Când este bine să bem apă pentru a evita balonarea. Nutriționist: O greșeală frecventă
Când trebuie băută apa pentru a evita balonarea și ce alte obiceiuri alimentare trebuie schimbate.
Balonarea este dată, de cele mai multe ori de alimentație, precum și de dezechilibrele de la nivelul florei intestinale. În drumul de a identifica acele alimente care balonează, nutriționistul Ramona Duna a ținut să sublinieze necesitatea observării în primul rând al frecvenței cu care aceasta apare, pentru a putea se putea interveni asupra ei.
”Este important să ținem cont de frecvența cu care se manifestă aceasta. Dacă vorbim de balonarea ocazională, sunt câteva grupe de alimente bine definite, pe care le cunoaște cu toții, cruciferele, broccoli, conopida, ridichile. Ne asumăm când le consumăm, știm că sunt niște alimente foarte sănătoase, benefice, dens nutritive, care au potențial antiinflamator, antioxidant.
La fel, leguminoasele, toate boabele, mai ales că suntem un popor care consumă fasole, năut, linte, mazăre, dar și aici ne asumăm această balonare care se poate manifesta cu un grad mai ridicat sau mai scăzut, în funcție de toleranță”, a explicat nutriționistul Ramona Duna, în cadrul emisiunii ”Tinerețe fără bătrânețe” de la Digi 24.
Cât de periculos este glutenul pentru sănătate. Copiii, mai predispuși la afecțiunile digestive
Dezechilibrul florei intestinale, cauză a balonării
Dacă însă vorbim despre balonarea aceea persistentă, zilnică, discuția este mai complicată. Pentru că de fapt această balonare indică un beculeț roșu, un dezechilibru. Ne-am obișnuit cu astfel de disconforturi și de cele mai multe ori le acceptăm, le tolerăm, dar dacă persistă este nevoie de investigații medicale mult mai serioase și să se încerce să se afle substratul și problema.
”Poate fi un început de alergie, de intoleranță alimentară. Efectiv este nevoie să nu se lase nerezolvată această problemă care în timp poate aduce și alte simptome, precum: flatulența, crampele abdominale, tulburări de tranzit intestinal și chiar să se îndesească aceste alergii și intolenanțe alimentare.
Pentru a afla cauza balonării trebuie, în primul rând, ținut un jurnal alimentar. Să fie solicitată părerea unui specialist dacă această balonare este însoțită și de alte simptome, iar apoi să se țină cont de rezultate.
”Nu putem să eliminăm întregi categorii de alimente, cum ar fi cele cu grad înalt de conținut de carbohidrați fermentabili, high FODMAP, cum se numește această dietă, care se cam ține după ureche, din păcate, însă este nevoie de îndrumarea unui specialist.
Practic, acest conținut de carbohidrați, din legume și fructe, poate produce o balonare persistentă. Însă nu este nevoie să eliminăm întregi categorii de alimente, cum ar fi și lactatele, și din categoria fructelor, perele, strugurii.
Astfel, făcând o analiză, dacă este suspiciune de intoleranță la lactoză se fac analize specifice, se discută cu medicul și atunci trebuie să se elimine acele alimente care au un conținut ridicat de lactoză.
Dacă este o suspiciune de boală celiacă sau de sensibilitate la gluten, atunci se fac analize, se discută cu un medic specialist și apoi se elimină doar acea categorie de alimente.
Pentru că aceste excluderi, făcute întâmplător, pot înrăutății situația și chiar balonarea și întregul echilibru digestiv poate fi tulburat”, a mai spus nutriționistul.
De asemenea, precizează specialistul în nutriție, se poate ajunge la probleme mai grave de sănătate, ”dacă acest beculeț roșu nu atrage atenția și este în continuare ignorat, pentru că majoritatea problemelor digestive nerezolvate se finalizează cu disbioza sau uneori pot avea cauză în flora intestinală”, subliniind în același timp că există, la această oră, o serie de analize care pot da răspunsuri la problemele digestive, la sindromul de colon iritabil sau la numeroasele alergii cu care se confruntă acești pacienți.
Care sunt obiceiurile ce trebuie schimbate
Potrivit nutriționistului există trei obiceiuri importante ce trebuie schimbate pentru a reveni la o stare de sănătate cât mai bună.
Masticația. ”Majoritatea persoanelor mănâncă pe fugă, ne-am obișnuit să mâncăm stresați, să nu mai servim masa la locul predestinat ei, mâncăm în picioare. În momentul în care nu mestecăm bine, tot procesul digestiv poate fi compromis, pentru că digestia începe în cavitatea bucală, cu cât producem o cantitate mai mare de salivă cu atât obținem o cantitate mai mare de enzime și ușurăm munca sistemului digestiv și avem șanse mai multe să reușim să terminăm masa și să ne ridicăm de la masă fără acel sindrom de somnolență, care apare după masa de prânz”, a explicat Ramona Duna.
Momentul în care bem apă. ”Am observat o greșeală frecventă și este încă un mister când e bine să bem apă: înaintea mesei, în timpul mesei, după masă. În cazul în care sunt aceste dezechilibre sau probleme digestive, ideal ar fi ca apa să se servească înaintea mesei, cu înghițituri mici, să se evite consumul lichidelor în timpul mesei și ideal, după ce s-a finalizat masa, cu indulgență, să se lase măcar 30 de minute și abia apoi să se bea apa”, a mai spus nutriționistul.
Modul de preparare și consum. Specialistul a ținut să sublinieze că modul de consum al unor alimente, chiar și semințele, nucile sau oleaginoasele trebuie schimbat. ”Pentru a le putea digera și pentru a putea ușura munca sistemului digestiv, acestea au nevoie să fie înmuiate”, a explicat Ramona Duna, la Digi 24.
Vezi și: Alimentele care te fac cu 11 ani mai TÂNĂR: Au foarte puține calorii și ZERO colesterol
-
Ce riscă zilnic personalul medical24.01.2026, 21:48
-
-
Te mănâncă pielea? Ce încearcă corpul să-ți spună24.01.2026, 19:22
-
-
Infecția comună care duce la cancer. Milioane de oameni, în pericol
Asta îți schimbă totul în sănătatea intestinului. Reface flora intestinală
Asta îți schimbă totul în sănătatea intestinului. Descoperirea care te va surprinde complet. Reface flora intestinală.
E. coli, impact grav asupra intestinului. Bacteriile blochează apărarea naturală și se răspândesc rapid
Combinația letală care îți distruge ficatul
Șunca, periculoasă. Specialiștii trag un semnal de alarmă privind nitriții din carne
De ce apare refluxul gastroesofagian. Explicații simple pe care trebuie să le știi
Povestea femeii care a fost diagnosticată cu cancer în stadiul 4. Semnele ignorate care au dus la răspândirea cancerului
3 alimente comune care pot afecta grav sănătatea ficatului
Primul semn că ai Helicobacter pylori. Mulți îl ignoră, dar duce la ulcer și cancer
EXCLUSIV Câte scaune pe zi e normal să ai? Primul semn că ești constipat
Fierul din carnea roșie, factor declanșator al cancerului colorectal
Acest aliment considerat sănătos duce, de fapt, la declanșarea cancerului.
Dieta care alimentează cancerul. E un trio periculos care duce la apariția cancerului
Această dietă alimentează cancerul. Afectează grav sănătatea intestinului. În plus, în combinație cu o bacterie are efecte catastrofale.
Boala silențioasă care crește riscul de deces prin boli de inimă și cancer cu 50%
Cea mai răspândită boală a ficatului care ucide în tăcere. 3 riscuri ascunse îți pot grăbi moartea
Pancreatita, cauză frecventă și intensă a durerii abdominale superioare. Dr. Oana Dolofan: Durere bruscă
Tranzitul intestinal: frecvența scaunului poate influența sănătatea
Superalimente pentru detoxifierea ficatului. Cum previi boala ficatului gras non-alcoolic
Acestea sunt cele mai bune alimente care îți curăță ficatul. Previn și boala ficatului gras non-alcoolic.
Grăsimile saturate atacă intestinul în doar două zile
Alimentele care îți atacă intestinul. În doar două zile îl afectează complet.
EXCLUSIV Cât de periculoși sunt polipii de pe colon. Dr. Gabriela Lamatic: Nu resimte durere
Cancerul pancreatic, semnele de avertizare care apar în ochi
Acesta este semnul banal al unui cancer devastator care apare în ochi.
7 lucruri de știut despre Hepatita A. Un gest simplu distruge virusul!
Virusul Epstein-Barr (EBV) provoacă boala Crohn. Persoanele infectate au de 3 ori mai multe șanse să facă această boală a intestinului
Cel mai simplu truc pentru a scăpa de balonare în 10 minute
Cel mai simplu truc pentru a scăpa de balonare în 10 minute. De ce trebuie să ții cont.
