Mâncatul emoțional, adevata cauză

Copiii care mănâncă mai mult sau mai puţin atunci când sunt stresaţi sau supăraţi nu au moştenit acest comportament pe cale genetică, ci l-au învăţat de la părinţi, sugerează un studiu recent, citat marţi de BBC.

Cercetarea realizată la University College London a descoperit că mediul familial este principala cauză a mâncatului emoţional. Iar la baza acestuia se află comportamentele parentale, precum obiceiul de a oferi copiilor mâncarea lor preferată pentru a-i linişti.

Însă, organizaţia Beat, specializată în tulburările de alimentaţie, susţine că părinţii nu ar trebui învinuiţi pentru astfel de probleme ale copiilor deoarece acestea sunt ''afecţiuni mintale complexe, iar la baza lor nu stă niciodată o singură cauză''.

Mâncatul ca răspuns la emoţii negative duce spre obezitate

Mâncatul emoţional ''indică o relaţie nesănătoasă cu mâncarea'', a explicat cercetător principal, doctor Clare Llewellyn. ''În loc să caute strategii mai eficiente pentru a le gestiona emoţiile, ei folosesc mâncarea'', a spus ea.

''O tendinţă de a mânca mai mult ca răspuns la emoţii negative poate fi un factor de risc pentru apariţia obezităţii. Iar supraalimentaţia şi subalimentaţia pot avea un rol important în dezvoltarea tulburărilor de alimentaţie precum anorexia nervosa sau tulburarea de mâncat compulsiv. Înţelegerea modului în care apar aceste tendinţe este crucială deoarece îi ajută pe cercetători să ofere sfaturi privind modul în care acestea pot fi prevenite sau modificate şi le indică direcţia către care să-şi concentreze viitoarele studii'', a adăugat Llewellyn.

Analiză pe 398 de gemeni

Cercetarea, publicată în jurnalul Pediatric Obesity, a analizat 398 de gemeni cu vârsta de patru ani din Marea Britanie cuprinşi în studiul ''Twins Early Development Study'' (TEDS). Jumătate dintre aceştia proveneau din familii cu părinţi obezi, având astfel un risc mai mare de a deveni la rândul lor supraponderali, iar cealaltă jumătate aveau părinţi cu greutatea corporală normală.

Oamenii de ştiinţă au comparat datele obţinute de la gemeni identici şi non-identici şi rata privind mâncatul emoţional, iar în urma analizei au descoperit diferenţe foarte mici între gemeni, identici sau nu, acest lucru sugerând că mediul familial avea o influenţă mult mai mare decât genele.

Se dezvoltă din timpul educației preșcolare

Cercetări anterioare au indicat faptul că alte obiceiuri alimentare din copilărie sunt puternic influenţate de gene. Printre acestea se numără: viteza cu care se mănâncă, momentul la care intervine saţietatea şi dorinţa de a mânca doar de plăcere.

''Trăsătura începe să se dezvolte în anii esenţiali de educaţie preşcolară. Şi sugerează posibilitatea de a oferi părinţilor sfaturi mult mai bine direcţionate în ceea ce priveşte strategiile pe care le pot adopta pentru a-şi ajuta copiii când sunt supăraţi, pe parcursul primilor ani, foarte importanţi, când încep să se dezvolte comportamentele'', a precizat Llewellyn.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, mâncatul emoţional este o ''trăsătură persistentă'', ce poate continua pe parcursul întregii vieţi. Şi, deşi nu este moştenit genetic, modelul de a linişti copiii cu ajutorul hranei, ca recompensă sau ca metodă de control al comportamentului, poate fi transmis de la o generaţie la alta.

''Sfatul pentru părinţi ar fi să nu încerce să-i liniştească pe copii cu mâncarea'', a mai spus specialista menţionând printre strategiile indicate discuţia cu cei mici cu privire la ceea ce simt sau dezmierdarea lor.