Zahărul şi aditivii, otrava albă din alimente: se transformă într-o toxină care otrăveşte celula nervoasă
Zahărul a devenit extrem de prezent în mai toate alimentele pe care le cumpărăm, până și în pâine. Specialiștii explică ce efecte nocive are excesul de...
În prezent, în majoritatea produselor alimentare semipreparate pe care le cumpărăm găsim zahăr, care, conform unor studii, dă dependențp chiar de opt ori mai mare decât cocaina. DE fapt, gpsim zahăr, chiar și în pâine, în mezeluri, în diferite conserve de legume. Explicația producătorilor este aceea că, pe lângăgustul bun, ajută la procesul de maturare sau fermentare.
Cei care protejează însă interesele consumatorilor au altă părere. "De ce? Fiindcă zahărul creează adicţie, adică îţi dă senzaţia că mai vrei, mai vrei pentru că e gustos. Şi, apoi, este un potenţiator de gust", a spus Sorin Mierlea, preşedintele Info Cons, la Antena 3.
Nutriţioniştii sunt îngrijoraţi de urmări. "Zahărul a devenit duşmanul public nr. 1 şi, pe bună dreptate, iar cantitatea consumată este de cel puţin 3-4 ori mai mare decât cea firesc şi utilă în a fi consumată. Fără dubiu că este un conservant ieftin", explică nutriţionistul Florin Bălănică.
Românii sunt contrariaţi când află că şunca sau fasolea bătută din comerţ poate conţine zahăr.
O altă substanţă de care ar fi bine să ne ferim este glutamatul de sodiu sau E621.
"În momentul în care l-am mâncat, acest glutamat se transformă într-o toxină neuro care otrăveşte celula nervoasă şi, în final, o distruge", a explicat nutriţionistul Gheorghe Mencinicopschi.
Glutamatul de sodiu este folosit în industria alimentară pentru potenţarea aromei şi se regăseşte, printre altele, în roşii, lapte, ciuperci, peşte sau brânză.
-
-
-
-
Cancerul fără simptome: cât timp poate evolua înainte să fie descoperit12.09.2026, 16:14
-
FDA a aprobat un nou tratament pentru cancerul de sân avansat12.09.2026, 15:08
Cafeaua îți schimbă creierul fără să-ți dai seama. Ce au descoperit cercetătorii
Ce să mănânci când ai gastrită? 7 alimente care îți salvează stomacul
Ai dureri de stomac și senzație de arsură? Nu mai ignora semnalele. Ce alimente îți pot salva stomacul și pe care trebuie să le eviți.
Postul intermitent, fără efect asupra kilogramelor în plus
Crezi că mănânci corect? Adevărul cutremurător despre dieta sănătoasă care îți poate distruge inima
Crezi că mănânci corect? Adevărul cutremurător despre dieta sănătoasă care îți poate distruge inima
Cum să slăbești cu ciorbă. Mihaela Bilic dezvăluie trucul: Nimic nu satură mai bine! E ieftină, umple stomacul
10 alimente care scad glicemia în mod natural. Un fruct banal ține diabetul sub control
Un aliment surprinzător ajută somnul. Îmbunătățește biomarkerii ce au impact direct asupra somnului
Dieta pe care o urmează medicii! Slăbești rapid și îți protejezi inima
Adevărul despre produsele "high protein". Cât de bune sunt proteinele, de fapt? Când "bogat în proteine" sună mai sănătos decât este
Sucurile verzi: detox real sau doar marketing?
Cum să închei corect un post. Alimentele ideale pentru digestie după post
Alimentele „interzise” care ar putea proteja creierul: ce arată un studiu pe 25 de ani
Slăbești de două ori mai mult cu alimente minim procesate
Omega-3, nutrientul minune pentru sănătate. E forță pentru creier și inimă
Cum scap de pofta de dulce
Pierderea în greutate nu este întotdeauna sănătoasă. Studiul care arată riscurile pentru unii pacienți
Cine nu ar trebui să slăbească. Riscurile sunt uriașe. Se poate ajunge chiar la deces.
Nu mai mânca asta! 5 alimente pe care medicii le evită cu orice preț
Crezi că mănânci sănătos? S-ar putea să te înșeli. Nu mai consuma aceste alimente! Medicii trag un semnal de alarmă!
Adevărul șocant despre dietele antiinflamatorii. Ce funcționează cu adevărat
Cel mai subestimat aliment pentru siluetă. Îl ai deja în bucătărie!
Ai încercat totul ca să slăbești și tot nu funcționează? Nutriționiștii spun că acest aliment banal din bucătărie e cheia!
