Dr. Mihaela Bilic, cum să te trezești perfect dimineața!
Cunoscutul medic nutriționist Mihaela Bilic recunoaște că nu este o persoană matinală. Alarma care sună dimineața îi dă o stare de iritare și „sare” din pat doar de nevoie. Există însă...
„Nu știu cum e la voi, dar mie tare nu-mi place când sună ceasul dimineața. Chiar dacă știu că nu sunt o persoană matinală, chiar dacă m-am culcat suficient de devreme cât să nu fiu un zombi, alarma de trezire îmi produce întotdeauna o stare de iritare. Nu știu ce ar trebui să se întâmple în ziua respectivă ca să sar din pat de bucurie, cert e că în majoritatea situațiilor sar din pat...doar de nevoie", recunoaște dr. Mihaela Bilic.
Invenția minune care poate fi „adaptată românește”
Tertipul la care poți apela ca să-ți faci diminețile mai frumoase este simplu.
„Ca dovadă că mulți pățesc ca mine, iată că a fost inventat ceasul cu trezire olfactivă. Se știe că mirosul este principalul factor de declanșare a unei emoții, nasul fiind organul capabil să ne provoace cele mai puternice trăiri, să ne transporte înapoi în timp sau să ne teleporteze în amintiri legate de un anumit miros. Și dacă există doar 5 gusturi pe care le putem percepe, la capitolul mirosuri numărul este uluitor: peste 10.000! Legătura dintre nas și creier se face extrem de repede, e suficientă o fracțiune de secundă pentru ca un miros să ne inducă o anumită stare, mecanism automat, inconștient și greu de controlat. Decodarea e complexă și personală, ține de experiențele fiecăruia, de bagajul afectiv și de trăirile acumulate de-a lungul timpului. De ce mirosul de pâine prăjită, de scorțișoară sau de cafea proaspăt râșnită ne dă o stare de bine, e imposibil de explicat. Dar e un amănunt care merită exploatat", notează medicul pe pagina sa de Facebook.
Ce provoacă mirosurile în organism
Dar cum funcționează o astfel de „trezire" la nivelul organismului?
„Fiecare dintre noi reacționează diferit la diferite mirosuri, pentru unii este irezistibil mirosul de iarbă proaspăt cosită, în timp ce pe alții îi „topește"mirosul de nisip ud, sare și mare. Deși percepția noastră diferă, putem defini majoritatea stărilor și elementelor din viața noastră prin intermediul unui miros. Chiar dacă nu o facem conștient de fiecare dată și nu știm cu exactitate ce ingrediente sunt combinate, putem afirma fără dubii că „miroase a iarnă" sau a primăvară, sau a toamnă... la fel cum simțim cu precizie când miroare a copilărie, a casa bunicii, a vacanță... Dacă tot avem în miros așa un declanșator al stării de bine, de ce să nu-l folosim în fiecare dimineață? Iar lucrul ăsta se poate face încă de la trezire, cu ajutorul unui ceas ce te deșteaptă cu aroma ta preferată. în loc să-ți zgârie nervii cu un sunet enervant, îți gâdilă nările cu un miros ispititor. Și iată cum te dai jos din pat de drag, nu de nevoie. Un miros care ne place e deajuns, cam atât este de ușor să ne păcălim creierul și să-i provocăm bună-dispoziție și stare de bine! Inventatorii acestui ceas au încercat să acopere majoritatea preferințelor olfactive, de la biscuiți cu vanilie, măr copt, cafea și lapte cu scorțișoară, pănă la mirosul de pădure, ploaie sau de țărm de mare", arată Mihaela Bilic.
Poate fi adaptată, dar atenție la calorii!
Dar nu e neapărată nevoie să-ți cumperi un asemenea dispozitiv. Cum românul e inventiv, putem adapta ideea! Atenție, însă, la cum o adaptăm ca să nu cădem într-o capcană cu multe calorii.
„Însă și în lipsa tehnologiei, merită să ne întrebăm: dacă ziua bună se cunoaște de dimineață, n-am putea să ne folosim de ingrediente mirositoare, care să ne ajute să pornim cu dreptul? Cu toții suntem grăbiți, stresați, preocupați, însă totul s-ar întâmpla mai ușor dacă am avea o stare de spirit optimă, pozitivă, entuziastă. Și dacă ea poate fi indusă doar trăgând aer în piept, nu credeți că merită? Găsiți-vă aroma preferată și începeți ziua zâmbind, iar dacă e vorba de prăjituri, cozonac sau pâine proaspăt scoase din cuptor, faceți cumva doar să le mirosiți...că dacă le și mâncați, adio bună-dispoziție!", conchide nutriționistul.
-
-
-
Ce efect are metformin asupra creierului11.02.2026, 21:51
-
-
Greșeala banală care îți distruge creierul după 60 de ani11.02.2026, 20:32
Pleci în vacanță cu medicamente în bagaj? Ai grijă la asta!
Ce se spală, de fapt, cu partea verde a buretelui de vase
Bei suficientă apă? Adevărul despre hidratare te va șoca! Cei 2L sunt un mit
Ce alimente trebuie să pui pe ușa frigiderului. NU, nici ouă, nici lapte
Obiectul care nu are ce căuta în baie. Nici măcar nu te gândești despre ce e vorba
De ce să prăjești cartofii de 2 ori. Restaurantele adoră acest truc
5 motive să nu îți mai pui geanta pe jos
Trucul simplu care îți transformă fața în doar câteva minute pe zi
Ce pastile nu trebuie luate niciodată cu cafeaua de dimineață
Oțetul, aliatul tău pentru picioare fine, hidratate și fără miros neplăcut
7 remedii naturiste pentru arsuri solare: calmează pielea rapid
Pune sare în chiuvetă seara și las-o până dimineața. Rezultatul te va uimi
De ce să pui sare pe covor
5 lucruri pe care nu ar trebui să le depozitezi niciodată sub chiuveta din bucătărie
Cât de des trebuie să schimbi lenjeria de pat?
Cum se mănâncă mâncarea picantă. Chef Florin Dumitrescu, truc
Aspartam: otrava dulce din "zero zahăr". Ce se întâmplă atunci când îl consumi și cum declanșează cancerul
Pune o cutie cu bicarbonat în frigider și las-o 3 zile. Rezultatul te va uimi
Șterge oglinda cu hârtie de ziar și oțet. De ce să nu mai folosești lavete
Adevărul despre mâncarea ambalată: Ce ascund etichetele și cum un simplu simbol pe ambalaj îți poate salva viața!
Un studiu kenyan testează trei tipuri de etichete de avertizare pe alimente.
