Cum influențează conexiunile cerebrale comportamentul alimentar. Influența mirosului alimentelor asupra reglării apetitului

Cercetătorii de la Northwestern Medicine au descoperit o nouă conexiune între două regiuni ale creierului implicate în reglarea comportamentului alimentar. Studiul, bazat pe imagistica neurologică din cadrul Human Connectome Project, sugerează că mâncatul chiar și atunci când este sătul poate fi asociat cu simțul mirosului și cu motivația comportamentului.

Mirosul alimentelor devine mai puțin atractiv atunci când cineva este sătul, iar dacă legătura cerebrală dintre aceste două regiuni senzoriale este slabă, masa corporală a unei persoane poate fi mai mare.

Cercetătorii sugerează că această conexiune se poate datora simțului mirosului și sistemelor neuronale de recompensă față de sentimente negative, cum ar fi durerea, și conexiunii cerebrale dintre zonele care controlează aceste sentimente.

Conexiunea dintre regiunile creierului afectează cât de mult mâncăm

Un studiu publicat în Journal of Neuroscience a descoperit că mirosurile sunt importante pentru ghidarea comportamentelor motivate, cum ar fi mâncatul, iar percepția olfactivă este modulată de cât de flămânzi suntem.

Cu toate acestea, cercetătorii nu au evaluat pe deplin fundamentele neuronale ale modului în care simțul olfactiv contribuie la cât de mult mâncăm. Dorința de a mânca este legată de mirosul atrăgător al alimentelor, care miroase mai bine atunci când ne este foame decât atunci când suntem sătui.

Dacă circuitele cerebrale care ghidează acest comportament sunt perturbate, aceste semnale pot fi confundate, ceea ce face ca mâncarea să fie recompensatoare chiar și atunci când suntem sătui. Senzația de recompensă care vine odată cu mâncarea ar putea crește indicele de masă corporală (IMC) al unei persoane.

Autorii au emis ipoteza că rețelele sănătoase ale creierului care conectează zonele de recompensă cu zonele de comportament pot regla comportamentul alimentar prin trimiterea de mesaje care să indice că mâncatul nu se mai simte bine odată ce o persoană este sătulă.

Citește și: Cum redefinește chirurgia minim invazivă practica medicală. Tehnici și tipuri în chirurgia minim invazivă

Foto: Freepik @senivpetro

O conexiune slabă a creierului ar putea însemna consumul excesiv de alimente

Cercetătorii au descoperit că persoanele cu circuite de conectare perturbate sau slabe pot să nu primească semnale de oprire și să continue să mănânce chiar și atunci când nu le este foame.

Această cercetare este crucială pentru înțelegerea modului în care funcționează procesele cerebrale și poate duce la tratamente pentru supraalimentație. Cercetătorii au găsit corelații cu IMC în circuitul dintre tuberculul olfactiv și regiunea mezencefalică numită cenușă periacueductală. Aceștia au cartografiat puterea circuitului de-a lungul tuberculului olfactiv și au reprodus constatările într-un set de date mai mic de creier RMN.

Emily Spurlock, dietetician înregistrat la Institute for Digestive Wellbeing, este specializată în sănătatea intestinelor și gestionarea greutății și lucrează cu persoane cu tulburări de alimentație compulsivă. Ea crede că unii oameni mănâncă din alte motive decât foamea, cum ar fi mirosul și vederea unui desert preferat. Vor fi necesare studii viitoare pentru a descoperi mecanismele exacte din creier care reglează comportamentul alimentar.

Vezi și: Beneficiile și riscurile utilizării sucului de lămâie în tratamentul acneei. De ce sucul proaspăt stors este mai bun decât cel din magazin

Mâncatul exagerat

Studiul realizat de Spurlock și Ringwood sugerează că supraalimentarea poate duce la o conexiune fizică între două regiuni ale creierului implicate în reglarea comportamentului alimentar. Conexiunea cerebrală este ruptă în timp din cauza supraalimentării frecvente, ceea ce duce la desensibilizare și disconfort. Studiul se întreabă dacă oamenii pot reconstrui această conexiune sau pot construi una mai puternică pentru a înțelege mai bine sentimentul inconfortabil al supraalimentării.

Kate Ringwood, terapeut specializat în tulburări de alimentație, consideră că dietele implică adesea restricționarea alimentelor, ceea ce pune creierul în „modul de supraviețuire”, determinându-l să creadă că trebuie să mănânce toată mâncarea de teama de a nu o mai primi din nou. Acest lucru se poate întâmpla prin restricție mentală sau restricție fizică, ceea ce duce la disconfort și uneori la stări de rău.

Ringwood explică, de asemenea, că restricționarea alimentelor duce la o deconectare de corp, deoarece învață organismul că nu poate avea încredere în semnalul său, ceea ce duce la neîncredere și confuzie atunci când vine vorba de semnalele de foame și de sațietate. Atunci când cineva restricționează mâncarea, corpul său închide aceste semnale, oprind semnalele care se simt mai puțin importante.

Pe scurt, studiul sugerează că supraalimentarea poate duce la o conexiune fizică între două regiuni ale creierului implicate în reglarea comportamentului alimentar, dar nu este clar dacă oamenii pot reconstrui această conexiune sau pot construi una mai puternică pentru a înțelege și gestiona mai bine obiceiurile lor alimentare.