De ce să nu bei niciodată cafea dimineața pe stomacul gol. EFECT PERICULOS
Poate că după o noapte în care somnul ți-a fost agitat ți se pare o idee bună să bei, imediat ce te-ai trezit, cafea tare pe stomacul gol. Dar asta poate avea un efect...
Un studiu a arătat că dacă primul lucru pe care îl faci dimineața când te trezești este să bei cafea asta îți va da peste cap controlul glicemiei - un factor de risc pentru diabet și boli de inimă.
„Știm că aproape jumătate dintre noi ne vom trezi dimineața și, înainte de a face orice altceva, vom bea cafea – instinctiv, cu cât ne simțim mai obosiți, cu atât este mai tare cafeaua”, a spus profesorul James Betts, profesor și codirector al Centrului pentru nutriție, exerciții fizice și metabolizare la Universitatea din Bath din Marea Britanie.
„Până acum aveam informații limitate despre efectul acestui lucru asupra corpului nostru, în special pentru controlul metabolic și al zahărului din sânge”, a arătat cercetătorul.
În studiul lor, care a fost publicat în British Journal of Nutrition (link direct studiu), cercetătorii de la Universitatea din Bath au inclus 29 de bărbați și femei, toți subiecți sănătoși, care au luat parte la trei experimente diferite, desfășurate la cel puțin o săptămâna unul de altul.
Într-unul dintre acestea, participanții au dormit normal într-o noapte, aproximativ de la ora 23.00 până la 7.00 dimineața, și li s-a cerut să consume o băutură dulce, la trezire dimineața.
Apoi au avut o noapte în care cercetătorii i-au trezit la fiecare oră, timp de cinci minute, trimițându-le mesaje text la care trebuiau să răspundă - și la trezire li s-a dat aceeași băutură îndulcită.
Într-o a treia noapte, participanții fost din nou treziți din somn, dar de data aceasta li s-a dat mai întâi o cafea neagră puternică cu 30 de minute înainte de a consuma băutura îndulcită. În toate cele trei experimente, băutura îndulcită conținea același număr de calorii ca un mic dejun tipic.
Cafeaua pe stomacul gol, crește cu 50% glicemia
Cercetătorii au descoperit că o noapte de somn întrerupt nu a înrăutățit valorile glicemiei și ale insulinei participanților în comparație cu noaptea în care au dormit normal - deși cercetările anterioare au sugerat că pierderea multor ore de somn sau mai multe nopți de somn prost pot avea un efect negativ.
Cu toate acestea, cafeaua neagră și tare consumată înainte de micul dejun a crescut substanțial răspunsul la glucoza din sânge cu aproximativ 50%. Asta înseamnă că dacă bei cafea înainte să mănânci, ca să scapi de somnolență, organismul tău are jumătate din capacitatea normală de a tolera zahărul din micul dejun și glicemia crește.
„În majoritatea cazurilor, micul dejun este bogat în carbohidrați (adesea zahăr), deci este corect să sugerăm că același efect ar persista și pentru alte alimente tipice pentru micul dejun”, a spus profesorul James Betts.
„Desigur, dacă a-ți consuma un mic dejun cu un conținut mai scăzut de carbohidrați, în special zahăr, atunci acest lucru ar reduce cu siguranță (sau chiar ar elimina) creșterea glicemiei pe care o vedem după ce am mâncat”, a mai arătat el.
-
-
-
Cum se taie corect ceapa cubulețe03.03.2026, 19:16
-
10 semne că te afli în stare de cetoză03.03.2026, 17:21
-
Toaleta, cel mai periculos loc din casă? De ce să nu iei niciodată telefonul cu tine. Surprizele mortale din baie
Adevărul șocant despre riscurile mortale din baie și de ce nu ar trebui niciodată să iei telefonul cu tine!
5 alimente pe care să NU le mai pui niciodată pe ușa frigiderului
Beneficiile mersului desculț pe nisip la mare
Ce alimente trebuie să pui pe ușa frigiderului. NU, nici ouă, nici lapte
Ce să faci imediat și ce să NU faci dacă simți miros de gaz în casă
Cum trebuie să stingi uleiul care a luat foc în tigaie. Ce să nu faci niciodată
De ce să nu porți șlapi la piscină. Detaliul care te va pune pe gânduri
Otrava din bucătărie. Duce la cancer și alte boli grave
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Cum să tai ceapa fără lacrimi, ca Gordon Ramsay
Mersul japonez topește kilogramele și scade tensiunea. Uite ce trebuie să faci
Ce înseamnă când apar păianjeni în casă
Cât de des trebuie să schimbi lenjeria de pat?
De ce să ridici ștergătoarele mașinii pe timpul iernii
Foaia de dafin, soluția ieftină care elimină mirosurile neplăcute din casă peste noapte
De ce să pui oțet în mașina de spălat. Răspunsul te va surprinde
Oțet în mașina de spălat? Iată ce se întâmplă cu hainele tale! De ce tot mai mulți oameni aleg acest truc simplu
Când trebuie adăugat pătrunjelul în mâncare. Greșeala pe care o faci când gătești
De ce să pui capacul de fiecare dată când gătești la foc mic
Trucul simplu care îți transformă fața în doar câteva minute pe zi
Ce se spală, de fapt, cu partea verde a buretelui de vase
Cum se taie corect ceapa cubulețe
Pune câteva frunze de dafin în dulap. Te vei îndrăgosti de acest truc
Care este diferența dintre laptele degresat și laptele light?
Crezi că știi ce bei? Adevărul despre laptele "light" vs. laptele "degresat" te va face să citești etichetele de acum.
