Vitamina D, când e utilă și când nu. De ce nu trebuie luată peste măsură
Specialiștii spun că nevoile de vitamina D diferă de la o persoană a alta. În plus, atunci când este administrată fără să fie nevoie, nu s-au dovedit beneficii.
Atunci când recomandă suplimente de vitamina D, medicii ar trebui să privească fiecare pacient ca având cerințe diferite și să nu se bazeze pe ghidurile „cu dimensiuni unice”, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Rutgers și Universitatea din California, San Francisco.
Studiul, publicat în revista Metabolism, Clinical and Experimental, evidențiază necesitatea obținerii consensului prin teste îmbunătățite pentru nivelurile de vitamina D, care sunt disponibile în prezent.
Potrivit Institutului de Medicină, persoanele cu mai puțin de 20 nanograme de vitamina D pe mililitru de sânge sunt deficitare. Societatea Endocrine a stabilit un prag mai mare de 30 de nanograme. Nici o orientare nu este mai definitivă decât cealaltă în acest moment.
Recomandările, variabile
„Recomandările bazate pe studii anterioare care au folosit o serie de teste diferite pentru nivelurile de vitamina D persistă și, nu este surprinzător, ghidurile actuale variază”, a declarat autorul Sylvia Christakos, profesor la Rutgers New Jersey Medical School. „De exemplu, nu este clar dcă cele mai optime niveluri pentru vitamina D sunt aceleași pentru caucazieni, negri sau asiatici. Mai multe laboratoare implementează teste îmbunătățite și se depun eforturi pentru standardizarea rezultatelor din laboratoare diferite.”
Funcția principală a vitaminei D este de a ajuta organismul să absoarbă calciul. Deficiența poate provoca întârzierei în dezvoltarea sistemului osos și rahitism la copii și poate contribui la osteoporoză și risc crescut de fractură la adulți.
Suplimentele de vitamina D funcționează cel mai bine atunci când sunt luate cu calciu, pentru rahitism și pierderea osoasă, care apare odată cu înaintarea în vârstă. Persoanele în vârstă care au deficiență de vitamina D beneficiază de suplimentare ca protecție împotriva fracturii. Cu toate acestea, studiile nu au arătat că suplimentele sunt benefice ca protecție împotriva fracturii, dacă persoana în vârstă are deja suficientă vitamină.
Deși suplimentarea cu vitamina D s-a dovedit a reduce mortalitatea generală și unele studii sugerează că vitamina D ar putea fi benefică pentru funcția imunitară, cancerul și sănătatea cardiovasculară, un beneficiu constant al suplimentării cu vitamina D nu a fost încă demonstrat.
Sursa: AICI.
Infecțiile rezistente la tratamente, greu de controlat
Descoperirea care ar putea ELIMINA recidivele cancerului și schimba tratamentele
Medicamentul ieftin și vechi care distruge cancerul. Nimeni nu s-a așteptat la asta
Un medicament vechi, considerat depășit, ar putea deveni cheia distrugerii cancerului. Acest medicament ascundea o superputere.
Medicament frecvent prescris pentru durere, legat de risc crescut de insuficiență cardiacă
Metformin poate reduce beneficiile sănătoase la diabetici. Ce trebuie să știe pacienții
Tratamentul care distruge cancerul de vezică urinară la 82% dintre pacienți
Un simplu tratament de canal poate reduce riscul de infarct și diabet
Antidepresivele, efecte secundare
Tratamentul pacienților cu Parkinson, adaptat
Tratamentul care bate chimioterapia fără efecte adverse
Statinele, efect major asupra creierului
Medicamentul care ține hipertensiunea sub control. Are efect 24 de ore
Aspirina reduce cu 55% riscul de recidivă la cancerul colorectal, arată un nou studiu
Cercetătorii au găsit "foarfeca genetică" ce repară ADN-ul ascuns în celule
Adio boli incurabile? Un nou instrument revoluționar de editare genetică, diferit de CRISPR, ar putea rescrie viitorul pentru mii de pacienți cu boli considerate incurabile!
