Lactatele reduc riscul apariției diabetului și hipertensiunii
Consumul zilnic a două porții de lactate scade riscul apariției în timp a diabetului și tensiunii arteriale ridicate, susține un studiu internațional.
Cercetătorii au demonstrat că servirea a cel puțin două porții zilnice de lactate ar duce riscul apariției diabetului, tensiunii arteriale ridicate și a afecțiunilor cardiovasculare. Studiul lor internațional, realizat pe circa 47.000 de oameni cu vârste între 35 și 70 de ani, din 21 de state ale lunii, s-a desfășurat de-a lungul a 9 ani. Țările din care au fost recrutați participanți sunt: Argentina, Bangladesh, Brazilia, Canada, Chile, China, Columbia, India, Iran, Malaezia, Palestina, Pakistan, Filipine, Polonia, Africa de Sud, Arabia Saudită, Suedia, Tanzania, Emiratele Arabe Unite, Zimbabwe.
Au fost luate în considerare lactatele cu grăsimi complete, iar aportul alimentar a fost evaluat prin chestionare. Cercetătorii au decis să evalueze separat untul și smântâna întrucât nu sunt consumate în mod obișnuit în unele dintre țările participante la studiu. În cercetarea lor s-a ținut cont de istoricul medical personal al fiecăruia dintre cei 46.667 de oameni, de medicamentele prescrise pe care le iau, de educație, fumat, greutate, înălțime, circumferința taliei, valorile tensiunii arteriale și glicemiei.
Concluzia cercetării: cel puțin 2 porții pe zi de lactate totale au fost asociate cu un risc cu 24% mai mic de boli cardiovasculare, crescând până la 28% doar pentru produsele lactate cu grăsimi complete, comparativ cu nici un aport zilnic de lactate. 13.640 de persoane au dezvoltat hipertensiune arterială și 5.351 - diabet. Consumul a cel puțin două porții pe zi din lactate totale au fost asociate cu un risc mai mic cu 11-12% la ambele afecțiuni amintite, ridicându-se la un risc mai mic cu 13-14% pentru 3 porții zilnice.
Autorii studiului consideră că dacă studii și de mai mare amploare decât al lor, desfășurate pe ani buni, întăresc descoperirile lor, atunci "creșterea consumului de lactate poate reprezenta o abordare posibilă și cu costuri reduse pentru hipertensiunea arterială, diabet și pentru bolile cardiovasculare la nivel mondial".
Studiul, AICI.
-
Un medicament oral a redus timpul până la ameliorarea unei boli rare01.11.2026, 18:00
-
-
Vaccin personalizat cu ARN mesager pentru melanom: rezultate de fază III01.11.2026, 16:00
-
-
Când se pot opri statinele? De ce decizia trebuie discutată cu medicul01.11.2026, 14:00
Complicațiile diabetului care îți pot pune inima în pericol. De ce crește riscul de infarct și AVC
EXCLUSIV Screening mobil pentru diabet în satele României. Vasiliki Tsagkaraki (Boehringer Ingelheim România): Dăm speranță pacienților
Diabetul poate fi vindecat. Ce spun experții despre „reversul” unei boli considerate cronice
Somnul scurt în timpul săptămânii crește riscul de diabet, chiar și după recuperarea de weekend
De ce nu se vindecă rănile diabeticilor
FDA aprobă Tzield, un tratament care poate schimba cursul diabetului de tip 1 la copii
Diabetul de tip 1: cum poate fi descoperit devreme și prevenit. Medicii arată care e vârsta la care trebuie făcut testul
Ai diabet și folosești monitor de glicemie? Ce NU îți arată senzorul când glicemia o ia razna
Glicemia lasă urme și în prostată? Indicatorul care trebuie urmărit
De ce vârfurile glicemice după masă sunt, de fapt, un semn de sănătate
Diabetul de tip 2 se tratează diferit din 2026. Ce se schimbă pentru pacienți
Tratamentul diabeticilor, schimbat total. Milioane de diabetici vor trebui să se adapteze
Tratamentul diabeticilor, schimbat total. Milioane de diabetici vor rămâne fără tratament.
Rezistența la insulină: De ce te îngrași pe burtă, indicele HOMA și tratamentul corect
Cafeaua îți poate crește glicemia. 7 reguli simple pentru un consum mai potrivit, explicate de un medic diabetolog
De ce nu e bine să scoți complet zahărul din alimentație?
De ce americanii slăbesc cu injecțiile GLP-1, iar europenii le evită. Explicațiile Mihaelei Bilic
Durerea nervoasă provocată de diabet: descoperirea care poate duce la un tratament
Cercetătorii descoperă noi indicii privind durerea nervoasă provocată de diabet.
