Care este pachetul ideal pentru școală. Nutriționist: Va primi tot ce are nevoie, structurat, organizat
Care este pachetul ideal pentru școală în opinia medicului nutriționist Anca Hâncu. ”Nu va mai avea tentația de a mânca altceva”, spune...
Așa cum spun specialiștii, obiceiurile alimentare sănătoase se formează încă de la vârste fragede. Iar dacă adulții sunt responsabili pentru ceea ce au în alimentație, în cazul copiilor, alegerile sunt tot ale părinților.
Astfel, pentru a avea un stil de viață sănătos de-a lungul vieții, cu un aport echilibrat de vitamine, minerale și nutrienți, necesari unei dezvoltări armonioase, dar mai ales pentru a rezista tuturor tentațiilor dulci sau de tip fast-food, părinții au un rol determinant în alimentația copiilor.
Și cum aceștia tocmai ce au revenit la școală sau grădiniță, o atenție deosebită trebuie acordată pachetului de acasă.
Dr. Anca Hâncu, medic specialist în nutriție, diabet și boli metabolice, a exemplificat câteva feluri de pachet pentru școală, care să acopere necesarul nutritiv al celor mici.
”Am pregătit aici câteva variante. Vedeți chifle din cereale integrale, pâine integrală. Avem șuncă de pui, avem niște cașcaval. Dar peste tot am presărat foarte multe legume colorate pentru că noi vrem să îi împrietenim pe copii cu legumele.
Există copii mai plinuți sau pofticioși și atunci încercăm să le facem porția ceva mai micuță, eventual să folosim o singură felie de pâine și am făcut un triunghi.
Insist foarte mult să punem ardei, să punem castravete, o frunzuliță de salată. Sigur, nu înseamnă o valoare nutritivă specială această frunză de salată, dar obișnuiește copilașul cu ideea de salată, de ceva crocant, ceva interesant”, a explicat nutriționistul Anca Hâncu la Neatza cu Răzvan și Dani de la Antena 1.
Vezi și: Ardeiul gras, sursă importantă de vitamina C. Printre beneficii, reducerea colesterolului
Pe lângă sandwich, nutriționistul mai recomandă ca părinții să le pună celor mici un măr, câteva bucățele de morcov, un castravete, pe care le va putea mânca odată cu sandwich-ul, dând un aer mai plăcut acestuia, sau le poate consuma după, fiind potrivite și pentru curățarea naturală a danturii.
”Pentru copiii care au mâncat micul dejun mai consistent, o omletă, atunci putem alege să punem într-o pungă câteva nuci, migdale, merișoare, plus o nectarină”, a mai spus medicul, subliniind că aceștia trebuie să aibă într-o zi trei mese și două gustări, iar proporția gustărilor variază în funcție de celelalte mese pe care le are copilul.
Cât privesc alimentele pe care nu le-ar recomanda în pachetul pentru școală, Anca Hâncu a menționat că oul nu are ce să caute în meniu, acesta fiind cel mai perisabil dintre alimente. ”Nu aș recomanda chifteluțe cu usturoi puse prin sandwich sau peștele, care poate avea un miros foarte persistent”, a mai spus medicul.
De asemenea, mai ales în cazul copiilor ceva mai mari, specialistul în nutriție le recomandă ca la venirea de la școală să mănânce o porție de ciorbă/supă.
”Gustarea are un rol foarte important”
Mai mult decât atât, având în vedere programul pe care elevii îl au, cu ore dimineața, dar și după amiază, medicul susține că ”ultima masă, la fel ca și la adulți, trebuie să fie cu două ore înainte de culcare, iar dimineața, cum se trezește este bine să mănânce. Important este să ia micul dejun înainte de a pleca la școală, iar fructele să fie adăugate ca gustare”.
Totodată, mai spune medicul, la realizarea meniului pentru copii trebuie ținut cont și dacă aceștia au o activitate extrașcolară, fapt care înseamnă un aport caloric mai ridicat decât în cazul celor care nu sunt și sportivi, ”nucile și merișoarele sunt recomandate înaintea unui antrenament”, iar după li se poate da și un fruct, pentru ”a-și reface rezervele de glicogen”.
”Gustarea are un rol foarte important. Copilul va primi tot ce are nevoie, structurat, organizat, cu de toate și nu va mai avea tentația de a mânca altceva”, a mai spus medicul, care a adăugat apariția tot mai frecventă a cazurilor de diabet tip 2 în rândul copiilor. ”Apar cazuri de diabet cu dislipidemii, cu creșterea colesterolului, cu tulburări, cu obezitate, ceea ce este destul de alarmant”, a precizat Anca Hâncu.
Diabetul la copii, o frecvență îngrijorătoare. DSP: Are legătură cu pandemia
Un număr îngrijorător de cazuri de diabet în rândul copiilor a fost anunțat de către DSP Sibiu, potrivit Antena 3. Concret, față de anul 2020, când au fost înregistrate doar 7 cazuri, doi ani mai târziu numărul acestora a ajuns la 33 de cazuri, fapt pentru care oficialii trag un semnal de alarmă în privința unei posibile ”epidemii” de diabet de tip 1.
Mai mult, aceștia susțin că numărul mare are legătură cu pandemia, perioadă în care cei mici au fost izolați, urmând cursurile în format online sau hibrid, iar activitățile fizice au fost reduse.
”Cazurile nou diagnosticate rămân în continuare cazuri ale pediatriei, ele nefăcând parte dintr-o categorie de afecțiuni curabile. Ei rămân și numărul lor creşte exponenţial de la un an la altul.
Cei trei ani de pandemie ne-au pus în fața unui val, o epidemie de diabet tip 1 și din păcate la vârste tot mai mici.
Pandemia, într-adevăr, ne-a pus în fața faptului că atacul asupra sistemului imun dat de acest virus crește incidența și crește apariția diabetului, ajungând în ultimul an la 30-40 de cazuri pe an”, a spus Simona Berariu, purtător de cuvânt DSP Sibiu. Citește mai departe AICI.
De ce a fost inventat vibratorul, de fapt. Ce boală trata
EXCLUSIV Etnobotanicele și copiii-dealeri, FENTA legilor românești. Diferența dintre etnobotanice și droguri: Laboratoare din Ucraina, India și China primesc comenzi de droguri pentru noi
EXCLUSIV Diferența simplă dintre anxietate si depresie. Cum recunoști cele două afecțiuni
EXCLUSIV Cum să scapi repede de varicelă: cele 4 metode ușoare. Medicii explică de ce e bine să faci baie la varicelă
"Sindromul cuibului gol" sau cum sunt afectate mamele după plecarea copiilor de acasă. Lovitură emoțională și sfârșitul perioadei de "mamă"
Alimentația sănătoasă în prevenirea obezității infantile. De ce este important să construim obiceiuri alimentare corecte de la o vârstă fragedă
Campania "Copil vaccinat: copil protejat!", derulată în perioada martie-aprilie
Care este diferența dintre spermă și lichidul seminal? Ce nu ți-a spus nimeni despre ejaculare
Sindromul copilului scuturat: provoacă leziuni cerebrale permanente, dizabilități pe termen lung și deces
Sindromul bebelușului scuturat, o problemă gravă cu consecințe pe termen lung. Un pediatru analizează tragedia care poate fi prevenită.
EXCLUSIV "Aceste vremuri pot fi prilej pentru familii de a se apropia!" Irina Bodnariu: Redescoperim valoarea familiei și poate învățăm să îi alocăm locul cuvenit
EXCLUSIV Panencefalita sclerozantă subacută, boala gravă la care vă supuneți copiii. Dr. Simin Aysel Florescu: E de netratat așa ceva! Apare la 8 - 10 ani de la infecție
EXCLUSIV "Lipsa de educație și scăderea drastică a inteligenței au propulsat poporul român pe un loc fruntaș la tot ceea ce înseamnă un popor ce nu simte nimic pentru nimeni"
De ce s-a pus eticheta de nebun dacă ai anxietate sau depresie? Psihologul Ramona A. Dumitru explică.
Concentraţii ridicate de micro şi nano-plastice, descoperite în placenta copiilor născuţi prematur
Concentraţii ridicate de microplastice şi nanoplastice au fost descoperite în placenta copiilor născuţi prematur.
Fără TikTok și Instagram până la 15 ani! Decizia luată de Guvern
EXCLUSIV Cancerul care poate fi eradicat. Dr. Emel Nuraltay: Se reduce riscul enorm! Nu lasă loc de dubii
EXCLUSIV Laptele matern, minune pentru prematuri. Dr. Cornelia Preda: O cantitate mică de lapte poate să îi dezvolte intestinul. Ia picături de lapte și freacă gurița copilului
Cât și ce mănâncă un bebeluș născut prematur. Cât de important este laptele matern.
Cum să te cerți fără să te cerți: 3 reguli de știut. Ultima te va surprinde. Cea mai mare gafă pe care o faci fără să-ți dai seama
Un bebeluş a fost tratat printr-o terapie genică personalizată. E o premieră medicală
Premieră medicală: Un bebeluş american a fost tratat printr-o terapie genică personalizată.
EXCLUSIV Generația anxietății: de ce tinerii suferă mai mult, de ce adulții nu o recunosc. Leca: Cât timp generațiile actuale nu știu să scrie și să citească în limba română, lupta e la poli diferiți de putere
EXCLUSIV De ce te simți singur. Semnul pe care ți-l dă corpul. Cauza care provoacă sentimentul de singurătate. Radu Leca: Atunci intră în joc singurătatea
De ce apare sentimentul de singurătate și de ce mulți se consideră singuri atunci când trec prin anxietate sau depresie.
Diabetul în sarcină, corelat cu un risc crescut de autism și ADHD la copii
Un studiu The Lancet arată că diabetul în perioada sarcinii ar fi corelat cu un risc crescut de tulburări de neurodezvoltare la copii.
Știai că exisă o boală cu transmitere sexuală care nu poate fi prevenită cu prezervativul?
Cum poți scăpa de burta "mummy tummy". Exercițiul de 10 minute care te ajută să-ți refaci abdomenul
Exercițiul simplu care te ajută să scapi de burtă. Ce este ”mummy tummy”?
