Sfaturi pentru lista de cumpărături de Paște. Nutriționist: CALITATE, nu cantitate
”Cantitate, nu calitate”, acesta este îndemnul nutriționistului Cristian Mărgărit pentru sărbătorile pascale.
Se intră în linie dreaptă cu pregătirile pentru Paște, iar fiecare își dorește să pună ce are mai bun pe masă, de la produsele tradiționale, adică nelipsita friptură de miel cu drob, până la cozonaci, pască și ouă înroșite sau încondeiate, pentru cei mai talentați.
Însă trebuie ținut cont de faptul că sărbătorile pascale nu sunt doar despre mâncare, ci mai ales de o stare de bine, de petrecerea unui timp de calitate alături de cei dragi, de familie și de prieteni.
”Tot timpul spun că faci atât cât poți și cât vrei. Fiecare își alege ce face, noi oricum vom avea treabă după Sărbători, din plin, adică oamenii care se îngrașă în perioada aceasta ne vor da de lucru, dar, într-adevăr, masa de Paște poate fi abordată și inteligent”, a afirmat nutriționistul Cristian Mărgărit, în emisiunea ”Neatza cu Răzvan și Dani”, de la Antena 1.
Cu lista de cumpărături
Nutriționistul consideră că primul pas este acela de a întocmi o listă e cumpărături, să nu mergi în magazinele alimentare înfometat.
La capitolul ”Nu”-urilor de pe lista de cumpărături, nutriționistul le-a specificat pe următoarele:
- dulciurile industriale;
- sucurile cu zahăr;
- alcoolul de proastă calitate, poșircă.
”Măcar dacă tot sunt sărbători și mănânci o friptură bună, o salată bună, să ai și un vin bun. Calitate, nu cantitate. Sigur, toată lumea vrea să mănânce din preparatele tradiționale, chiar dacă au multe calorii, dar dacă eliminăm celelalte alimente, care ne-ar încărca din punct de vedere caloric, eu spun că suntem în regulă”, a explicat nutriționistul.
Cât privește carnea de miel, care este piesa de rezistență a mesei de Paște, Cristian Mărgărit a subliniat motivele pentru care este greu de acceptat în meniu de unii dintre români.
”Carnea de miel are mult colagen, multă grăsime, într-adevăr este foarte greu de digerat, trebuie mâncată în cantități mici, mestecată bine. Mielul, comparativ cu porcul, are alt timp de grăsime și de colagen, fiind un animal foarte mic, având mult acid uric. Cei cu probleme, atenție că acidul uric este legat și de rezistența la insulină, deci de incidența diabetului, atenție la cantitate. De aici merg și către ficat - din drobul de miel, care este extraordinar, foarte multe vitamine din gama B-urilor, fosfolipide, dar foarte greu”, a mai spus nutriționistul.
La capitolul ”Da”-uri, ”friptura de miel trebuie să fie pe listă, ouăle, atenție la numărul de ouă. Sunt studii care spun, în ultimii ani, că nu există limită la numărul de ouă pe care le poți mânca, dar nu trebuie făcut exces. Cozonacul trebuie să fie prezent, la fel și pasca”, a mai spus nutriționistul, subliniind că aceasta trebuie consumată separat de o friptură mai serioasă.
”Este foarte densă caloric, are și brânză, și carbohidrați și trebuie mâncată separat. Și cum toate aceste produse sunt foarte sărate, este necesar să consumăm cât mai multă apă pentru a le elimina.
Dintre frunze, mergem către rucola, care ajută la eliminarea retenției de apă, către țelina și tulpina de țelină, care și ea ajută la eliminarea retenției de apă. Încercăm să eliminăm alimentele acestea foarte grele cu salate din frunze. Dintre fructe, rămâne ananasul, care ajută digestia”, a mai spus Cristian Mărgărit.
Alimente de bază, pe lista celor 5 de NU din alimentație. Nutriționist: Ușor de ținut minte
-
-
-
De ce îți vine să plângi când ești foarte obosit09.10.2026, 18:00
-
-
De ce îți este poftă de dulce chiar și după ce ai mâncat09.10.2026, 14:52
Tot ce s-a spus până acum despre slăbit este greșit! De ce "mănâncă mai puțin și mișcă-te mai mult" nu ajută
Adevărul despre slăbit. Ce funcționează, de fapt, și cum poți scăpa de grăsime. AICI e secretul!
Ce se întâmplă în corpul tău dacă nu mai mănânci zahăr timp de 7 zile
A mâncat un castravete întreg și internetul a explodat. Iată ce s-a întâmplat în corpul lui! Video VIRAL pe TikTok
Alimentele pe bază de insecte, studiate. Cât de sănătoase sunt, de fapt
Ce băuturi trebuie să eviți pe caniculă. Uite cu ce le înlocuiești. Adevărul despre apă
Alimentele „interzise” care ar putea proteja creierul: ce arată un studiu pe 25 de ani
Adevărul despre zahăr: de ce corpul tău chiar NU poate trăi fără el!
De ce are nevoie corpul nostru de zahăr: mai mult decât un gust dulce. Cum să consumi zahăr în mod sănătos.
5 mituri despre detoxifiere: Adevărul despre curele care promit să-ți „curețe” ficatul
Greșeala care îți blochează procesul de slăbire. Andreea Chirilă: Creierul nu percepe "nu" și "niciodată"
Cafeaua îți schimbă creierul fără să-ți dai seama. Ce au descoperit cercetătorii
Dieta care arde grăsimea rapid. La ce trebuie să renunți pentru a scăpa rapid de kilogramele nedorite
Dieta care reduce riscul de Alzheimer, indiferent de vârstă
Ce se întâmplă dacă mănânci puiul cu tot cu piele? Adevărul te va surprinde
7 alimente care reduc stresul și anxietatea
10 alimente care scad glicemia în mod natural. Un fruct banal ține diabetul sub control
Dieta pe care o urmează medicii! Slăbești rapid și îți protejezi inima
Această combinație de alimente îți topește grăsimea de pe burtă
Pierderea în greutate nu este întotdeauna sănătoasă. Studiul care arată riscurile pentru unii pacienți
Cine nu ar trebui să slăbească. Riscurile sunt uriașe. Se poate ajunge chiar la deces.
Un studiu demontează postul intermitent: nu pare să aibă efect pentru cine vrea să piardă din greutate
Cel mai subestimat aliment pentru siluetă. Îl ai deja în bucătărie!
Ai încercat totul ca să slăbești și tot nu funcționează? Nutriționiștii spun că acest aliment banal din bucătărie e cheia!
