Sanda Ladoși, dietă la 52 de ani. Cum mănânca pâinea: Este o asumare. Mănânc de toate, inclusiv slănină și ceapă

Sanda Ladoși a vorbit despre viața de mamă, dar și despre secretul siluetei sale.
Sanda Ladoși este o femeie împlinită din toate punctele de vedere. Artista are o carieră de succes, care-i ocupă foarte mult timp, dar se bucură și de o familie minunată, căreia încearcă, în aceeași măsură, să-i ofere atenție și să nu o neglijeze nicio clipă. Acest lucru îi iese din plin, spune artista, care conștientizează în fiecare zi faptul că are doi copii care au nevoie de foarte multe lucruri, la această vârstă dificilă.
Sanda Ladoși a vorbit despre viața de mamă, dar și despre dieta pe care o urmează la vârsta de 52 de ani.
”Sunt bine, după o zi complicată și plină. În general, când ai doi copii de care te ocupi, lucrurile se aglomerează. Dar sunt fericită, împlinită, mulțumită de ei, de posibilitățile pe care le avem noi, ca artiști, să ne facem meseria, și trebuie să mergem înainte cu bune și rele.
Din punctul meu de vedere nu e greu să menții echilibrul între familie și carieră. Întotdeauna m-am descurcat, când am avut ceva de făcut am făcut cu asumare și cu un anunț de bun simț. Toți trebuie să ne respectăm, în primul rând, meseria, preocupările. Exact cum copiii își cer drepturile lor, la fel și eu ca părinte trebuie îmi fac meseria, asta sunt, artist”, a declarat Sanda Ladoși, în exclusivitate pentru Spectacola.
Cum se menține Sanda Ladoși în formă
Ajunsă la vârsta de 52 de ani, artista se menține într-o formă fizică de invidiat. Aceasta ne-a mărturisit că face sport, însă nu la fel de mult cum obișnuia să facă în trecut.
”Fac sport, dar nu mai fac cum făceam. Nu mai am timp. În perioada când făceam foarte mult sport, copiii erau mai mici. Acum e o perioadă foarte dificilă, amândoi sunt în preadolescență, adolescență și este foarte complicat. Trebuie să fiu în permanență lângă ei, apar tot felul de neprevăzute și important este să fii lângă ei și pentru asta trebuie să plătești un preț”, ne-a mai dezvăluit artista.
Când vine vorba de alimentație însă, Sanda Ladoși spune că-și permite să mănânce orice și nu se abține prea mult de la anumite plăceri alimentare. Singura perioadă în care a avut probleme cu kilogramele în plus a fost după cea de-a doua naștere, spune Sanda Ladoși.
”Am fost întrebată ce mănânc.. de toate, inclusiv slănină și ceapă. Pâinea o fac în casă, când nimeresc o coajă de pâine de aia proaspătă nu o să trec pe lângă ea, asta este, e o asumare. Mă ajută Dumnezeu, fără prea mare efort.
Am avut o perioadă în care, legat de nașterea celui de-al doilea copil, foarte greu am reușit să dau kilogramele acelea jos. Probabil că nu a fost nici momentul, dar când s-a întâmplat, s-a întâmplat pur și simplu. Așa am fost întotdeauna. Nu mă mai chinui”, a continuat Sanda Ladoși.
Citește continuarea pe Spectacola.
Slănina cu ceapă, beneficii
Slănina de porc, unul dintre alimentele cele mai consumate de către români, poate fi pus pe același ”rang” cu uleiul de măsline sau somonul, din punctul de vedere al conținutului de acizi grași, în ciuda faptului să unii îl consideră dăunător pentru sănătate. Desigur, orice produs, dacă este consumat în cantități moderate poate fi benefic. O sută de grame de slănină are 638 calorii și 67,7 grame de grăsime, dar și 6,3 grame de proteine.
Nutriționistul Mihaela Bilic afirmă că ”slănina întăreşte sistemul imunitar. Această proprietate se datorează acidului arahidonic, care favorizează scăderea colesterolului, îmbunătăţeşte funcţiile de protecţie ale organismului, fiind în acelaşi timp necesar pentru producerea compuşilor chimici responsabili pentru răspunsurile imune şi reacţiile inflamatorii”, potrivit unei postări făcute pe contul său de socializare.
De partea cealaltă, ceapa este o legumă bogată în nutrienți și săracă îm calorii, cu acțiune antiinflamatoare și antioxidantă, mai mult decât atât, consumul de ceapă ajută și la controlul zahărului din sânge, fiind în același timp și un bun agent împotriva bacteriilor potențial periculoase, cum ar fi E. Coli, dar și o sursă de fibre și prebiotice, necesare pentru o sănătate optimă a intestinului.
Adevărul despre slănina cu ceapă. Cât de bună e pentru organism. Vlad Ciurea: Acesta e răspunsul!
Invitat în podcast-ul lui Damian Drăghici de pe YouTube., neurochirurgul Vlad Ciurea a vorbit despre cele mai importante reguli pentru o viață sănătoasă și un creier sănătos.
Întrebat care este secretul pentru un stil de viață sănătos și energic, medicul Vlad Ciurea a dezvăluit cele 10 porunci pe care le respectă cu strictețe.
"Sunt cele 10 porunci, nu cele din Biblie, ci alte 10 pentru organismul meu.
1. Trezirea cât mai de dimineață. Încep la 5, 5:30 maximum.
2. Deschizi geamul și inspiri aerul pentru ca oxigenul să meargă în creier, în inimă.
3. Un pahar cu apă, două pahare cu apă, apă plată, fără alte medicamente... fără nimic. Încetișor, nu vă grăbiți.
4. Dușul de dimineață. Citește mai departe AICI.
Vezi și: Excesul de sare, asociat cu o creștere a stresului. Care este limita sănătoasă de sare
-
-
3 motive să mănânci broccoli, mai ales dacă vrei să slăbești03.09.2025, 18:35
-
Claritate pentru minte: Când să investigăm semnalele neurologice03.09.2025, 17:19
-
-
De ce să acoperi zacusca cu un strat subțire de ulei03.09.2025, 15:51
Greșeala care îți blochează procesul de slăbire. Andreea Chirilă: Creierul nu percepe "nu" și "niciodată"
Slăbești de două ori mai mult cu alimente minim procesate
Autofagia: curățenia generală a corpului. Distruge celulele canceroase și întărește sistemul imunitar. Cât timp durează
Ce se întâmplă dacă mănânci puiul cu tot cu piele? Adevărul te va surprinde
3 motive să nu mănânci mult seara. De ce mâncatul târziu poate fi dăunător
Această combinație de alimente îți topește grăsimea de pe burtă
Ora la care mănânci, impact asupra kilogramelor
Bărbați vs. femei: cine ar trebui să mănânce mai mulți carbohidrați dimineața. Alegerea corectă, bazată pe știință
Când se strică mierea? Mituri și realități despre acest super-aliment
Deși este cunoscută pentru proprietățile sale nutritive și durabilitatea sa impresionantă, mierea nu este imună la deteriorare.
Adevărul despre "te îngrași dacă mănânci seara târziu". Ce te îngrașă, de fapt
Ce se întâmplă dacă bei cafea înainte să ieși afară, în frig
De ce să nu bei cafea dacă ieși în frig. Cum influențează corpul și sănătatea.
Ai fost mințit! Acest aliment pe care îl consumi zilnic îți face mai mult rău decât zahărul
Dieta pentru endometrioză care reduce durerea. 4 suplimente care chiar funcționează
De ce să mănânci un măr verde pe zi. 6 beneficii dovedite științific
6 motive să mănânci un măr verde pe zi. Beneficiile te vor surprinde.
Cum poate dieta mediteraneană să îmbunătățească memoria. Nutrienții cheie de care are nevoie un creier sănătos
Ceaiul de măceșe: secretul unui sistem imunitar puternic. Efectele măceșelor asupra inimii și zahărului din sânge
Măceșele, alături de gustul lor dulce-acrișor, sunt bogate în vitamine și antioxidanți, având numeroase beneficii pentru sănătate.
Dieta antiinflamatoare: alimentele care reduc riscul de boli inflamatorii. Rolul dietei în controlul inflamației din corp
Ce băuturi trebuie să eviți pe caniculă. Uite cu ce le înlocuiești. Adevărul despre apă
Obezitatea infantilă: cauze și soluții pentru părinți. Prevenție și educație pentru generațiile viitoare
Legumele crucifere, arma secretă împotriva hipertensiunii
Acestă legumă scade hipertensiunea arterială și previne degradarea creierului.
Acest medicament vechi prelungește viața. Medicii sunt uimiți de rezultate. Adio dietă!
Detox cu supă de oase: dietă minune sau minciună virală?
Supa de oase promite detoxifiere, piele perfectă și articulații sănătoase, dar ce spune știința? Este un "elixir" sau doar o modă virală?