Pâinea, bună și pentru slăbit. Ene: Am uitat să mâncăm sandviș. Gusturile se educă

Sonia Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
painea. FOTO: Freepik @topntp26
painea. FOTO: Freepik @topntp26

Pâine este recomandată și diabeticilor, dar și persoanelor care vor să slăbească. Când trebuie consumată și cât.

Pentru mulți poate fi o adevărată provocare să mănânce sănătos atunci când sunt la serviciu sau la școală, însă nutriționiștii susțin că există variante, iar unele sunt chiar mai ieftine decât celebrele pungi de covrigei sau de chipsuri.

”Putem să plecăm la școală cu clasicul sandviș. Noi am uitat să mâncăm sandviș. Din punctul meu de vedere, pâinea este elementul de bază din alimentația noastră și ar trebui să rămână așa. Chiar și atunci când avem diabet, chiar și atunci când vrem să slăbim.

O felie-două de pâine face o diferență extraordinar de mare între o salată chioară, după care, după două ore ghiorăie mațele, sau îți este de sațietate.

Noi cu toții încercăm să ținem dietă și să mânăm sănătos ziua, dar seara ne apucă și foamea, ne apucă și oboseala, ne apucă toate poftele”, a declarat dr. Laura Ene, medic primar diabet și boli metabolice, la Neatza cu Răzvan și Dani de la Antena 1.

Vezi și: Sindromul halatului alb, anxietatea din fața medicului: simptome și riscuri. Tudor Ciuhodaru: Oamenii au așteptări mari și multe întrebări. Neîncrederea în sistem este la nivel maxim

Mai mult decât atât, nutriționistul recomandă consumul de sandvișuri și de pâine în timpul zilei. ”Nu am zis niciodată să o dăm pe pâine foarte multă seara, dar în timpul zilei, mai ales dacă este o pâine de calitate, o pâine integrală, de graham, de secară, și nu pentru că are mai puține calorii, ci pentru că are un indice glicemic mai mic, pentru că ține mai bine de foame și nu declanșează creșterea insulinei, ulterior, atât de mare precum o face pâinea albă. Dacă mai are și ceva semințe în ea, cu atât mai bună nutrițional”, a mai spus medicul.

Astfel, nutriționistul a prezentat câteva idei de sandvișuri, ușor de făcut, dar și gustoase.

”Sandvișul putem să îl acomodăm cu un ou fiert, cu o brânză, cu o felie de cașcaval, cu o felie de carne slabă, bine preparată, poate o friptură rece sau un mușchi file. Pentru cei care țin post, avem la îndemână humus, avem brânza tofu, pasta de măsline și, de ce nu, avocado.

Toate lucrurile acestea, desigur, sunt greu de însoțit între două felii de pâine cu niște salată, așa cum ar fi sandvișul perfect, și atunci, recomandarea mea este să alegem o lipie, care poate să acomodeze foarte bine, nu doar salata, ci și câteva roții cherry, câteva felii de ardei sau de castravete.

Acest sandviș poate fi pregătit chiar și de seara, pentru că rezistă bine în frigider, astfel încât, de dimineață doar să îl scoatem din frigider și să plecăm cu el la serviciu sau la școală.

Iar ca să intre mai ușor, recomandarea mea este să îl servim cu puțin iaurt alături, desigur, un iaurt de băut. Iar ca desert, ce poate fi mai bun decât un fruct? Un măr, o banană, o piersică, o portocală, un fruct de sezon, depinde de sezonul în care suntem”, a mai spus nutriționistul.

Vezi și: Fibrilația atrială, asociată cu risc crescut de demență. Cercetător: Implicații de sănătate publică importante. Este din ce în ce mai frecventă

Ce nu își are locul în pachețelul de la serviciu/școală

De asemenea, medicul a realizat și o listă de produse pe care nu ar trebui să aibă copiii în ”cutiuța de pachet”, acel recipient pe care l-am tot văzut prin filmele americane.

”Și cutiuțele sunt foarte bune, dar depinde de ce pui acolo. Că dacă pui sticksuri, covrigi sau covrigei, tot felul de chipsuri sau alimente ușor de mâncat și foarte bune la gust,  de altfel, dar care nu sunt deloc nutriționale.

Să învățăm să facem diferența între caloriile care ne hrănesc și caloriile care ne îmbolnăvesc. Pentru că, în general, cele care ne îmbolnăvesc au și cel mai bun gust.

Este adevărat că nu se compară un covrig cu semințe, o merdenea, la gust, cu un sandviș din brânză, cu un pic de unt sau cașcaval, dar cumva, și gusturile se educă și suntem datori să educăm gusturile copiilor noștri pentru a-i feri mai departe de obezitate, pentru că sunt suntem înconjurați de alimente obezogene, trăim în acest mediu obezogen, nu ne mai mișcăm, avem la îndemână și alimente la pungă, ușor de mâncat”, a mai spus dr. Laura Ene.

Obezitatea infantilă, riscuri

Copiii cu obezitate au un risc mult mai ridicat de a dezvolta probleme de sănătate față de cei care sunt normoponderali. Printre cele mai frecvente boli se numără:

Diabetul de tip 2 este o afecțiune în care organismul nu metabolizează normal glucoza din sânge. Netratat, acesta poate duce la probleme oculare, nervoase sau afecțiuni renale.

Afecțiunile cardiovasculare. Colesterolul crescut și presiunea ridicată a sângelui cresc riscul de afecțiuni cardiovasculare în rândul celor mici. Atacul de cord și accidentul vascular cerebral sunt afecțiunile letale ale bolilor cardiovasculare.

Astmul reprezintă o inflamare cronică a căilor aeriene, iar obezitatea este cea mai întâlnită comorbiditate în cazul persoanele cu astm.

Tulburările de somn. Copiii și adolescenții obezi pot avea probleme legate de somn, printre care sforăitul și apneea în somn.

Durerile articulare. În cazul copiilor care suferă de obezitate, aceștia pot ava probleme articulare, afecțiuni care nu sunt însă specifice categoriei lor de vârstă, cum ar fi rigiditatea articulară, durerile sau limitarea mișcărilor.

De asemenea pot apărea steatoza ficatului (ficatul gras non-alcoolic), pietrele biliare și refluxul gastro-esofagian, arată Childhood Obesity Foundation.

În cazul copiilor cu obezitate, dieta înseamnă schimbarea stilului de viață, prin adoptarea unei alimentații echilibrate, pline de vitamine, minerale și nutrienți (fructe, legume, surse de proteine slabe - pește, pui, cereale integrale, lactate degresate), dar și activitate fizică.

Vezi și: Între 5.000 și 7.000 de lei pe lună pentru un pacient ce are nevoie de dializă. Adela Cojan: Sunt în jur de 16.000 de pacienți

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel