Caniculă: cum îți protejezi familia. 12 sfaturi de care să țineți cont
Temperaturile ridicate pot influența negativ starea de sănătate a populației, în special a grupelor de risc: copii, vârstnici, persoane cu dizabilități, boli cronice.
Caniculă, familie. Reprezentanții DSP Bihor transmit recomandări pentru populație privind ce să facă pe temperaturi caniculare:
1. Evitaţi ieşirile şi activitatea fizică (sport, grădinărit, munci mai grele) între orele 11.00 și 18.00. Încercaţi să staţi cât mai mult în locuri răcoroase, cu umbră. Este indicat ca plimbările să se facă dimineaţa şi seara. Dacă este necesar să ieşiţi, încercaţi să staţi sau să mergeţi mai mult prin zonele cu umbră. Protejaţi-vă capul, faţa şi ochii cu ajutorul unei pălării şi a ochelarilor de soare. Purtaţi haine de culoare deschisă, subţiri, comode; de preferat sunt cele din bumbac și in; evitaţi-le pe cât se poate pe cele din materiale sintetice care nu permit o bună aerisire a corpului. Este bine să aveţi la îndemână o sticlă cu apă.
2. Consumaţi cel puţin 2 litri de lichide pe zi (apă plată, apă minerală, sucuri de fructe şi legume) fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă la fiecare 15-20 minute. Lichidele nu trebuie băute prea reci pentru că în acest caz se elimină înainte de a hidrata organismul. Foarte bune sunt ceaiurile de mentă, soc, muşeţel, sunătoare, urzici, ceaiul verde sau negru, călduţe sau la temperatura camerei, uşor îndulcite.
3. Alimentaţia trebuie să fie una uşoară, să conţină alimente proaspete, fără prea multe calorii - recomandate sunt carnea slabă preparată la grătar, lactatele, cerealele precum şi cât mai multe fructe şi legume care, prin apa, sărurile minerale şi vitaminele pe care le conţin, asigură în mod constant hidratarea organismului (o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă). Evitaţi sau măcar limitaţi consumul de grăsimi şi dulciuri concentrate.
4. Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de apărare a organismului împotriva căldurii. Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.
5. Faceţi cât mai des duşuri cu apă călduţă. Puteţi utiliza spray-uri cu apă minerală pentru hidratarea pielii.
6. În interiorul locuinţei staţi în camerele cele mai răcoroase. Dacă nu aveţi o cameră răcoroasă, apelaţi la un ventilator sau la un aparat de aer condiţionat pentru a răcori atmosfera.
7. Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală (exterioară). Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 °C. Dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine).
8. Evitaţi expunerea la soare (plaja) între orele 11-18, când razele soarelui sunt foarte puternice. Nu uitaţi de protecţia capului, a ochilor, a buzelor. În cazul în care suferiţi de anumite afecţiuni, cereţi sfatul medicului înainte de a vă expune la soare.
9. Dacă aţi făcut insolaţie, aveţi nevoie de săruri minerale pe care le puteţi asigura prin consumul de supe de legume şi sucuri de fructe. Se mai recomandă alimente cu aport mare de potasiu şi magneziu, cum ar fi: bananele, pepenele galben, lintea, cartofii, mazărea, fasolea boabe şi soia. Evitaţi expunerea la soare câteva zile, utilizaţi produse pentru calmarea arsurilor solare, iar dacă simptomele se agravează sau se prelungesc, consultaţi medicul.
10. Cei care muncesc, trebuie să cunoască faptul că au anumite drepturi: astfel, angajatorii sunt obligaţi să asigure condiţii propice de muncă salariaţilor în vreme de caniculă, să alterneze perioadele de lucru cu cele de repaus în locuri umbrite, în care există curenţi de aer, să reducă intensitatea şi ritmul activităţilor fizice.
Dacă temperatura exterioară depăşeşte 37 grade Celsius cel puţin 2 zile consecutiv, pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor, angajatorii sunt obligaţi să asigure: apă minerală 2-4 l/persoană, echipament de protecţie, ventilarea locului de muncă, posibilitatea de a face duşuri (în anumite situaţii). Dacă nu se pot realiza aceste condiţii, se va stabili reducerea duratei zilei de lucru, eşalonarea acesteia până la orele 11.00 şi după orele 17.00 şi chiar întreruperea colectivă a lucrului, cu menţinerea activităţii doar acolo unde ea nu poate fi suspendată.
11. Aveţi grijă de persoanele dependente de dumneavoastră (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat, lichide, chiar dacă nu vi le solicită. Nu lăsați copiii în încăperi insuficient ventilate sau în autoturisme staționate la soare. Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate.
12. Evitați deplasările pe distanțe lungi, în mașini fără climatizare.
Caniculă, familie: cum să limitaţi creşterea temperaturii în locuinţe:
* ţineţi ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă;
* închideţi ferestrele expuse la soare, trageţi jaluzelele şi/sau draperiile; deschideţi ferestrele seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme, provocând curenţi de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuinţă;
* stingeţi lumina artificială sau scădeţi intensitatea acesteia;
* închideţi orice aparat electrocasnic de care nu aveţi nevoie.
Caniculă, familie: puncte de prim ajutor în județul Bihor
Autoritățile bihorene anunță că punctele de primire ajutor și puncte de distribuire a apei potabile care vor fi funcționale în caz de instituire a codului galben (în caz de temperaturi peste 35 grade Celsius) sunt următoarele:
Puncte de prim ajutor:
Oradea: - strada Aurel Lazăr; P-ța Decebal; P-ța Cetății; P-ța Rogerius.
Beiuș: în incinta Muzeului; strada Calea Bihorului nr. 9-11; Parcul Central Beiuș.
Marghita: - C. Republicii nr. 1 (în Primărie)
Aleșd: - strada 1 Decembrie nr. 3 (camera de gardă a Spitalului Orășenesc Aleșd)
Salonta: - strada Republicii nr. 1 (în Primărie)
Valea lui Mihai: - strada Republicii nr. 29 (în Spitalul Municipal "Dr. Pop Mircea" Marghita – Secția exterioară Valea lui Mihai).
Ștei: - strada Andrei Mureșan (intrarea în piața agroalimentară Ștei).
Săcuieni: P-ța Libertății nr. 1
Nucet: - în parcul din centrul orașului.
Sânmartin – în centrul stațiunii Băile Felix; în centrul stațiunii Băile 1 Mai
Puncte de distribuire a apei potabile:
Beiuș: în incinta Muzeului; strada Calea Bihorului nr. 9-11; Parcul Central Beiuș.
Marghita: - al. Tineretului nr. 1/B (SC Biovit SRL); strada Eroilor nr. 3 (SC Aloe Farm SRL); strada C. Republicii nr. 31 (SC Farmastar SRL)
Aleșd: - strada 1 Decembrie nr. 3 (camera de gardă a Spitalului Orășenesc Aleșd); strada Bobâlna nr. 3 (în Primărie)
Salonta: - strada Republicii nr. 1 ( în Primărie)
Valea lui Mihai: - strada Calea Revoluției nr. 2 (în fața Primăriei)
Ștei: - strada Andrei Mureșan (intrarea în piața agroalimentară Ștei).
Săcuieni: - P-ța Libertății nr. 1
Nucet: - în parcul din centrul orașului
Sânmartin - în centrul stațiunii Băile Felix; în centrul stațiunii Băile 1 Mai
-
-
6 semne că mănânci prea puține fibre12.01.2026, 10:05
-
-
-
Ciorapii negri sau maro. Cum alegi corect pentru stil și eleganță11.01.2026, 19:00
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Obiectul care nu are ce căuta în baie. Nici măcar nu te gândești despre ce e vorba
Ce să faci ca să nu mai crape crenvurștii când îi fierbi? Cum îi fierbi corect
"Singurul meu regret în viață este că nu am băut destulă șampanie". Șampania poate reduce riscul de stop cardiac brusc
De ce ar trebui să-ți bagi picioarele în apă cu sare cel puțin o dată pe săptămână
De ce ar trebui să-ți bagi picioarele în apă cu sare cel puțin o dată pe săptămână. Cele 5 efecte uimitoare de care trebuie să afli.
Ce se întâmplă dacă îți ștergi telefonul cu spirt sau alcool izopropilic
Ai șters vreodată telefonul cu spirt? Ce urmează să afli s-ar putea să te șocheze.
Cum să faci o cafea mai intensă acasă. Sfaturile surprinzătoare ale experților
Vitaminele esențiale după 40 de ani. Suplimente care susțin echilibrul hormonal, oasele și mușchii
Adevărul despre mâncarea ambalată: Ce ascund etichetele și cum un simplu simbol pe ambalaj îți poate salva viața!
Un studiu kenyan testează trei tipuri de etichete de avertizare pe alimente.
Cum se mănâncă mâncarea picantă. Chef Florin Dumitrescu, truc
De ce să nu spargi ouăle de marginea castronului
Toaleta, cel mai periculos loc din casă? De ce să nu iei niciodată telefonul cu tine. Surprizele mortale din baie
Adevărul șocant despre riscurile mortale din baie și de ce nu ar trebui niciodată să iei telefonul cu tine!
Ce să NU faci de Paște și ce să NU mănânci după post. Greșeala pe care o fac mulți români - recomandări INSP
Recomandări ale specialiştilor INSP în contextul sărbătorilor pascale.
