EXCLUSIV Introducerea fructelor și legumelor exotice în alimentația copiilor. Boantă: Dacă eu, ca părinte, nu mănânc ceva, cum îi pot cere copilului să mănânce?
”Dacă vrem să ne satisfacem anumite plăceri sau curiozități, putem să încercăm fructe de mare, fel de fel de lucruri pe care le mâncăm mult mai rar”, susține medicul Valentina Boantă, cu privire la introd...
”Alimentația unui copil este strict legată de obiceiurile alimentare ale familiei”, ne-a declarat în exclusivitate medicul Valentina Boantă, specialist Medicină de familie Sanador.
De altfel, mai spune medicul, chiar dacă face recomandarea pentru un anumit tip de legumă sau fruct, ceva mai exotic, iar acesta nu se află în ”coșul de cumpărături” în mod frecvent, nu va da roade respectiva recomandare.
”Și atunci, eu spun că alimentația unui copil este strict legată de habitus-urile alimentare ale familiei, familia știe cel mai bine ce poate să ofere copilului și atunci privim copilul ca pe o individualitate, ca pe un unicat, și părinții sunt responsabili strict de ce pun în coșul de cumpărături și ce pun pe masă. Și mai există și puterea exemplului. Dacă eu ca părinte, nu mănânc nu știu ce fel de fruct/legumă/carne/pește, atunci cum îi pot eu cere copilului să mănânce?”, mai spune medicul Valentina Boantă.
5 motive pentru care să mănânci CARTOFI DULCI
Să consumăm produse autohtone
Subiectul alimentației este unul destul de ambiguu, motiv pentru care medicul susține că părinții sunt cei care trebuie să stabilească ”necesitățile, plăcerile, că până la urmă este o chestiune de plăcere a gustului și de educație”.
Mai mult decât atât, trebuie luat în considerare că dacă populația din zona României nu a crescut cu anumite fructe sau legume exotice, nu ar trebui să le avem în mod frecvent în alimentație.
”Să consumăm întâi tot ce crește în pământul nostru, să folosim pentru ceaiuri toate plantele care sunt autohtone, pentru că noi suntem obișnuiți, și genetic, cu tot ceea ce crește din acest sol. Dacă vrem să ne satisfacem anumite plăceri sau curiozități, putem să încercăm fructe de mare, fel de fel de lucruri pe care le mâncăm mult mai rar”, mai spune medicul Valentina Boantă.
De astfel, aceasta susține că dieta mediteraneană este cea mai sănătoasă și longevivă dietă, în sensul alimentației, ca stil de viață, nu ca o cură de slăbire.
”Poate cumva suntem favorizați de faptul că și noi suntem destul de mediteraneeni și suntem obișnuiți toate fructele și legumele lor, cu uleiul de măsline”.
Dieta verde mediteraneană și AVANTAJELE sale în post
Dieta mediteraneană este una dintre cele mai sănătoase și populare din lume. Iar cum Postul Paștelui a început, acesta este un bun moment de a încerca și această dietă.
Potrivit unui studiu publicat în revista Heart, se arată că această dietă este o nouă versiune cu mai multe avantaje decât dieta tradițională. Este vorba despre dieta verde mediteraneană, care îmbunătățește anumiți indicatori de sănătate prin consumul mai multor antioxidanți și înlocuirea cărnii roșii cu proteine vegetale. Dieta continuă să se bazeze pe alimente precum cerealele integrale, fructele, legumele, leguminoasele, ierburile și uleiul de măsline, cărora li se trei componente esențiale: duckweed (lintiță), ceaiul verde și nucile.
Dieta mediteraneană verde este o versiune mai ecologică decât cea tradițională, deoarece pune accentul pe legumele verzi și nu include carnea roșie sau derivații acesteia. A avut loc un studiu științific la o populație supraponderală, al cărei scop a fost de a verifica dacă un aport mai mare de polifenoli și un consum redus de proteine animale are efecte pozitive asupra sănătății. Rezultatele au fost îmbucurătoare.
Acest tip de alimentație scade consumul de calorii și carbohidrați, dar îl crește pe cel de proteine. Potrivit publicației Heart, aportul caloric a variat de la 1.500 la 1.800 de calorii pentru bărbați și de la 1.200 la 1.400 de calorii pentru femei. În total, carbohidrații au fost doar 40 de grame, iar proteinele 100 de grame. (Citește mai departe AICI)
Vezi și: Deficitul de vitamina D, alarmant. Boantă: O să ajungem ca nordicii, o să luăm ZILNIC supliment
Alcoolul după 40–50 de ani: ce se schimbă în organism și ce riscuri apar
Ce alimente ultraprocesate pot fi bune pentru sănătate
Mâncatul la momentul potrivit, mai important decât somnul pentru sănătatea inimii
Mâncatul la momentul potrivit este mai important decât somnul pentru sănătatea inimii. Dar ce înseamnă, de fapt, momentul potrivit.
Alimentul banal care reduce kilogramele, potrivit studiilor. Îți taie pofta de mâncare și costă doar câțiva lei
Tot ce s-a spus până acum despre slăbit este greșit! De ce "mănâncă mai puțin și mișcă-te mai mult" nu ajută
Ce nu ai știut despre uleiul de pește. Adevărul despre Omega-3. Citește asta înainte să mai iei suplimente
Nu mănânci carne? Un studiu spune că ai putea avea șanse mai mici să ajungi la 100 de ani
EXCLUSIV Dieta vegetariană și de post, impact asupra nutrienților. Dr. Lygia Alexandrescu oferă sfaturi importante
Alimentele care încetinesc îmbătrânirea creierului cu peste doi ani
Substanța din corp care provoacă cheaguri de sânge. Uite singurul FRUCT care o ține sub control. NU-l mănânci prea des
10 semne că te afli în stare de cetoză
Cât de mult vei trăi, de fapt? Nu genele decid, ci alegerile tale zilnice! Detaliul despre longevitate care te va surprinde
7 alimente care reduc stresul și anxietatea
O băutură banală ar putea proteja inima de efectele statului pe scaun
Alimentele pe bază de insecte, studiate. Cât de sănătoase sunt, de fapt
Microplastice în mâncare: cinci surse neașteptate din alimentația zilnică
Varza, noul „superaliment” din bucătării. De ce o recomandă nutriționiștii
Dieta care arde grăsimea rapid. La ce trebuie să renunți pentru a scăpa rapid de kilogramele nedorite
Porumb fiert sau copt? Medicul diabetolog arată ce se întâmplă cu glicemia
Un aliment surprinzător ajută somnul. Îmbunătățește biomarkerii ce au impact direct asupra somnului
Patru alimente de evitat pentru a reduce tensiunea arterială
Aceste 4 alimente trebuie evitate dacă ai hipertensiune arterială.
