Munca noaptea le pune în pericol pe viitoarele mame
Munca în ture de noapte crește riscul de avort spontan, susține un studiu danez. Cercetătorii cred că expunerea la lumină în timpul nopții ar fi cauza.
Femeile care au lucrat două sau mai multe schimburi de noapte într-o săptămână au avut un risc de pierdere a sarcinii, cu 32% mai mare decât cele care nu au lucrat nicio noapte, susține un studiu danez.
Cercetările au fost făcute de Moelenberg Begtrup de la Departamentul de Medicină Ocupațională și de Mediu din cadrul Spitalului Universității Bispebjerg din Kobenhavn, Danemarca. Au fost analizat date despre aproape 23.000 de femei însărcinate și s-a cercetat dacă munca de noapte ar putea afecta șansele de avort spontan între a 4-a și a 22-a săptămână de sarcină.
„După săptămâna a opta, femeile care au lucrat două sau mai multe schimburi de noapte în săptămâna anterioară au avut un risc de pierdere a sarcinii cu 32% mai mare decât cei care nu au lucrat nici o noapte. (...) Și riscul a crescut cu numărul de schimburi de noapte lucrate într-o săptămână și, de asemenea, de numărul de ture consecutive", arată studiul, publicat pe 25 martie în revista Occupational & Environmental Medicine, citată de medicinenet.com.
Care ar fi cauza riscului de avort spontan
Oamenii de știință bănuiesc că riscul de avort spontan ar fi cauzat de expunerea la lumină în timpul nopții întrucât corpul viitoarei mame ar elibera o cantitate redusă de melatonină, care joacă un rol important într-o sarcină reușită, prin menținerea funcției placentei.
Autorii cercetării subliniază că studiul lor are limitări și a fost doar unul observațional. Datele despre avorturile spontane au fost incomplete, deși sunt statistici ce arată că 14% dintre femeile din Europa lucrează noaptea cel puțin o dată pe lună.
Studiul poate fi consultat AICI, în revista Occupational & Environmental Medicine.
-
-
-
De ce să mănânci un castravete cu coajă în fiecare zi22.03.2026, 09:36
-
-
Ce este vitamina P. Compusul din alimente despre care puțini știu21.03.2026, 17:47
Ce să faci imediat și ce să NU faci dacă simți miros de gaz în casă
Obiectul care nu are ce căuta în baie. Nici măcar nu te gândești despre ce e vorba
De ce să pui capacul de fiecare dată când gătești la foc mic
Nu arunca codițele ardeilor. Cum le poți folosi inteligent
7 remedii naturiste pentru arsuri solare: calmează pielea rapid
Beneficiile mersului desculț pe nisip la mare
Toaleta, cel mai periculos loc din casă? De ce să nu iei niciodată telefonul cu tine. Surprizele mortale din baie
Adevărul șocant despre riscurile mortale din baie și de ce nu ar trebui niciodată să iei telefonul cu tine!
