Modernizare Ambulatoriu Târgu Bujor, Galați: dotări performante
Modernizare Ambulatoriu Târgu Bujor. Preşedintele CJ Galaţi a semnat luni, 20 mai, contractul de reabilitare a Ambulatoriului din Târgu Bujor.
Modernizare Ambulatoriu Târgu Bujor. Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a semnat luni, 20 mai, la Târgu Bujor, contractul de finanţare pentru proiectul "Extindere, reabilitare, modernizare şi dotare a Ambulatoriului Integrat de Specialitate de la Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor", în valoare de 11.148.902 lei, anunță Agerpres.
Finanţarea a fost obţinută în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020. Contribuția CJ Galaţi - 665.959 lei.
„Vom construi o clădire pentru Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Orăşenesc din Târgu Bujor şi vom moderniza cabinetele medicale care în acest moment deservesc ambulatoriul. Astfel, vor fi create spaţii noi pentru activitatea cabinetelor de chirurgie generală, obstetrică, ORL, oftalmologie, pediatrie, medicină internă, precum şi pentru laboratorul de analize medicale. Vom dota Ambulatoriul de Specialitate cu 180 de echipamente medicale. Şi pentru acest proiect avem demarate deja procedurile de achiziţie publică", a afirmat președintele CJ Galați, citat de agenția amintită.
Ce dotări se vor cumpăra
Vor fi cumpărate: un aparat de radiologie mobil, un electrocardiograf, negatoscoape radiologice, ecografe doppler, un analizor imunologie automat cu staţie PC, un analizor microbiologie automat cu staţie PC, electrocauter şi microscoape digitale.
Toată aparatura medicală se ridică la 2.194.728 lei.
Spitalul Orăşenesc din Târgu Bujor deserveşte peste 60.000 de locuitori aflaţi în nordul judeţului Galaţi. Are 78 de angajați din 160 câți ar fi necesar, dintre care 8 sunt medici. În fiecare an sunt internate 3.000 de persoane, 10.000 de persoane au fost înregistrate la primiri urgenţe, iar 8.000 şi-au făcut analize de laborator.
-
-
Ciorapii negri sau maro. Cum alegi corect pentru stil și eleganță11.01.2026, 19:00
-
-
-
Sofia Vicoveanca, internată de urgență după un infarct miocardic11.01.2026, 16:38
Medicament frecvent prescris pentru durere, legat de risc crescut de insuficiență cardiacă
Enflonsia, noul tratament preventiv împotriva bronșiolitei la sugari, aprobat de EMA
Anticoncepționalele, efect negativ important. Duc la cancer de sân
Parkinson: transplantul cu celule stem în creier ar putea trata boala. Japonia cere aprobarea
Cercetătorii au găsit "foarfeca genetică" ce repară ADN-ul ascuns în celule
Adio boli incurabile? Un nou instrument revoluționar de editare genetică, diferit de CRISPR, ar putea rescrie viitorul pentru mii de pacienți cu boli considerate incurabile!
