Obezitate. La ce pericole este supus cel mai bun prieten al omului
Obezitatea scurtează nu numai viața oamenilor, ci și a celor mai buni prieteni ai lor. Speciile canine mai afectate par a fi Ciobănesc German și Yorkshire Terrier, susține un studiu.
Obezitate la câini. Kilogramele în plus dăunează și câinilor, nu doar oamenilor. Cu până la 2,5 ani mai scurtă decât la câinii cu greutate normală. Este concluzia unui studiu ce a cuprins peste 50.000 de câini din 12 din cele mai populare rase, 900 de cabinete sau spitale veterinare din SUA.
„Știm că la oameni există un risc mai mare de mortalitate dacă au obezitate, așa că, în multe privințe, acest lucru nu este surprinzător", a spus autorul studiului, Alexander German, profesor de Medicină pentru animale mici la Universitatea din Liverpool, în Anglia, potrivit medicinenet.com.
Cercetarea sa a evidențiat că patrupedele obeze sau supraponderale "pierd" 2,5 ani din viață. „Poate să nu pară o sumă imensă, dar când ne convertim la ani umani, probabil ne uităm la o durată de viață scurtă de 10-15 ani", a adăugat veterinarul.
Cifre. 50% dintre americani au câini
German și colegii săi au folosit datele colectate de peste 20 de ani cu 50.787 de câini de companie care au primit îngrijire la o rețea de aproximativ 900 de spitale veterinare din America de Nord. Patrupedele au inclus exemplare din rasele: Dachshund (șorecarii), Ciobănesc German, Labradorii, Golden Retriver, Cocker, Beagle, Boxeri, Chihuahua, Pit bull Terrier, Shih Tzus și Yorkshire terieri.
Concluziile: risc mai mare de deces a fost mai mare în rândul câinilor supraponderali; impactul a variat de la o durată de viață cu 5 luni mai scurtă pentru mascuii de Ciobănesc German la 2,6 ani pentru masculii de Yorkshire Terrier.
1 din 3 câini și pisici din SUA este supraponderal. 50% dintre americani au câini. Un sfert de britanici au câini. În studiul făcut de britanicul Alexander German, doar 1 din 5 proprietari de animale de companie măsoară mereu cât de multă hrană le dă prietenului său necuvântător, a spus el.
Studiile anterioare au indicat că patrupezii supraponderali sau obezi se confruntă cu riscuri mai mari de boli cronice - probleme ortopedice, diabet și anumite tipuri de cancer, dar și boli de inimă și hipertensiune arterială.
Mișcare zilnică
„Timpul obișnuit de masă este important pentru animalele de companie, dar numărul meselor în fiecare zi nu este la fel de important. (...) Preferința este de cel puțin două mese pe zi, deoarece acestea își răspândesc aportul într-o perioadă de timp", subliniază autorul studiului.
În opinia acestuia, o plimbare între o jumătate de oră și o oră în fiecare zi este optimă pentru cel mai bun prieten al omului. Și evidența greutății câinelui.
-
Cea mai bună băutură pentru slăbit, dezvăluită de un dietetician28.02.2026, 17:49
-
-
-
-
Umidificatorul: 5 beneficii reale și când merită să-l folosești
Care este diferența dintre laptele degresat și laptele light?
Crezi că știi ce bei? Adevărul despre laptele "light" vs. laptele "degresat" te va face să citești etichetele de acum.
5 alimente pe care să NU le mai pui niciodată pe ușa frigiderului
Când trebuie adăugat pătrunjelul în mâncare. Greșeala pe care o faci când gătești
De ce să nu dezgheți alimentele la temperatura camerei
7 remedii naturiste pentru arsuri solare: calmează pielea rapid
Nu mai arunca rădăcinile de ceapă verde. Trucul de care te vei îndrăgosti
Combinația ideală pentru a evita deshidratarea în timpul valurilor de căldură
Cum se spală, de fapt, blugii. Truc genial de la Adina Buzatu
Nu mai arunca niciodată plicurile de silica gel. 9 lucruri uimitoare pe care le poți face
Trucul simplu pentru a avea călcâie fine. Dermatologii confirmă
Ce să faci ca să nu mai crape crenvurștii când îi fierbi? Cum îi fierbi corect
De ce să nu mai ții periuța de dinți lângă chiuvetă
Ce nu trebuie să faci niciodată la un priveghi. Greșelile pe care mulți le fac fără să știe
Idei geniale de a refolosi sticlele de medicamente pe care le arunci
Ce înseamnă dacă vezi pete gri pe carnea tocată
Bisglicinatul de Magneziu: Secretul unei vieți mai liniștite și a unui corp echilibrat
De ce să nu porți șlapi la piscină. Detaliul care te va pune pe gânduri
Toaleta, cel mai periculos loc din casă? De ce să nu iei niciodată telefonul cu tine. Surprizele mortale din baie
Adevărul șocant despre riscurile mortale din baie și de ce nu ar trebui niciodată să iei telefonul cu tine!
