Fuego, DIETĂ. Cum slăbește 20 de kg. Priviți-mă! Am golit frigiderul, mi-am luat brânzică...
Fuego a dezvăluit metoda prin care vrea să scape de peste 20 de kilograme, iar motivarea sa este dată de ținutele de concert.
Fuego se află printre persoanele care și-au propus să slăbească pentru a se putea bucura de o ținută anume, iar el are nu mai puțin de 8 ținute pentru un spectacol ce a fost amânat până acum de 5 ori, din cauza pandemiei.
”Acum o săptămână aveam 108 kg. Nu mă crede nimeni dacă spun și mă uit dimineața pe cântar și îmi vine să-l arunc pentru că în fiecare dimineață mă uit să văd dacă am mai slăbit măcar 50 de grame”, a spus Fuego, în emisiunea ”Vorbește lumea” de la PRO TV, unde a a afirmat că ținta sa este de a ajunge la 85 de kg.
Acesta a dezvăluit cum vrea să scape de cele peste 20 de kilograme în plus, dar lent, căci are timp.
”De o săptămână am început să mănânc carne de curcan, nu mănânc altă carne, salată, tot ceea ce este verde, la fructe nu am voie nimic în afară de merele verzi, care au conținut mic de zahăr.
Și priviți-mă într-o săptămână, am ajuns la 103 kg”, a spus Fuego. Iar replica Adelei Popescu a fost pe măsură: ”Asta este doar masa de prânz, nu?”
”Mănânc tot timpul, curcanul trebuie făcut la cuptor sau la grătar, mie nu îmi place pe grătar, sau fiert. Ce este important, mâncați carne. Dacă vă face plăcere curcanul, nu conține foarte mult colesterol, cu legume verzi, mâncați când doriți, cât vă face plăcere.
Doar mere verzi între mese și o să vedeți cât dați jos în două săptămâni”, a mai spus artistul.
Ce se întâmplă când mănânci RUCOLA sau SPANAC. Hâncu, despre beneficiile legumelor VERZI
”E acel declic, este neapărat să îți pui în gând ca să poți să ai voință”
De altfel, aceasta și-a propus să scape, până duminică, de încă 5 kilograme, pentru a putea să se îmbrace în ținutele special create pentru evenimentul ce va avea loc la acea dată.
”E acel declic, este neapărat să îți pui în gând ca să poți să ai voință. Acum o săptămână mi-am zis că trebuie să slăbesc pentru Sala Palatului și, uite, că am reușit deja”, a mai spus Fuego.
Întrebat care este cel mai greu lucru în ținerea unei diete, artistul a explicat simplu: ”Să nu ai frigiderul plin, pentru că ajungi seara acasă, te uiți la un film, mai faci treabă. Culmea, deschizi frigiderul.
Dacă acolo găsești tot felul de bunătăți, nu ai și nu o să niciun fel de voință”, a mai spus Fuego, precizând ce a făcut pentru demersul său. ”Am golit frigiderul, mi-am luat brânzică de aceea cu 0,0%, sana cu 0,2 - 0,3%. Iar dacă vreau să mănânc ceva iau un morcov sau varză crudă cu mărar și puțină sare.
Cel mai important este să aveți voință. Să vă puneți în gând un lucru și sunt convins că veți reuși să slăbiți”, a mai spus îndrăgitul artist.
Kim Kardashian, dietă strictă pentru Met Gala, pentru a intra în rochia lui Marilyn Monroe: Era asta sau nimic
Kim Kardashian se numără printre persoanele care au ținut dietă pentru a putea încăpea într-o rochie. Dar nu orice rochie, ci tocmai în cea pe care Marilyn Monroe a purtat-o în 1962, când i-a cântat ”La mulți ani!” președintelui american John F. Kennedy, la aniversarea a 45 de ani. De altfel, americanca a reușit să facă istorie la Met Gala 2022.
Kim Kardashian este singura persoană în afară de Marilyn Monroue care a purtat această ținută de când a fost creată.
”Aceasta este rochia lui Marilyn Monroe. Are şaizeci de ani. Am avut această idee să o port încă de anul trecut. Mi-au adus-o cu paznici înarmați și mănuși. Am încercat-o si nu mi s-a potrivit”, a spus Kardashian pentru Vogue. "Întotdeauna am crezut că am forme. Mi-am imaginat că aș putea fi mai mică în unele locuri în care ea era mai mare și mai mare în locurile în care era mai mică. Așa că, atunci când nu mi s-a potrivit, am vrut să plâng, pentru că nu poate fi modificată deloc." Citește mai departe AICI.
-
-
-
Cum se taie corect ceapa cubulețe03.03.2026, 19:16
-
10 semne că te afli în stare de cetoză03.03.2026, 17:21
-
Alimentul pe care Nadia Comăneci nu-l mănâncă niciodată: Nu mănânc asta, dar beau o bere, două în fiecare seară
Dieta vegetariană: risc mai scăzut de diabet și cancer. Ce trebuie să știi înainte să renunți la carne
Alimente care funcționează ca injecțiile pentru slăbit. Ce recomandă un expert în nutriție
A mâncat un castravete întreg și internetul a explodat. Iată ce s-a întâmplat în corpul lui! Video VIRAL pe TikTok
Cea mai bună băutură pentru slăbit, dezvăluită de un dietetician
Cum poate dieta mediteraneană să îmbunătățească memoria. Nutrienții cheie de care are nevoie un creier sănătos
Cum să slăbești cu ciorbă. Mihaela Bilic dezvăluie trucul: Nimic nu satură mai bine! E ieftină, umple stomacul
Microplastice în mâncare: cinci surse neașteptate din alimentația zilnică
Ce se întâmplă în corpul tău dacă nu mai mănânci zahăr timp de 7 zile
Fructele de vară care țin glicemia sub control
Acestea sunt cele mai indicate fructe de vară pentru diabetici.
Ora la care mănânci, impact asupra kilogramelor
Substanța din corp care provoacă cheaguri de sânge. Uite singurul FRUCT care o ține sub control. NU-l mănânci prea des
Riscurile alimentelor ultra-procesate asupra sănătății. Cum afectează carnea procesată și băuturile îndulcite organismul
Impactul curelor cu sucuri asupra bacteriilor și inflamației
Crezi că berea fără gluten e sigură? Studiul care dă peste cap tot ce știai
Superalimente pe care trebuie să le mănânci în fiecare zi. Mâncăruri esențiale pentru energie și vitalitate
Ce să mănânci pentru a-ți îmbunătăți sănătatea digestivă după 50 de ani. Alimentele care îți protejează stomacul și flora intestinală
Slăbești de două ori mai mult cu alimente minim procesate
Cum să slăbești fără dietă. Trucul simplu care funcționează mereu
Ai fost mințit! Acest aliment pe care îl consumi zilnic îți face mai mult rău decât zahărul
Dieta Keto și efectele imediate pe care le are asupra zahărului din sânge. Cum se compară cu dieta mediteraneană
Pierderea în greutate nu este întotdeauna sănătoasă. Studiul care arată riscurile pentru unii pacienți
Cine nu ar trebui să slăbească. Riscurile sunt uriașe. Se poate ajunge chiar la deces.
Patru alimente de evitat pentru a reduce tensiunea arterială
Aceste 4 alimente trebuie evitate dacă ai hipertensiune arterială.
