Primul cheag de sânge tratat în spațiu prin ”apel telefonic” și injecții

Cheag de sânge. Cercetătorii NASA au suspectat un cheag de sânge la unul dintre astronauții lor în timpul unei misiuni de lungă durată pe stația spațială, în 2019 și au fost nevoiți să-l trateze de la distanță.

Cheagul de sânge a fost detectat în timpul unui studiu vascular pe 11 astronauți de pe stație. Cu o gravitate zero, sângele și lichidul țesuturilor astronauților se deplasează spre cap. Studiul a implicat nouă bărbați și două femei cu o vârstă medie de 46 de ani. Identitățile astronauților nu au fost incluse în studiu. 6 dintre astronauți au prezentat un flux de sânge stagnant sau invers, unul a avut un cheag de sânge și altul a fost găsit un potențial cheag de sânge. Niciunul nu a prezentat simptome și rezultatele nu ar fi fost evidente fără studiu. O ecografie a uneia dintre venele astronautului a dezvăluit cheagul de sânge. A doua ecografie s-a făcut sub ghidajul, în timp real, al oamenilor de știință și al radiologilor de pe Pământ. Rezultatul celei de-a doua ecografii l-a confirmat pe primul: era cheag de sânge.

L-au chemat pe medicul Stephen Moll de la Universitatea din Carolina de Nord, singurul medic care nu făcea parte din personalul NASA, expert în cheaguri de sânge.

„Prima mea reacție când NASA mi-a întins atenția a fost să întreb dacă pot vizita Stația Spațială Internațională pentru a examina pacientul. (...) NASA mi-a spus că nu mă pot ridica în spațiu suficient de repede, așa că am continuat procesul de evaluare și tratament de aici, în Chapel Hill. (...) În mod normal, protocolul pentru tratarea unui pacient cu tromboză venoasă profundă ar fi să-i pornească pe diluanți de sânge cel puțin trei luni pentru a preveni ca cheagul să crească și să diminueze răul pe care l-ar putea provoca dacă s-ar muta într-o altă parte a corpului cum ar fi plămânii. (...) Există un anumit risc atunci când luați diluanți de sânge că, în cazul în care apare o vătămare, ar putea provoca sângerare internă care este dificil de oprit. În ambele cazuri, ar putea fi nevoie de îngrijiri medicale de urgență. Știind că nu există încăperi de urgență în spațiu, a trebuit să cântărim opțiunile noastre foarte atent", explică Stephen Moll, potrivit CNN.

Conform sursei citate, Moll a vorbit cu astronautul în timpul unui „apel telefonic din spațiu". Astronautul a fost sfătuit să folosească 300 de miligrame fiecare dintr-un diluant de sânge injectabil până când un medicament anticoagulant putea fi trimis la stație într-o misiune de aprovizionare.

"Injecțiile în sine pot fi provocatoare pe stație. Seringile, ca și alte consumabile, sunt limitate, iar gravitația zero are efect asupra lichidelor, deoarece acestea sunt trase din recipiente. Astronautul a luat o doză mai mare de enoxaparină injectabilă, timp de 33 de zile, pentru a controla riscul cheagului de sânge. Această doză a fost redusă după 33 de zile, astronautul așteptând sosirea medicamentului apixaban. Cercetătorii au urmărit cheagul micșorându-se", se precizează pe CNN.

După ce misiunea s-a încheiat, cheagul de sânge a dispărut după 24 de ore de la aterizare. Șase luni mai târziu, astronautul era încă asimptomatic. Aceasta i-a determinat pe specialiștii NASA în Medicină să spună că "aceste noi descoperiri demonstrează că organismul uman încă ne surprinde în spațiu" și să se întrebe c ear putea face în misiuni mai îndelungate în spațiu sau pe Marte.