OMS, Pod aerian medical: Peste 20 de persoane bolnave, evacuate din Yemen
OMS a anunțat că peste 20 de persoane bolnave din Yemen au fost evacuate sâmbătă din capitala Sanaa cu un avion, după ce zborul a fost amânat cu o zi. Pacienții vor ajunge în...
O evacuare cu avionul a 24 de yemeniţi bolnavi din capitala Sanaa controlată de rebeli a avut loc sâmbătă, după ce a fost amânată în ziua precedentă, a anunţat o purtătoare de cuvânt a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
„Zborul tocmai a decolat din Sanaa spre Amman”, în Iordania, a declarat ea, potrivit unor surse citate de agerpres.ro.
Zborul, prevăzut iniţial cu o zi înainte, a fost reprogramat din „motive tehnice”, a indicat OMS vineri.
„OMS este hotărâtă şi lucrează foarte mult pentru a se asigura că aceşti pacienţi yemeniţi să primească îngrijirile de care au nevoie”, a indicat organizaţia într-un comunicat.
Luni, un prim avion a evacuat şapte copii bolnavi din Sanaa pentru tratament medical în Iordania.
Lise Grande, coordonatoare umanitară a ONU în Yemen, a declarat că acest zbor este primul „dintr-un anumit număr de zboruri ale podului aerian medical”.
Potrivit unor organizaţii umanitare, războiul din Yemen a făcut zeci de mii de morţi, în mare parte civili.
Aproximativ 3,3 milioane de oameni sunt încă strămutaţi şi 24,1 milioane, mai mult de două treimi din populaţie, au nevoie de asistenţă, potrivit ONU.
-
-
De ce mă doare capul în fiecare dimineață?25.10.2025, 12:41
-
-
-
Produsele populare de îngrijire a părului asociate cu mai multe tipuri de cancer, inclusiv unul dintre cele mai letale
Premieră medicală: un rinichi de grupa A, transformat în grupa 0 și transplantat cu succes. Au creat primul rinichi universal
Creierul are o baterie ascunsă: cheia pentru AVC, Alzheimer și alte boli neurologice
Cancer de prostată agresiv: de ce NU trebuie să te bazezi doar pe biopsie
Testul de sânge care poate detecta cu precizie cancerul ovarian în stadii incipiente
Le-a dat oamenilor să bea un milkshake ca să vadă ce efect are creierul lor. Ce s-a întâmplat după 4 ore
La vederea unei persoane bolnave, creierul tău intră în alertă și activează imunitatea
Carnea, alimentul care ne scurtează viața. Ce s-a descoperit despre ea și ce provoacă în corp
Semnele cancerului pe care le trădează vocea. Smartphone-ul, noul instrument de screening
Bacteria minune care poate face tratamentele anti-cancer de 5 ori mai eficiente
Noua terapie care distruge tumorile agresive
Lucrul imposibil de evitat care duce la formarea tumorilor
Spray-ul nazal care reduce riscul de infectare cu COVID-19 cu două treimi
Reutilizarea sticlelor de plastic îți poate distruge sănătatea. Medicii, avertisment
Tilapia, peștele popular care îți poate pune sănătatea în pericol
Cum te salvează o bucată de carton și puțină apă. Truc minune pe caniculă
Remediul antic ce te scapă de sforăit. Nu te-ai aștepta la asta
Tratamentul care scade hipertensiunea. Are efect timp de 6 luni
Acest tratament administrat o dată la șase luni ar putea scăpa milioane de oameni de hipertensiune și riscul de infarct.
