Trei feluri ideale pentru diversificarea bebelușilor. Ingrediente: broccoli, roșii și ficăței
Diversificatea alimentară, o provocare pentru părinți, dar și pentru cei mici. Claudia Neghină prezintă trei feluri principale, ușor de făcut.
Diversificarea alimentară pentru copii înseamnă pe lângă combinarea de legume, fructe și carne, astfel încât să acopere aportul de nutrienți necesari dezvoltării, și ceva imaginație în a-i atrage interesul celui mic pentru ceea ce se află în farfuria sa.
”Am venit cu trei idei de feluri principale, pentru că sunt multe mămici în pană de idei. Și eu rămân câteodată în pană. Știți ce îmi este însă ușor? Eu mâncând foarte sănătos, adaptez din mâncărurile pe care le pregătesc pentru mine pentru cea mică”, a spus fotomodelul Claudia Neghină, invitată în emisiunea ”Vorbește lumea” de la Pro TV.
Unul dintre felurile de mâncare pe care le-a prezentat Claudia, care este mama unei fetițe de un an, deci în plină perioadă a diversificării, este o budincă din broccoli și urdă, pregătită la cuptor, timp de 30 de minute.
”Conține o bucată de broccoli pe care am desfăcut-o în buchețele și am preparat-o la aburi, 3 ouă bătute, 200 g de urdă și 3 linguri de smântână, toate au fost puse într-un vas uns în prealabil cu unt”, a explicat fotomodelul.
Cel de-al doilea preparat sunt ”paste steluțe, speciale pentru bebeluși, îmbogățite cu vitamina B, sunt din grâu dur. Le-am fiert conform instrucțiunilor de pe ambalaj și apoi am făcut un sos de roșii, din roșii proaspete pe care le-a scufundat în apă opărită și le-am curățat de coajă, apoi le-am tras puțin în tigaie cu un cățel de usturoi și spanac”, a continuat mama Claudia.
Dacă aceste două feluri de mâncare au fost prezentate în forma lor final, necesitând mai multă vreme decât ar fi avut la dispoziție în platoul de televiziune, cel de-al treilea fel a fost pregătit în direct.
”Ficăței cu pire de cartofi și păstârnac. Am fiert ficățeii, 10 minute, în lapte. Așa sunt mult mai fragezi și se înlătură acel gust amărui. Ficățeii sunt recomandați începând cu vârsta de 9 luni și doar o dată pe săptămână. La cartofii fierți și păstârnac adăugăm o lingură de unt, îi pasăm, atât legumele, cât și ficățeii”, a mai spus Claudia Neghină.
La ce vârstă se începe diversificarea la bebeluși. Nutriționist: Alimentația vegetariană a copiilor, o opțiune
”Organizația Mondială a Sănătății recomandă introducerea proteinei animale, și în primul rând carnea, după vârsta de 6 luni, dar într-o cantitate controlată”, a explicat nutriționistul Alina Epure, la ”Neatza cu Răzvan și Dani” de la Antena 1, cu privire la diversificarea alimentației bebelușilor.
Potrivit acesteia, în social media circulă o multitudine de informații eronate în privința acestui aspect, fiind multe care recomandă introducerea într-un mod agresiv, ”în cantitate foarte mare și neasociată corect cu foarte multe legume, astfel încât să existe și un aport de fibre, iar de acii pot apărea diferite tulburări digestive: de la constipație până la o floră de putrefacție și alte dezechilibre bacteriene”.
Astfel, în prima etapă a diversificării se introduc legumele, apoi fructele, iar după ce bebelușul s-a obișnuit cu aceste două mese se introduce și proteina animală, carnea, dar în cantitate mică, 5 grame (o linguriță), iar treptat această cantitate va fi crescută. Citește mai departe AICI.
-
-
Cancer terminal: ce se întâmplă când boala nu mai poate fi vindecată04.10.2026, 19:40
-
-
-
Studiu: sucurile dietetice pot afecta sănătatea creierului
De ce mâncăm junk food după o noapte nedormită? Legătura directă dintre somn, foame și metabolism
Această combinație de alimente îți topește grăsimea de pe burtă
11 fructe bune dacă vrei să slăbești. Unele țin de foame mai bine decât ai crede
Dieta cu orez de 1.000 de calorii: cum funcționează și ce rezultate oferă
La ce oră ar trebui să luăm cina pe timpul iernii
Impactul curelor cu sucuri asupra bacteriilor și inflamației
Alcoolul după 40–50 de ani: ce se schimbă în organism și ce riscuri apar
Postul intermitent, fără efect asupra kilogramelor în plus
Crezi că mănânci corect? Adevărul cutremurător despre dieta sănătoasă care îți poate distruge inima
Crezi că mănânci corect? Adevărul cutremurător despre dieta sănătoasă care îți poate distruge inima
Slăbești, apoi te îngrași din nou? Ce se întâmplă în organism când reduci drastic caloriile
Crezi că berea fără gluten e sigură? Studiul care dă peste cap tot ce știai
Alimente care funcționează ca injecțiile pentru slăbit. Ce recomandă un expert în nutriție
Greșeala care îți blochează procesul de slăbire. Andreea Chirilă: Creierul nu percepe "nu" și "niciodată"
Fructele care ard grăsimea la menopauză și reduc pofta de dulce
Adevărul șocant despre dietele antiinflamatorii. Ce funcționează cu adevărat
Ce se întâmplă dacă mănânci puiul cu tot cu piele? Adevărul te va surprinde
Cafeaua îți schimbă creierul fără să-ți dai seama. Ce au descoperit cercetătorii
Dieta cu banane de 3 zile: meniu complet și reguli simple
Ce nu ai știut despre uleiul de pește. Adevărul despre Omega-3. Citește asta înainte să mai iei suplimente
Cum să slăbești cu ciorbă. Mihaela Bilic dezvăluie trucul: Nimic nu satură mai bine! E ieftină, umple stomacul
Cea mai bună băutură pentru slăbit, dezvăluită de un dietetician
Detox cu supă de oase: dietă minune sau minciună virală?
Supa de oase promite detoxifiere, piele perfectă și articulații sănătoase, dar ce spune știința? Este un "elixir" sau doar o modă virală?
