Declin cognitiv, cum cresc spitalizările urgente riscul
Cine s-ar fi gândit că spitalizarea poate fi un factor major de risc pentru declinul cognitiv pe termen lung la adulții în vârstă? Ei bine, cercetătorii au descoperit că spitalizările...
Oamenii de știință de la Rush University Medical Center au găsit o asociere între spitalizările de urgență și rata crescută a declinului cognitiv la bătrâni. Rezultatele studiului au fost publicate luna aceasta în revista Academiei Americane de Neurologie.
Studiul compară datele de spitalizare și evaluările cognitive la 777 de adulți mai în vârstă (în medie, 81 de ani, dintre care 75% femei) înscriși în proiectul Rush Memory and Aging (MAP) din Chicago. Studiul a inclus evaluări cognitive anuale și evaluări clinice. Informațiile privind spitalizările au fost obținute din înregistrările din anul 1999 până în 2010 pentru acești participanți.
Toate admiterile la spital au fost desemnate ca fiind elective sau urgente. Din cei 777 de participanți, 460 au fost spitalizați cel puțin o dată în aproape cinci ani de observație. Dintre cei care au fost spitalizați, 222 (29%) au avut cel puțin o internare în spital electivă și 418 (54%) au avut cel puțin o internare non-electivă.
Spitalizările non-elective au fost asociate cu o accelerație a declinului cognitiv de aproximativ 50%. De asemenea, cercetătorii au observat că rata de declin cognitiv a fost mai mult decât dublă față de persoanele care nu au fost spitalizate.
,,Am constatat că cei care au spitalizări non-elective (de urgență) și care nu au fost diagnosticați anterior cu demență sau cu boala Alzheimer au avut o scădere rapidă a funcției cognitive (abilități de gândire), comparativ cu persoanele care nu au fost niciodată spitalizate", a declarat dr. Bryan James, epidemiolog la Centrul de Alzheimer Rush și un profesor la Departamentul de Medicină Internă al Universității Rush.
Aceste constatări au implicații importante pentru luarea deciziilor medicale și grija față de adulții în vârstă. Nu se știe de ce spitalizările urgente prezintă un risc mai mare de declin cognitiv pe termen lung decât spitalizările elective, dar ar putea fi datorate diferențelor de niveluri de boală (deși autorii au controlat pentru starea de sănătate), stres sau proceduri spitalicești implicate.
Autorii intenționează să exploreze aceste motive în cercetarea viitoare. Potrivit Medicalxpress.com, spitalizarea este un factor de risc puțin recunoscut pentru declinul cognitiv și demență pentru un număr mare de adulți în vârstă, care merită o atenție sporită.
Detectarea demenței în primele etape a devenit o prioritate la nivel mondial, iar tratamentele pentru medicamente, strategiile de prevenire și alte intervenții vor fi probabil mai eficiente foarte devreme în procesul bolii, înainte ca distrugerile cerebrale să aibă loc.
-
Cea mai bună băutură pentru slăbit, dezvăluită de un dietetician28.02.2026, 17:49
-
-
-
-
Cel mai rău lucru care îți afectează creierul
De ce avem impresia că timpul trece mult mai repede
Testul de trei minute care poate detecta Alzheimer cu ani înainte de diagnostic
Sciatica: cauza, simptome, tratament. 3 greșeli pe care le facem zilnic
Terapie prin tango pentru Parkinson. Pași simpli care aduc echilibru și bucurie
Exercițiul aerobic post-accident vascular cerebral, sigur și benefic pentru creier
Deficitul de colină la tineri, risc crescut de afectare cerebrală timpurie
Inteligența Artificială detectează degradarea creierului cu acuratețe
Testul care îți arată dacă riști demența mai devreme decât crezi!
Legătura dintre boala inflamatorie intestinală și demența. De ce ne pierdem memoria
Combinația periculoasă care îți devastează creierul
Pierderile de memorie: stres sau boală neurologică?
Proteina comună din lapte care atacă sistemul nervos
Ce se întâmplă în creierul celor care au făcut AVC
Virusul aparent inofensiv care ar putea declanșa boala Parkinson
A fost descoperită o nouă boală neurologică extrem de rară. Sunt doar 13 cazuri în lume
3 tipuri de AVC: ischemic, hemoragic, mini-AVC. Care e cel mai periculos
Claritate pentru minte: Când să investigăm semnalele neurologice
Semnul banal al demenței. Apare când vorbim
Alimentul simplu care îți calmează creierul. Previne degradarea neurologică
Alimentul simplu care îți calmează creierul. Previne degradarea neurologică.
Vârstnicii cu demență, risc crescut de pierdere a autonomiei după traumatisme severe
Medicamentul frecvent utilizat care distruge creierul
Băutura care protejează creierul. Este un cocktail care ar putea preveni demența
Băutura care protejează creierul. Este un cocktail care ar putea preveni demența.
