Comportamentul celulelor grase, baza pentru un posibil tratament împotriva obezității

Celulele grase conțin picături acoperite de molecule care acționează ca un portar al hotelului: Aceste „portiere” controlează accesul celular pentru nutrienți, precum și pentru ieșirea de molecule care furnizează energie, numite lipide. La persoanele sănătoase, traficul de ieșire și de intrare în celulele de grăsime este fin echilibrat, furnizând energie, prevenind în același timp răspândirea excesivă a grăsimilor nedorite în zona abdominală.

Dar la indivizii obezi, aceste porți celulare au deschis porțile mult prea larg în anumite celule de grăsime cheie, cunoscute sub numele de celule grase viscerale, lăsând prea mulți carbohidrați, fără să ardă mai întâi lipidele. Aceasta duce la o crerștere a mărimii celulelor grase viscerale din zona abdominală.

Obezitatea este legată de un risc crescut de boli de inimă, diabet și boli hepatice cronice, precum și de alte tulburări.

Cercetătorii de la Yale raportează pe 10 ianuarie în jurnalul Nature Communications că au găsit regulatorul molecular al acestui purtător de picături de grăsime și potențialele noi tratamente pentru obezitate bazate pe restabilirea echilibrului sănătos găsit la persoanele slabe.

Aportul de carbohidrați, mai mare 

Regulatorul sau „comandantul” acestor santinele cu picături de grăsime este o enzimă numită O-GlcNAc transferaza (OGT), potrivit echipei de cercetare. În studiile lor făcute pe șoareci au văzut că șoarecii lipsiți de enzimă sunt slabi, prezintă o reducere dramatică a mărimii celulelor grase și au tendința de a arde mai întâi lipidele, mai degrabă decât să ia mai mult combustibil din carbohidrați.

În schimb, supraexpresia OGT la șoareci declanșează obezitatea prin creșterea aportului de carbohidrați, fără a arde excesul de lipide.

"Acest portar ușurează accesul nutrienților, dar îngreunează eliminarea lipidellor", a declarat autorul senior Xiaoyong Yang, profesor asociat de medicină comparată și de fiziologie celulară și moleculară la Școala de Medicină a Universității Yale.

În studiile anterioare, echipa lui Yang a descoperit că supraexprimarea OGT în celulele grase are un alt efect secundar - semnalează creierul să consume mai multe calorii (cerând în esență creierului să comande o altă pizza).

"Acest lucru face ca OGT să fie o țintă foarte atractivă pentru tratarea farmaceutică a obezității", a spus Yang.

Sursa, aici.