Trichineloză, ce carne de porc trebuie să mănânci ca să nu te îmbolnăvești
Carnea de porc este vedeta gastronomică de pe mesele românilor în perioada sărbătorilor de iarnă, motiv pentru care specialiștii în sănătate publică atrag atenția asupra pericolului de...
Consumul cărnii de porc asigură un important aport nutritiv pentru sezonul friguros, așa că românii consumă cu precădere de sărbători acest tip de carne. Unii încă mai respectă tradițiile în gospodării și practică şi în prezent sacrificarea/procesarea tradiţională a porcilor.
Procedeele de sărare, afumare sau uscare a cărnii nu distrug larvele de Trichinella spiralis. Omul se infestează prin consum de carne de porc, în principal, dar şi de cal, nutrie sau vânat (mistreţ, urs), ce conţine larve vii sau chisturi viabile.
Nu cumpărați carne de porc neautorizată sanitar-veterinar, necontrolată. Nu cumpărați carne de porc de la comercianții care vând pe marginea drumului”, a tras un semnal de alarmă dr. Loti Popescu, de la DSPJ Constanța.
Cum se manifestă trichineloza
La om, majoritatea infecţiilor sunt asimptomatice, însă există şi forme clinice de boală cu evoluţie severă, care pot cauza moartea prin complicaţiile pe care le produc. Manifestarea clinică a bolii depinde de cantitatea de carne ingerată, masivitatea infestării ei şi de rezistenţa organismului. Următoarele semne clinice sunt sugestive pentru diagnostic: febră, edeme palpebrale (ale pleoapelor) și faciale însoțite de conjunctivită (inflamație a conjunctivei care se manifestă prin roșeață, senzație de corp străin în ochi, secreție abundentă), dureri musculare și adinamie (scăderea forței musculare), precedate sau nu de tulburări digestive (dureri abdominale, diaree, grețuri vărsături), care apar la 1-2 zile după consumul de carne infestată. Boala nu se transmite interuman.
,,În cazul apariţiei de simptome digestive sau oculare după consumul de carne de porc sau vânat infestata, vă recomandăm să vă prezentaţi de urgenţă la medicul de familie”, spune dr. Daniela Rahotă, director executive DSP Bihor.
Factorii favorizanţi ai îmbolnăvirii la om sunt reprezentaţi de consumul cărnii de porc sau vânat neexaminată trichineloscopic, unele obiceiuri culinare precum prepararea termică “în sânge”, sau consumul de preparate crude sau insuficient prelucrate termic: pastramă, cârnat uscat sau afumat, şuncă, achiziţionarea de către populaţie a cărnii din alte locuri decât centrele comerciale specializate, tăierea clandestină a animalelor. Medicii recomandă ca românii să renunţe la obiceiuri culinare riscante cum ar fi consumul de carne crud sau de preparate din carne crudă sau insuficient prelucrată termic.
Măsuri de prevenire a bolii
În vederea prevenirii îmbolnăvirii prin trichineloză, DSP Bihor recomandă populației să respecte următoarele măsuri: să achiziționeze animale de la unități avizate sanitar; să achiziționeze carne numai din centre comerciale specializate care pun în vânzare numai produse avizate sanitar-veterinar, să trimită la examen trichineloscopic probe din carnea de porc, sacrificat în gospodăria proprie sau din carnea de vânat, în centrele autorizate ale autoritatilor sanitar-veterinare și să respecte recomandările acestora; la tocarea cărnii de porc/vânat sa folosească o mașina de tocat, destinată acestei activități, și curățarea acesteia înainte și după folosire, cât și curățarea tuturor suprafetelor și a instrumentelor folosite; să pregătească carnea în bucăți optime pentru refrigerat (15 cm grosime) și pentru gătit; în timpul gătirii să asigure atingerea de 71 grade Celsius în toată masa de carne pentru o perioadă îndelungată de timp sau până când se modifică culoarea cărnii din roz în gri; să prelucreze termic a resturile/măruntaiele/sângele, provenite de la vanat/porc, care urmează să fie hrană pentru animale.
-
„Doriți bonul?” Cât de periculoase sunt substanțele chimice de pe el28.09.2026, 23:45
-
Carnea roșie ar putea crește riscul de diabet de tip 228.09.2026, 22:42
-
Dormi prost noapte de noapte? Riscul de AVC este cu 26% mai mare28.09.2026, 21:38
-
-
Cum să slăbești cu ciorbă. Mihaela Bilic dezvăluie trucul: Nimic nu satură mai bine! E ieftină, umple stomacul
Dieta pe care o urmează medicii! Slăbești rapid și îți protejezi inima
Microplastice în mâncare: cinci surse neașteptate din alimentația zilnică
Dieta cu banane de 3 zile: meniu complet și reguli simple
Alimente care funcționează ca injecțiile pentru slăbit. Ce recomandă un expert în nutriție
Ceasul spune că ai făcut 10.000 de pași? Nu e chiar așa! 5 lucruri pe care NU le-ai știut despre smartwatch-ul tău
Zece diete sănătoase asociate cu încetinirea îmbătrânirii biologice
Ai trecut de 50 de ani? Așa te ajută alimentația să-ți protejezi mușchii
După 50, corpul tău are nevoie de altceva – află ce alimente te ajută să eviți durerile și accidentările! Cum îți poate proteja dieta mușchii și oasele!
Cum să slăbești fără dietă. Trucul simplu care funcționează mereu
Ce se întâmplă dacă mănânci dulciuri pe stomacul gol
Slăbești de două ori mai mult cu alimente minim procesate
EXCLUSIV 6 greșeli frecvente din Postul Crăciunului. Dr. Lygia Alexandrescu vine cu sfaturi
Cea mai bună băutură pentru slăbit, dezvăluită de un dietetician
Ce se întâmplă dacă mănânci semințe de dovleac când vrei să slăbești. Un detaliu te va surprinde
Ai fost mințit! Acest aliment pe care îl consumi zilnic îți face mai mult rău decât zahărul
Cel mai subestimat aliment pentru siluetă. Îl ai deja în bucătărie!
Ai încercat totul ca să slăbești și tot nu funcționează? Nutriționiștii spun că acest aliment banal din bucătărie e cheia!
La ce oră ar trebui să luăm cina pe timpul iernii
Mâncatul la momentul potrivit, mai important decât somnul pentru sănătatea inimii
Mâncatul la momentul potrivit este mai important decât somnul pentru sănătatea inimii. Dar ce înseamnă, de fapt, momentul potrivit.
Cum scap de pofta de dulce
11 fructe bune dacă vrei să slăbești. Unele țin de foame mai bine decât ai crede
Ce se întâmplă în corp dacă nu mănânci timp de 24 de ore
Dieta pentru colonoscopie: ce să mănânci 3 zile înainte, în ziua procedurii și după. Evită aceste greșeli dacă vrei să nu ai dureri
Adevărul despre zahăr: de ce corpul tău chiar NU poate trăi fără el!
De ce are nevoie corpul nostru de zahăr: mai mult decât un gust dulce. Cum să consumi zahăr în mod sănătos.
