Supărarea și frustrarea, din ce cauză apar și cum ne afectează
Supărarea și frustrarea sunt momente artificiale, consideră psihologul Alexandru Pleșea. El susține că aceste emoții negative sunt învățate, prin repetiție, în copilărie și apoi dezvoltate...
„Omul, prin modul său de învățare de la cei dragi din jur, este supus experienței acestora. El învață ce vede, simte și aude. Astfel sunt învățate și emoțiile negative precum supărarea și frustrarea. Dezvățarea nu există pentru că nu e nimeni cu nuiaua pe el când e adult”, este de părere psihologul Alexandru Pleșea.
În același timp, specialistul consideră că, în noi, se înscrie această funcție de supărare, frustrare, iritabilitate care, prin repetiție, o dezvoltăm, iar prin ea credem că rezolvăm lucruri.
Supărarea și frustrarea, momente artificiale
„Supărarea este un capitol mental. Ea nu are legătura cu inima. Inima nu are ego, mintea are. Supărarea este artificială pentru că este un program întipărit mental care rulează mai rapid decât decizia de a nu fi supărat. Așa cum și un câine este dresat la aport. El nu își mai dă seamă după ce a învățat procesul. Mintea produce o nominalizare, părere sau opinie despre ceva ce mi s-a întâmplat. Dacă nu-mi place ce mi s-a întâmplat, mă voi supăra, deoarece cuvintele mele deja au luat-o înaintea dorinței mele. Spre exemplu, cineva te jignește – mintea vine și spune „m-a jignit, nu-mi place". Mintea aici începe să caute soluții: îl jignesc, îl iert, îl bat, îl ignor etc. Tot acest proces duce la supărare pentru că mintea judecă realitatea sau pe cel de lângă", explică psihologul Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minții.
Supărarea și frustrarea, clipe de neatenție
În psihologia modernă, supărarea sau alte emoții negative sunt explicate ca fenomene venite din copilărie și dezvoltate în viața adultă. În realitate, acestea sunt clipe de neatenție pentru că nu avem sau uităm de scop.
„Dacă aș fi avut un scop, de exemplu: să urmez preceptele lui Iisus, Confucius, Buddha, Mohamed etc., atunci acest scop (repetat) m-ar fi ajutat să fiu atent conform acestor precepte și să iert sau să înțeleg ce m-ar fi supărat. Lucrurile negative din noi sunt artificiale, create și dobândite prin factorii externi. Omul poate trăi fără ele, însă pentru asta e nevoie că dorința să fie mai mare decât putința lui, deoarece repetiția unui lucru de 10 ori este matematic mai mare, decât un lucru nou făcut de 2 ori. Astfel, pozitivitatea, iertarea sau înțelegerea au nevoie să depășească din punct de vedere matematic numărul de nominalizări negative sau supărări pe care omul le-a trăit”, conchide psihologul Alexandru Pleșea.
Bea asta zilnic și trăiești mai mult. Băutura banală care îți curăță arterele, reduce stresul și prelungește viața
Un ingredient simplu îți poate salva mintea și corpul după 60 de ani. Fructul recomandat de experții de la Harvard
Reduc inflamația, protejează creierul și încetinesc îmbătrânirea. Și tot ce trebuie e să mănânci asta zilnic.
Cel mai bun antioxidant natural. Curăță vasele de sânge. E de 10 ori mai puternic decât orice supliment
Planta medicinală care te ajută să slăbești. Arde grăsimile rapid
Această plantă medicinală veche de 2.000 de ani ar putea fi cheia pierderii în greutate. Arde grăsimile rapid și fără efort.
8 plante "minune" pentru tiroidă: ce spun studiile despre ele
Planta care conține mai mult calciu decât laptele
Fructul care îți curăță arterele și ține diabetul departe
Fructul care îți curăță arterele și ține diabetul departe.
Kombucha din ceaiul negru reduce microbii intestinali asociați cu obezitatea
Ceaiul care curăță microbii intestinali. Topește și grăsimea abdominală.
Ghimbirul, turmericul și scorțișoară pot interfera cu medicamentele
Planta de "100 de ani" care curăţă vasele de sânge. Lidia Fecioru: Câte cinci picături, dimineaţa
O legumă comună ar putea reduce glicemia cu până la 50%. E de mare ajutor pentru diabetici
Această legumă comună reduce glicemia cu până la 50%.
Ciuperca lui Dumnezeu sau "ciuperca nemuririi": secret pentru glicemie și imunitate
Ciuperca lui Dumnezeu - ciuperca miraculoasă care te ajută să trăiești mai mult și mai bine.
Un vârf din acest condiment poate provoca vânătăi și sângerare
Planta care scade glicemia și ajută digestia
Băutura delicioasă care poate reduce colesterolul rău datorită proprietăților sale
Extractul de coacăze negre accelerează arderea grăsimilor cu 200%. Efecte mai mari la femei
Fructul care arde grăsimile. Stimulează pierderea în greutate cu 200%. Oferă și protecție cardiacă.
Remedii care ajută în vezica urinară hiperactivă. Asta reduce nevoia frecventă de a merge la toaletă
Varza murată, aliatul neașteptat al intestinului. Cum protejează fermentația împotriva inflamației
Acest aliment curăță intestinul în profunzime și reduce inflamația.
Sucul răcoritor care accelerează arderea grăsimilor. Reduce glicemia, curăță intestinul și sprijină metabolismul
Sucul răcoritor care accelerează arderea grăsimilor. Reduce glicemia, curăță intestinul și sprijină metabolismul.
