Psihologul Andra Tănăsescu explică de ce ”viitorul nu există”
Psihologii ne sfătuiesc să punem mai mult accentul pe aici și acum, adică pe prezent.
Psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică, susține că ”trecutul și viitorul sunt doar scenarii cărora le dăm viață în mintea noastră. Le punem pe repeat, revedem aceleași scene de un milion de ori, retrăim emoțiile și conversațiile până când avem senzația că totul se întâmplă din nou chiar în acest moment”.
Specialistul afirmă că este alegerea noastră pe ce ne concentrăm într-un moment trist: pe durerea pe care o readucem în mod constant la viață sau ne amintim părțile frumoase, lecțiile și modul în care ne-a ajutat să devenim mai buni.
”Viitorul nu există. Nu apucăm niciodată să îl trăim cu adevărat. Viitorul este o construcție a minții noastre, menită să ne pregătească pentru posibile scenarii care să nu ne scoată prea mult din zona de confort. Este o proiecție a viselor, obiectivelor, dorințelor noastre, care există doar în mintea noastră. Este drumul imaginar pe care ni-l trasăm, astfel încât să trăim cu simțul unei direcții în viață; însă el nu există ca un moment ce poate fi trăit cu adevărat, ci noi ajungem să trăim ceea ce am visat despre viitorul nostru, în momentul prezent. Singurul moment cu adevărat viu este acum! Scurt dar plin de viață! Dintr-o multitudine de acum-uri scurte, construim un prezent dinamic, în continuă mișcare; prezent care este cu adevărat singurul moment care contează, singurul moment în care poți real să zâmbești, să plângi, să te întristezi, să te bucuri, să iubești”, consideră psihologul.
-
-
Ce este vitamina P. Compusul din alimente despre care puțini știu21.03.2026, 17:47
-
-
-
5 motive să nu îți mai pui geanta pe jos
5 motive să NU mai stai cu laptopul pe picioare. Numărul 2 te va uimi
De ce să nu porți șlapi la piscină. Detaliul care te va pune pe gânduri
De ce să nu mai ții roșiile în frigider
Află de ce nu ar trebui să mai păstrezi roșiile în frigider. Uite cum să le depozitezi corect pentru a te bucura de aroma lor naturală.
