EXCLUSIV Ce le spunem copiilor despre Iepurașul de Paște? Psihiatru și psiholog, despre magia sărbătorilor

În copilărie, cea mai importantă zi din an e de departe cea de 25 decembrie, când orice dorință se poate îndeplini și primim recompensa pentru cum ne-am comportat în restul anului. Cu toții ne amintim entuziasmul din ajunul Crăciunului, felul în care ascultam cu sufletul la gură clopoțeii renilor de afară sau ne uitam pe cerul înstelat după vreo urmă a saniei Moșului. Deși nu se bucură de o popularitate la fel de mare, Iepurașul de Paște și Zâna Măseluță sunt alte creaturi magice care sosesc de-a lungul anului cu mici cadouri, și cu propriile lor povești.

Acum că se apropie Paștele e un moment bun să analizăm efectele acestor mituri asupra dezvoltării copiilor.

Deși e un subiect dezbătut de zeci de ani, nu există un consens cu privire la atitudinea pe care ar trebui să o aibă părinții în legătură cu Moș Crăciun. Opiniile specialiștilor în sănătate mintală și creșterea copiilor sunt împărțite în două tabere radicale: una care susține că e benefic să alimentăm credința în Moș Crăciun și Iepurașul de Paște, să le oferim copiilor amintiri frumoase și ocazia de a descoperi pe cont propriu că nu sunt reale, precum niște mici detectivi, și alta care susține, precum Renzo Sereno în articolul său din 1951, că această practică este doar în beneficiul părinților, care îi supun pe copii acestor ritualuri indiferent de dorințele lor și că erodează încrederea copiilor în adulți și le afectează dezvoltarea.

Să analizăm câteva temeri legate de această practică:

Îmi învăț copiii să fie creduli și le afectez dezvoltarea cognitivă

Atunci când suntem mici, adulții din jurul nostru sunt sursele primare de informație cu privire la lumea din jur, iar asta e perfect normal, pentru că setea de cunoaștere și curiozitatea nu sunt egalate încă de abilitățile noastre cognitive. Cu alte cuvinte, avem multe întrebări, dar nu putem încă să aflăm pe cont propriu răspunsurile, așa că apelăm la cei din jur.
Poveștile despre Moș Crăciun sau Iepurașul de Paște sunt în evidentă contradicție cu legile fizicii, fiind imposibil ca aceștia să ajungă la toți copiii din lume într-o singură zi, să zboare sau să urmărească permanent copiii de pretutindeni. Motivul pentru care copiii cred aceste povești este că sunt spuse de figuri de încredere și autoritate din viața lor, cum ar fi părinți, bunici, profesori. Astfel, copiii aleg să creadă ceea ce spun aceștia, datorită relației pe care o au cu persoanele în cauză.

Efectul poate fi acela de a continua să păstreze aceeași atitudine și la maturitate, și în loc să aibă gândire critică, să se lase manipulați de cei din jur și să ia decizii emoționale, nu raționale. Însă nu există nicio cercetare în sprijinul acestei teorii, care e promovată de unii psihologi.

Dimpotrivă, toată societatea conspiră la întreținerea acestei minciuni, de la media, la companii și educatori, așa că micuții nu pot fi condamnați de credulitate pentru că sunt păcăliți. În plus, studiile arată că majoritatea copiilor nu mai cred în Moș Crăciun la 8 ani, care este și vârsta la care începe perioada concretă operațională, denumită astfel de Jean Piaget, psiholog cunoscut pentru teoria despre dezvoltarea cognitivă. În timpul acestei etape, copiii încep să aplice logica și rațiunea evenimentelor concrete.

Moșul, Iepurașul și Zâna, necesari pentru o imaginație bogată

„Cunoaștem ambele teorii și suntem des întrebați de părinți cum este mai bine. Cred că este mai plauzibil că atunci când sunt mici, copiii cred în Moș Crăciun pentru că nu au uneltele intelectuale de a descoperi minciuna, iar atunci când cresc și se dezvoltă cognitiv, rezolvă singuri misterul, precum un puzzle, ceea ce îi poate face chiar să se simtă mândri" ne explică Dr Gabriella Bondoc, medic psihiatru și părinte al unui băiat de 7 ani care încă mai crede în Iepurașul de Paște.

Nu în ultimul rând, studiile arată că acei copii de 4 ani care inventează frecvent scenarii și personaje fantastice în timpul jocului, indiferent de nivelul lor de inteligență, sunt mai capabili decât ceilalți copii să facă diferența între aparență și realitate, precum și să înțeleagă așteptările altora. Deși Moș Crăciun sau Zâna Măseluță nu sunt necesari pentru ca cei mici să aibă o viață imaginară bogată, cu siguranță au o contribuție la aceasta, mai ales datorită faptului că la această narațiune participă întreaga lume.

O unealtă de șantajare a copiilor?

Moș Crăciun este o figură pozitivă, portretizat mereu zâmbitor, roșu în obraji și cu un râs molipsitor. Însă asta nu-i oprește pe părinți să-l transforme dintr-o figură caritabilă într-un judecător al meritelor și comportamentelor celor mici. Astfel, poveștile despre lista de copii năzdrăvani a Moșului, care primesc cărbuni sau nu primesc nimic, întocmită cu ajutorul elfilor care ne urmăresc mereu, poate fi o unealtă la îndemână în disciplinarea copiilor.

Acest „șantaj” poate duce la probleme de moralitate, în care copiii nu învață să facă distincția dintre bine și rău, între comportamente pozitive, acceptabile și unele negative, ci deduc că trebuie să se comporte într-un anumit fel pentru a primi ceea ce vor, atunci când sunt observați. Un studiu a descoperit că subiecții de 5-9 ani erau mult mai puțin predispuși la a trișa în jocul cu ceilalți dacă credeau că un personaj imaginar, Prințesa Alice, era în cameră cu ei, decât copiii care nu credeau în existența ei sau cei cărora nu li se spunea nimic și erau lăsați singuri în cameră. Însă studiile arată și că atunci când copiii nu mai cred în Moș Crăciun sau alte ființe imaginare care le urmăresc comportamentul, nu mai sunt motivați să se comporte moral (să nu trișeze, să nu mintă, să nu se comporte urât cu colegii). Așa cum afirmă în articolul său din anul 1951 Renzo Sereno, cadourile de Crăciun sunt ca o „mită" pe care părinții o oferă copiilor în schimbul unui comportament adecvat.

Personajele nu trebuie să fie o amenințare

Însă această tehnică nu e neapărat legată de Crăciun, ci de modul de parenting pe care îl are fiecare. Chiar dacă nu și-ar învăța copiii să creadă în Moș Crăciun, părinții ar putea oricând recurge la alte creaturi fantastice sau minciuni pentru a-i motiva pe copii să fie cuminți. Pe când alți părinți pot să cultive credința în Moș Crăciun fără amenințări și condiționări legate de cadouri, spunându-le că acesta le aduce cadouri tuturor copiilor, pentru că știe că indiferent de ceea ce fac, toți copiii sunt buni.

O alternativă pentru această tehnică de a stimula comportamentul moral al copiilor este de a fi un exemplu de moralitate, ca părinte, întrucât la începutul vieții învățăm predominant prin imitație. De asemenea, pot fi utile discuții și reflecții cu privire la motivele pentru care anumite comportamente sunt acceptate în societate și altele nu.

Credința că primești ceea ce meriți e greșită

Copiii sunt învățați că regulile lui Moș Crăciun sunt meritocratice, cine e cuminte primește tot ce își dorește, cine nu, primește cărbuni. Însă dezamăgirea poate fi imensă atunci când copiii își dau silința să fie ascultători pe tot parcursul anului, pentru ca de Crăciun să nu primească tot ce își doreau, fie pentru că părinții nu și-au permis să le cumpere lucrurile respective, fie pentru că și-au dorit lucruri pe care părinții nu le pot oferi, precum un frățior, să ningă de Crăciun sau ca bunica să se facă bine. Din păcate universul nu funcționează după aceste reguli, și deși copii trebuie ocrotiți, frustrarea lor va fi cu atât mai mare când descoperă această realitate, dacă acasă au învățat opusul.

„O alternativă este aceea de a le spune copiilor cu sinceritate că Moșul sau Iepurașul încearcă să bucure toți copiii, dar până și resursele lor sunt limitate, așa că uneori nu poate să îndeplinească toate dorințele din scrisoare. De asemenea, putem să învățăm copiii să se bucure mai mult de experiență decât de lucrurile materiale, oferindu-le o experiență magică de Crăciun sau de Paște, cu multă iubire, jocuri și activități împreună, care să eclipseze cadourile" precizează Alice Dima, psihoterapeut cu experiență în lucrul cu copiii.

Sentimentul de trădare și stricarea relației cu cei mici

Una dintre primele reguli pe care le învățăm când suntem mici, acasă și la grădiniță, este să nu mințim. Copiii sunt pedepsiți pentru asta sau, în mod ironic, chiar amenințați că Moșul nu o să mai vină dacă sunt prinși mințind. Momentul în care copiii inevitabil descoperă că părinții și toți ceilalți adulți din viața lor i-au mințit în legătură cu aceste figuri fabuloase, se pot simți trădați și confuzi în legătură cu regulile părinților lor.

În realitate, însă, studiile indică faptul că deși copiii pot simți tristețe, furie sau dezamăgire atunci când află că Moș Crăciun nu e real, de obicei aceste emoții sunt de scurtă durată, și copiii trec peste eveniment, ca peste o etapă firească în dezvoltarea lor. Cei care sunt mai triști sunt de fapt părinții. E posibil ca aceștia să regrete că se încheie o etapă din viața copiilor lor, că aceștia au crescut sau că și-au pierdut inocența. Tocmai aceste temeri îi pot determina pe unii părinți să întrețină minciuna chiar și la o vârstă avansată, de 9-10 ani, la care cel mai probabil copiii mint pentru a nu-și dezamăgi părinții.

„Cea mai bună metodă de a aborda acest moment este de a fi sincer și deschis atunci când copilul începe să pună întrebări, cu încrederea că cei mici sunt pregătiți să afle. Dacă vă întreabă direct „Există Moșul?", oglindiți întrebarea, pentru a-i stimula să-și creeze propriul raționament, cu întrebări precum: „Tu ce crezi? Că nu? De ce?" ne învață Alice Dima.

În concluzie, nu există un răspuns simplu la întrebarea dacă e bine să mințim copiii în legătură cu Moș Crăciun, Iepurașul de Paște sau Zâna Măseluță, dar atâta timp cât urmăm niște principii sănătoase, cu siguranță putem considera acestea niște minciuni nevinovate, fără consecințe serioase asupra dezvoltării celor mici, care poate avea chiar beneficii de pe urma lor.