Ce să facem când ne e poftă de ceva dulce. Idei de dulciuri sănătoase: Refugiu sau înlocuirea unei mese
Dulciurile naturale, raw vegane, sunt o variantă de ceva dulce atât pentru copii, cât și pentru persoanele care sunt la dietă ori țin post. Care este vârsta indicată pentru a introduce desertul în meniul celor m...
Mic sau mare, fiecare dintre noi poftim la ”ceva bun”, dar mai ales la ”ceva dulce”, iar senzația pe care ne-o conferă satisfacerea poftei este mai presus de kilogramele pe care ni le pot aduce dulciurile.
Potrivit terapeutului în nutriție Alina Epure, părinții sunt o sursă de inspirație pentru cei mici. ”Întotdeauna ar trebui să ne gândim ce mâncăm în prezența lor astfel încât să fie un pas important către sănătatea lor”, a declarat specialistul în nutriție la Neazta cu Răzvan și Dani de la Antena 1.
În ceea ce privește primul contact cu dulcele, chiar și cel sănătos, Alina Epure afirmă că acesta trebuie realizat cât mai târziu posibil. ”Chiar dacă este sănătos, crește oricum aportul de dulciuri în mod firesc în meniul copiilor. Vin prietenii, vin bunicii, și atunci fiecare aduce câte ceva bun copilului. Rămânem, din păcate, în acest crez că atunci când vizităm un copil îi ducem o bucurie dulce.
De la laptele matern, ușor dulceag, la ciocolată este cale lungă și atunci trebuie să vedem cum gestionăm și porțiile, și frecvența, când introducem în meniul copilului un desert și dacă reușim să introducem un desert calitativ va fi minunat, dar nu cu rol de recompensă sau de refugiu sau înlocuirea unei mese principale.
Sunt și astfel de situații și atunci dezechilibrăm foarte mult alimentația în etapa de creștere a copiilor”, a mai spus doctorul în nutriție, dar și health coach.
Dulciurile pentru copii, recomandări
Astfel, nutriționistul a exemplificat un desert minunat, numit și ”ciocolata bebelușilor”, un produs natural, realizat din avocado, banană, pudră de roșcovă și miere de albine, care se pasează în blender și apoi se poate folosi chiar la mic dejun sau ca o gustare dulce.
”Roșcovele înlocuiesc foarte bine cacaua, nu excită sistemul nervos și aduc un aport foarte mare de proteine și au un gust chiar extraordinar, simulează foarte bine gustul de ciocolată”, a explicat beneficiile pe care le aduc roșcovele pentru sănătate.
De asemenea, Alina Epure a pregătit și bomboane raw-vegane, cu cocos, cu cremă de roșcove și multe oleaginoase, nuci, caju, migdale, alune de pădure, fistic, semințe de cânepă.
”Important este să ajungem în farfuria copilului cu ceva care să îl atragă și aici putem să îl și implicăm, după vârsta de 2 ani, când poate manevra cu ușurință bețișoarele de frigărui, iar paleta de culori poate fi cât mai variată în bucătăria noastră, cât să îi implicăm, să îi atragem să mănânce cu drag orice desert”, a mai specialistul în nutriție.
Totodată, mai spune terapeutul, fructele sunt recomandate a fi consumate dimineața, deoarece ”reprezintă un suport energetic important, sunt și ușor de introdus la micul dejun sau între micul dejun și prânz, niciodată seara. Reprezintă un boost de energie și dacă vrem să ajungem la culcare la ora potrivită, dacă oferim fructe sau crema de ciocolată sau crema de roșcove seara îi energizăm foarte mult”.
Legat de fructele cu o capacitate de energizare a copiilor, nutriționistul le-a menționat pe cele intens colorate, afine, zmeură, cătina. ”Sunt foarte energizante, sunt benefice în prima parte a zilei, dar niciodată seara”.
Dulciurile pentru copii, un beneficiu și nu o recompensă
Un lucru foarte important pe care nutriționistul a ținut să îl sublinieze cu privire la consumul de dulciuri sănătoase, pe care ni le oferă natura, este acela de a nu ajunge ”în alimentație cu recompense, dar mai ales să nu folosim dulciurile cu rol de recompensă sau de condiționare a meselor principale.
Sunt multe familii în care se motivează copilul să mănânce, dacă termină tot din farfurie va primi un desert. Și rămâne acest șablon și ajung să viseze ciocolată sau să mănânce foarte repede pentru a ajunge la desert”, a concluzionat terapeutul în nutriție.
Care sunt alimentele bune pentru creierul copiilor. Ce nu trebuie să le lipsească în primii 3 ani
Alimentele pline de nutrienți, minerale și vitamine, introduse în meniul copiilor, sunt necesare atât pentru dezvoltarea fizică a acestora, cât și pentru dezvoltarea creierului și a funcțiilor cognitive. Diversificarea are rolul de a obișnui tubul digestiv al copilului cu alimentele noi, iar abia după un an, rolul nutritiv este preluat de alimentele solide, iar acest lucru nu înseamnă că laptele își va pierde beneficiile și aportul de nutrienți, ci nu mai este cel mai important aliment.
De altfel specialiștii în pediatrie recomandă diversificarea alimentară în jurul vârstei de 6 luni, cu plus minus câteva zile, alăptarea continuând atât timp cât este posibilă, din partea mamei și copilului.
”Nevoile nutriționale sunt foarte mari, foarte diverse. Avem nevoie de o alimentație nutritivă pentru o sănătate optimă, în toate părțile organismului, dar, bine-înțeles, creierul are și el nevoile lui. Citește mai departe AICI.
Sindromul copilului scuturat: provoacă leziuni cerebrale permanente, dizabilități pe termen lung și deces
Sindromul bebelușului scuturat, o problemă gravă cu consecințe pe termen lung. Un pediatru analizează tragedia care poate fi prevenită.
Stresul din timpul sarcinii afectează creierul fătului
Un nou studiu arată că stresul din timpul sarcinii afectează creierul fătului.
Dieta asociată cu exerciţii fizice, cea mai eficientă metodă pentru combaterea grăsimii abdominale la copii
Un studiu arată că dieta asociată cu exerciţii fizice este cea mai eficientă metodă pentru combaterea grăsimii abdominale la copii.
EXCLUSIV Laptele matern, minune pentru prematuri. Dr. Cornelia Preda: O cantitate mică de lapte poate să îi dezvolte intestinul. Ia picături de lapte și freacă gurița copilului
Cât și ce mănâncă un bebeluș născut prematur. Cât de important este laptele matern.
5 sfaturi pentru a negocia cu copilul tău, de la un fost negociator FBI: Nu poți doar să latri ordine și să te aștepți să se conformeze. Feriți-vă de capcana NU!
Fără TikTok și Instagram până la 15 ani! Decizia luată de Guvern
EXCLUSIV Cum schimbi gândirea părinților și bunicilor despre psiholog. Radu Leca: Familia poate fi un sabotor. Psihologul e considerat incapabil. E primul ce te ajută să-ți faci curățenie în minte și suflet
Burnout, boala care îți mănâncă ani din viață. Daniela Simulescu: Oamenii ăștia nu mai au viață. Nu le ajunge nici măcar un an să se vindece cu adevărat
"Ce am învățat eu la terapie e că nu suntem stăpânii lumii, nu suntem perfecți. Suntem destul de vulnerabili, câteodată greșim".
EXCLUSIV Atrezia căilor biliare, ce este. Dr. Laura Bălănescu: Este o malformație a căilor biliare extrahepatice. Duce inevitabil către ciroză. Se decompensează și ajunge la insuficiență hepatică
Această boală poate să ucidă în doar câteva luni. Diagnosticată precoce, crește șansele de supraviețuire.
EXCLUSIV Etnobotanicele și copiii-dealeri, FENTA legilor românești. Diferența dintre etnobotanice și droguri: Laboratoare din Ucraina, India și China primesc comenzi de droguri pentru noi
EXCLUSIV "Când tatăl meu a aflat că merg la psihiatru, a fost revoltat: Ce să caute fiica lui acolo?! Ce, e nebună?! Numai nebunii merg la psihiatru!"
EXCLUSIV Principala diferență între anxietate și depresie. Ce spune anxiosul și ce spune depresivul. Ramona A. Dumitru: Anxietatea se referă la frici, depresia la tristețe
Diabetul în sarcină, corelat cu un risc crescut de autism și ADHD la copii
Un studiu The Lancet arată că diabetul în perioada sarcinii ar fi corelat cu un risc crescut de tulburări de neurodezvoltare la copii.
EXCLUSIV Tranziția spre maturitate și independență pentru tineri. Ecaterina Bănică, despre presiunea de a reuși: Este nevoie să te cunoști pe tine, să știi cine ești
EXCLUSIV Cum să scapi repede de varicelă: cele 4 metode ușoare. Medicii explică de ce e bine să faci baie la varicelă
EXCLUSIV HMPV, ce trebuie să știi. Conf. dr. Mihai Craiu: Nu e nimic scăpat de sub control. Acesta e mesajul
EXCLUSIV "Lipsa de educație și scăderea drastică a inteligenței au propulsat poporul român pe un loc fruntaș la tot ceea ce înseamnă un popor ce nu simte nimic pentru nimeni"
De ce s-a pus eticheta de nebun dacă ai anxietate sau depresie? Psihologul Ramona A. Dumitru explică.
EXCLUSIV Când poți face a doua procedură FIV, dacă prima nu a ieșit. Lucia Luchian, vești bune pentru cupluri
EXCLUSIV De ce răcim iarna. Conf. dr. Mihai Craiu: Virusul gripal intră prin nas. Alte virusuri sunt de vreme caldă
De ce răcim iarna chiar dacă ne îmbrăcăm corespunzător. Cum se transmit, de fapt, virusurile.
Aproape 60% dintre adolescente nu-şi monitorizează sarcina sau o fac abia în ultimul trimestru. Medic: Vorbim de copii care aduc pe lume copii
Un bebeluş a fost tratat printr-o terapie genică personalizată. E o premieră medicală
Premieră medicală: Un bebeluş american a fost tratat printr-o terapie genică personalizată.
Cum se dezvoltă fătul în ultimul trimestru de sarcină?
Dezvoltarea fătului în timpul sarcinii este un proces complex și impresionant.
Aplicaţie de monitorizare şi informare medicală a gravidelor şi mamelor cu copii sub 1 an
O aplicaţie de monitorizare şi informare medicală a gravidelor şi mamelor cu copii sub 1 an a fost lansată la Palatul Parlamentului.
