Studiu despre stres. Rezultatul la care nimeni nu s-ar fi așteptat
Oamenii procesează mai bine veştile proaste când sunt în stare de stres, potrivit unui studiu.
Așadar, conform unui studiu publicat recent de revista de specialitate Journal of Neuroscience și citat de EFE, oamenii procesează mai bine veştile proaste când sunt in stare de stres, deoarece stresul înlătura tendinţa ”omenească” de a fi ”prea optimişti”.
Cercetători de la Universitatea din Princeton New Jersey, SUA, au implicat un grup de persoane într-un experiment de laborator simulând mai multe evenimente neplăcute, precum obligaţia de a susţine un discurs pe nepregătite în public. După ce nivelul de nervozitate a crescut considerabil, s-a cerut participanţilor să-şi închipuie că au fost antrenaţi într-un accident de maşină sau au fost victimele unei fraude cu cardul, printre alte situaţii.
Alți participanţi, care nu au fost supuşi stresului, au fost nevoiţi să facă faţă aceloraşi provocări.
Rezultatele, comparate
Profesorul de la Universitatea din Princeton, Neil Garrett, şi colegii săi au comparat apoi rezultatele şi s-a văzut că participanţii care nu fuseseră supuşi stresului au fost mult mai afectaţi la primirea veştilor proaste. În schimb cei care au fost supuşi la mai multe situaţii stresante au procesat mai bine veştile rele, demonstrând o diminuare a tendinţei ”prea optimiste”, potrivit autorilor, şi o mai bună pliere la realitate.
Curcumina, condimentul natural la fel de eficient ca medicamentele pentru reflux și indigestie
Consumul de cuișoare, beneficii. 11 motive pentru care să le incluzi în dieta zilnică
Acest condiment care te protejează de infecții, reglează glicemia și te scapă de tuse, are efect antibacterian și antiinflamator.
Menstruații dureroase? Acest remediu naturist poate înlocui calmantele
Un simplu ingredient din bucătărie îți reface flora intestinală natural
Planta care scade glicemia și ajută digestia
Extractul de coacăze negre accelerează arderea grăsimilor cu 200%. Efecte mai mari la femei
Fructul care arde grăsimile. Stimulează pierderea în greutate cu 200%. Oferă și protecție cardiacă.
Ce se întâmplă dacă mănânci corcodușe verzi. Nu ți-a spus nimeni ASTA! Sunt cianură în stomac
De ce tot mai mulți oameni beau suc de sfeclă roșie. Beneficiile care i-au surprins pe cercetători
Planta pe care o ai în grădină și nu știai că vindecă ficatul
Plante medicinale uitate, cu beneficii puternice pentru rinichi, sânge sau tuse
Un vârf din acest condiment poate provoca vânătăi și sângerare
Ceaiul de ghimbir: beneficii demonstrate științific pentru inimă, imunitate și metabolism
Un ceai vechi de secole face valuri în medicina modernă. Este plin de antioxidanți și previne bolile de inimă și diabetul.
Ceaiul banal care poate scădea tensiunea arterială fără pastile
Varza murată, aliatul neașteptat al intestinului. Cum protejează fermentația împotriva inflamației
Acest aliment curăță intestinul în profunzime și reduce inflamația.
Bea asta zilnic și trăiești mai mult. Băutura banală care îți curăță arterele, reduce stresul și prelungește viața
5 plante medicinale care ajută la echilibrarea hormonilor
Cel mai bun ceai pentru femeile de peste 40 de ani: cum să îți echilibrezi hormonii natural
Care sunt cele mai bune ceaiuri pentru femeile de peste 40 de ani. Iată cum să-ți echilibrezi hormonii în mod natural.
