Gusturile alimentare se educă. Mihaela Bilic: În afară de zahăr, nu suntem programați genetic să iubim un aliment

Cohorte de nutriționiști și specialiști în psihonutriție susțin un lucru extrem de important și anume că gustul se educă. Un copil nu cunoaște alt gust decât cel al laptelui matern, care prin compoziția sa este ușor dulceag, iar la vârsta diversificării apar gusturi și texturi noi, iar părinții sunt responsabili cu tot ceea ce înseamnă învățarea gusturilor pe care din acel moment copilul le va întâlni. Mai mult, reacțiile pe care aceștia le vor avea cu privire la un aliment sau altul îl va putea face pe copil să încerce sau să respingă un anumit aliment.

Nutriționistul Mihaela Bilic a explicat care sunt componentele ce stau la baza oricărei experiențe gustative, indiferent de vârstă.

”Gustul e în cap, nu în gură!!

Mâncarea nu înseamnă doar combustibil pentru organism, este și plăcere pentru simțuri. Percepția gustului are loc în creier și este o combinație între stimulii primiți de la receptorii de gust și miros.

Simțului gustativ apare în stadiul embrionar însă numărul și diversitatea receptorilor variază de la o persoană la alta. Cu alte cuvinte suntem cu toții diferiți când e vorba de gusturi.

Lucrurile sunt mai complicate de atât, orice experiență gustativă are 2 componente:

- una anatomică, care înseamnă percepția celor patru gusturi de bază: acru, amar, dulce, sărat

- una emoțională, care corespunde cuvintelor îmi place/nu-mi place; alimentul este asociat mental cu o anumită trăire sau experiență avută în timpul degustării”, a scris Mihaela Bilic pe contul său de Facebook.

Vezi și: 7 alimente care ne dau energie. Popescu: Oricând, oricât, fără niciun fel de problemă

Proiecția noastră, acceptarea sau respingerea unui aliment

Mai mult decât atât, nutriționistul susține că gustul real pe care îl are un anumit preparat sau produs contează prea puțin în ceea ce privește acceptarea sau respingerea acestuia.

”Nu contează gustul real al unui produs, contează ce proiecție facem noi asupra lui. În afară de zahăr, nu suntem programați genetic să iubim un aliment. Toate preferințele alimentare pe care le dezvoltăm în timp sunt rezultatul experiențelor gustative.

Aspectul emoțional este important mai ales la diversificarea alimentației pentru copii. Dacă îi obligați să mănânce sau nu gătiți pe placul lor un anumit aliment, riscați ca ei să dezvolte aversiune pentru multe feluri de mâncare.

Participarea copiilor la activitățile din bucătărie este esențială pentru împrietenirea lor cu alimentele. Atmosfera din jurul mesei și felul în care ceilalți membri ai familiei apreciază un anumit produs îl va face pe copil să-l consume, chiar dacă gustul este unul greu de acceptat.

Copil mofturos. FOTO: Freepik

Cel mai bun exemplu este gustul amar, există copii care consumă cu plăcere salată de andive pentru simplu fapt că toată familia face asta.

Gustul nu ține de aliment, ci de persoană! Indiferent de ADN-ul nostru anatomic, educația gustului se face în funcție de mediu și de contextul emoțional.

Gustul se învață și se diversifică pe bază de experiențe alimentare plăcute”, a mai scris Mihaela Bilic, subliniind că ”memoria e mai importantă decât papila, când vine vorba de mâncare”.

Introducerea fructelor și legumelor exotice în alimentația copiilor. Boantă: Dacă eu, ca părinte, nu mănânc ceva, cum îi pot cere copilului să mănânce?

”Alimentația unui copil este strict legată de obiceiurile alimentare ale familiei”, ne-a declarat în exclusivitate medicul Valentina Boantă, specialist Medicină de familie Sanador.

De altfel, mai spune medicul, chiar dacă face recomandarea pentru un anumit tip de legumă sau fruct, ceva mai exotic, iar acesta nu se află în ”coșul de cumpărături” în mod frecvent, nu va da roade respectiva recomandare. 

”Și atunci, eu spun că alimentația unui copil este strict legată de habitus-urile alimentare ale familiei, familia știe cel mai bine ce poate să ofere copilului și atunci privim copilul ca pe o individualitate, ca pe un unicat, și părinții sunt responsabili strict de ce pun în coșul de cumpărături și ce pun pe masă. Și mai există și puterea exemplului. Dacă eu ca părinte, nu mănânc nu știu ce fel de fruct/legumă/carne/pește, atunci cum îi pot eu cere copilului să mănânce?”, mai spune medicul Valentina Boantă. Citește mai departe AICI.

Vezi și: Copilul, prins în "mrejele" tehnologiei, scăpat de sub control. Leca: Venim și le spunem lucrurile astea. E degeaba. Este o iluzie