Dulciuri, exces: toxiinfecția alimentară nu s-a confirmat la copiii cazați la Mănăstirea Humorului
Copiii cazați la Mănăstirea Humorului nu au avut toxiinfecție alimentară. Inspectorii sanitari au concluzionat că a fost „un episod de indigestie”, cel mai probabil cauzat de consumul de dulciuri...
„Un episod e indigestie”, asta a fost concluzia inspectorilor sanitari din Suceava, care au făcut ancheta în cazul copiilor din Olt, cazați la Mănăstirea Humorului. Aceștia au arătat că suspiciunea de toxiinfecție nu s-a confirmat, iar indigestia ar fi fost cauzată de „consumul exagerat de dulciuri”, notează agerpres.ro, citându-l pe directorul DSP Suceava, Liliana Grădinariu.
Potrivit sursei citate, grupul de copii a consumat alimente preparate doar la unitatea de cazare, din care au fost păstrate corespunzător probe alimentare.
Unitatea de cazare nu este autorizată sanitar pentru alimentaţie publică, iar copiii au declarat că au consumat dulciuri în exces, achiziţionate dintr-un hipermarket.
Au fost analizate în Laboratorul de Diagnostic şi Investigare în Sănătate Publică din cadrul DSP Suceava probe din alimentele gătite, din dulciurile preambalate cumpărate din hipermarket, din fântână, teste de sanitaţie din bucătăria unităţii şi coproculturi recoltate de la pacienţi.
Fără agenți patogeni
Potrivit directorului DSP Suceava, proba de apă provenită din sursa proprie nu se încadrează din punct de vedere microbiologic în parametrii prevăzuţi de legislaţie, dar încărcătura microbiană şi cu germeni patogeni este minimă, neputându-se constitui în sursă de îmbolnăvire conform normelor epidemiologice.
Ea a adăugat că în coproculturile recoltate de la pacienţi nu a fost identificată prezenţa unor agenţi patogeni.
Un grup de copii cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani, din municipiul Slatina, aflaţi în excursie în Bucovina, a ajuns pe 30 august la Spitalul Orăşenesc din Gura Humorului din cauza unor probleme digestive. Din grupul cazat la o pensiune făceau parte 16 copii şi doi adulţi supraveghetori.
Doi copii în vârstă de 10 ani au început să acuze dureri abdominale şi vărsături, motiv pentru care a fost solicitată la 112 intervenţia unei ambulanţe pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, iar aceştia au fost transportaţi la spital şi diagnosticaţi cu "intoxicaţie alimentară medie".
Având în vedere simptomele acuzate de cei doi copii, coordonatoarea grupului a decis să transporte cu microbuzul cu care au venit la pensiune şi ceilalţi copii la spital, în vederea efectuării de investigaţii medicale.
Copiii au fost consultaţi, au fost identificate simptome asemănătoare la încă opt copii şi, după evaluare şi acordarea de îngrijiri medicale, toţi au revenit la pensiune.
Câini morți după infectarea cu o nouă bacterie de la căpușe. Riscul pentru oameni crește
Nouă variantă COVID se răspândește rapid. Obiceiurile estivale, asociate cu o variantă mutantă
Octavian Jurma, explicații despre sezonul gripal: Numărul de cazuri, dublu
EXCLUSIV Gripa ucide și copii. Dr. Adrian Marinescu: Cum explică părinții antivacciniști moartea unui copil dintr-o boală prevenibilă
Primul caz de lepră confirmat în România după 44 de ani. Dr. Tudor Ciuhodaru, explicații
Gripa: Ce se întâmplă în corpul tău și cum să reacționezi la fiecare etapă
Holera a ucis peste 3.000 de oameni în 2026. OMS avertizează asupra unui nou risc
Pericolul invizibil al sezonului cald. La ce să fii atent dacă mergi la mare sau piscină
Focare de gripă aviară H5N1. Care sunt riscurile să se transmită la oameni
Ruptura globulelor roșii, cauza blocajelor vasculare în COVID-19
COVID-19 distruge vasele de sânge în mod neașteptat. Pune viața în pericol.
Cum se transmite tusea convulsivă și ce trebuie să faci dacă ai fost expus
Cât de periculos este, de fapt, să porți aceeași pereche de șosete de două ori
De ce faci herpes la gură
Adevărul murdar despre ce se ascunde în șosetele tale. Cum se spală corect
Mâncarea umedă pentru pisici, plină de microbi, E.coli, Salmonella: Îmbolnăvește toată familia!
Cât de periculos este să stai pe vasul de toaletă
Stratus, noua variantă COVID care face ravagii. Specialiștii avertizează: Ar putea fi cea mai contagioasă de până acum
Ce trebuie să știi dacă ai avut COVID. Impactul pe termen lung
Europa, în alertă maximă. Pregătiri pentru următoarea pandemie
Europa se pregătește pentru o nouă pandemie. Un inamic necunoscut ar putea declanșa următoarea criză globală de sănătate.
