Muștarul, condimentul plin de beneficii. Ce conține și la ce trebuie să fii atent când îl cumperi. Mărgărit: Absolut miraculos
Muștarul este condimentul care se potrivește cel mai bine cu micii. Care sunt beneficiile muștarului și la ce trebuie să fii atent când îl cumperi.
Muștarul este un condiment obținut din semințele plantelor de muștar, alb, brun sau negru. Acestea sunt înrudite cu varza, fiind parte din familia Brassica. De menționat că atât boabele,cât și frunzele și florile plantei de muștar sunt comestibile și au o multitudine de beneficii pentru sănătate.
Când spunem muștar, pentru români, primul gând se duce la micii cu muștar, unii glumind chiar și spunând că nu ești român adevărat dacă nu ai mâncat mici cu muștar.
Cristian Mărgărit, specialist în nutriție, a precizat care sunt beneficiile muștarului, dar și de ce este așa de bună combinația de care se bucură mare parte dintre români.
”Semințele sunt absolut miraculoase. Iar în această combinație anulează efectele negative ale arsurii, ale fumului, ale excesului de carne. Muștarul are efect antioxidant, protejează vasele de sânge”, a declarat Cristian Mărgărit la Neatza cu Răzvan și Dani de la Antena 1.
În ceea ce privește culoarea pe care îl are muștarul pe care îl găsim pe piață, Mărgărit afirmă că a fost scos din lista de ingrediente colorantul tartrazina (E102), un aditiv ce s-a dovedit a fi cancerigen, iar acum culoarea este dată de curcumina.
”Dacă vedem un muștar care are și curcuma, pentru culoarea galbenă, e și mai bun. Va avea mai mult efect antioxidant, mai mult efect antiinflamator, deci este extraordinar de bine să asociem muștarul în această combinație.
Are și puține calorii, mulți antioxidanți. Este absolut miraculos. Efect antiestrogenic, nenumărate beneficii pentru muștar, dar, atenție la etichetă și să încercăm să luăm un muștar cât mai natural”, a mai spus nutriționistul.
Muștarul, beneficii pentru sănătate
Muștarul se consumă, de obicei, în cantități mici, și este o alternativă hipocalorică a altor sosuri, precum maioneza. Boabele de muștar sunt folosite în scopuri medicinale.
Muștarul conține doi antioxidanți de interes: izotiocianații și sinigrina.
Izotiocianații, uleiul responsabil de a da gustul picant întâlnit în muștar, are capacități anticancerigene pentru cancerele de sân, de plămâni, de tract gastrointestinal și de prostată.
Cu toate acestea, mecanismul rămâne neclar și sunt necesare mai multe cercetări pentru a concluziona eficacitatea beneficiilor pentru sănătate ale muștarului legate de cancer.
Izotiocianații pot juca, de asemenea, un rol în gestionarea diabetului, reduc colesterolul rău pentru a oferi efecte de protecție cardiovasculară și beneficii neurologice care pot ajuta persoanele cu autism.
Dar, la fel ca în cazul beneficiilor pentru cancer, sunt necesare mai multe cercetări.
Sinigrina, al doilea antioxidant conținut de muștar, este un precursor al izotiocianaților până când este deteriorat sau zdrobit.
Când acest lucru se întâmplă, o enzimă îl transformă în izotiocianați sau ulei de muștar.
Cercetările arată că acest antioxidant are proprietăți anticancerigene, antibacteriene, antivirale, antifungice, antiinflamatorii și de vindecare a rănilor, notează VeryWellFit.
Muștarul, ce conține: până la 6 E-uri , doar 10% boabe de muștar
InfoCons a realizat un studiu pe baza produselor tip muștar ce se regăsesc pe piața din România, potrivit unui comunicat de presă.
Ca urmare a centralizării informațiilor au rezultat următoare:
Din punct de vedere al ingredientului principal (boabe de muștar / semințe de muștar sau făină de muștar) din compoziție:
Boabe de muștar / semințe de muștar într-o proporție cuprinsă între 10 și 55% din compoziție
Dintre acestea:
- 0,01 % au 55% boabe de muștar;
- 0,01% au 50% boabe de muștar;
- 0,01% au 46% boabe de muștar;
- 0,05% au 10% boabe de muștar.
Făină de muștar într-o proporție cuprinsă între 10 și 20% din compoziție.
Dintre acestea :
- 0,27% au 20% făină de muștar;
- 0,01% au 10% făină de muștar.
Din punct de vedere al menționării provenienței ingredientului principal:
- 37% nu menționează proveniența ingredientului principal.
Din punct de vedere al aditivilor alimentari regăsiți în mustar:
- 88% din produse au în compoziție E-uri (aditivi alimentari);
Numericul de aditivi alimentari variază între 0 - 6:
- 1% din produse au în compoziție 6 E-uri;
- 9% din produse au în compoziție 4 E-uri;
- 20% din produse au în compoziție 3 E-uri;
- 31% din produse au în compoziție 2 E-uri;
- 27% din produse au în compoziție 1 aditiv;
- 12% din produse nu au în compoziție E-uri.
Din punct de vedere al tipurilor de aditivi alimentari regăsiți frecvent în muștar situația se prezintă astfel:
- 59.09% dintre produsele studiate au avut în componență caroteni/betacaroteni (E160a);
- 32.95% dintre produsele studiate au avut în componență guma xantan (E415);
- 23.86% dintre produsele studiate au avut în componență acid citric (E330);
- 23.86% dintre produsele studiate au avut în componență riboflavină (E101).
Din punct de vedere al informațiilor nutriționale regăsite în muștar
Toate produsele studiate au avut pe etichetă informațiile nutriționale per 100 g produs.
- Valoarea energetică este cuprinsa între 23 kcal și 290 kcal.
- Cantitatea de grăsimi variază între 2.52g și 27g.
- Cantitatea acizilor grași saturați este cuprinsă între 0g și 2.7g. 2% dintre produsele studiate nu au avut în compoziție acizi grași saturați.
- Cantitatea de proteină se situează între 1.7g și 7.5g pentru produsele studiate.
- Cantitatea de glucide se situează între 2.1g și 36g.
Din punct de vedere al cantității de sare și zaharuri:
Cantitatea de zaharuri este cuprinsă între 0.9g și 34g. Cantitatea de sare este cuprinsă între 0.82g și 6.5g.
Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ 2,5 milioane de decese ar putea fi prevenite dacă nivelul de consum global al sării ar scădea până la cantitatea recomandată de 5 grame / zi.
Aromele regăsite în muștar precum miere, hrean, mărar etc. se regăsesc într-o proporție cuprinsă între 0.1% și 15%, se arată în comunicatul ce
-
-
-
De ce nu avem toți aceleași reacții adverse atunci când ne vaccinăm?17.09.2026, 21:37
-
-
Planta care poate regla tiroida, dar și să o dezechilibreze: ce trebuie să știi
Condimentul care chiar scade glicemia și colesterolul
Plantele care curăță sângele și mătură toxinele din corp. Sunt minune pentru circulație
Plante medicinale uitate, cu beneficii puternice pentru rinichi, sânge sau tuse
5 legume care te hidratează mai bine decât un pahar cu apă
Leacurile bunicii revin: 5 remedii naturiste care chiar funcționează, confirmate de știință
5 plante medicinale care chiar funcționează (confirmate de știință).
Ceaiul care te ajută să slăbești rapid și natural. Arde multe grăsimi
Acest ceai te-ar putea ajuta să slăbești rapid, în mod natural. Reglează apetitul și provoacă arderea mai mare a grăsimilor.
Pelinul, planta care intrigă medicii: poate calma inflamația, dar ascunde și riscuri serioase
Ce efecte pot avea unul sau două cuișoare consumate zilnic asupra organismului. Explicațiile dr. Virgiliu Stroescu
Bea asta zilnic și trăiești mai mult. Băutura banală care îți curăță arterele, reduce stresul și prelungește viața
Ceaiul verde, efect asupra cancerului hepatic. Descoperiri cheie dintr-un studiu medical de la Universitatea Hiroshima
Ceaiul care șterge riscul de cancer hepatic. Curăță ficatul.
Uleiul care reduce inflamația din organism. Cercetătorii spun că ar putea fi secretul unei vieți mai sănătoase
Acest ulei reduce semnificativ inflamația din organism. Pur și simplu mătură deșeurile.
6 ingrediente care să nu-ți lipsească din ceai iarna asta. Rețeta pentru un ceai de iarnă perfect
Șase fructe care surclasează portocala la conținutul de vitamina C
Șase fructe care surclasează portocala la conținutul de vitamina C.
EXCLUSIV Plante și ceaiuri care ajută la curățarea plămânilor
Planta considerată "bomba" de Omega 3-6-7-9. Mulți o iau pentru imunitate, dar are efecte pentru cancer și diabet
Plantele care anulează efectul medicamentelor. Top remedii naturiste cu riscuri
Te doare capul? Acest ingredient banal din bucătărie face minuni! E mai puternic decât o pastilă
Ceaiul aromat care reduce inflamația din organism, previne infecțiile și te calmează. Este ideal în perioadele cu vreme rece
Varza murată, aliatul neașteptat al intestinului. Cum protejează fermentația împotriva inflamației
Acest aliment curăță intestinul în profunzime și reduce inflamația.
6 motive să bei matcha în fiecare zi. Face minuni!
6 ceaiuri care îți relaxează corpul și mintea înainte de culcare. Soluția naturală pentru insomnie
Un somn liniștit poate începe cu un simplu obicei de seară, bazat pe plante care te ajută să te relaxezi și să te eliberezi de stres.
Ciuperca lui Dumnezeu sau "ciuperca nemuririi": secret pentru glicemie și imunitate
Ciuperca lui Dumnezeu - ciuperca miraculoasă care te ajută să trăiești mai mult și mai bine.
