Efectele televizorului asupra copiilor. Întârzieri de limbaj, tulburări de relaționare
Efectele televizorului asupra copiilor nu sunt benefice asupra dezvoltării intelectuale.
Efectele televizorului asupra copiilor se văd în modul în care aceștia interacționează cu cei din jur. Mereu auzim în cercurile de prieteni, la grădiniță, în cărțile de dezvoltare personală pentru copii cât de periculos este pentru copiii noștri să se uite ore întregi la televizor.
Care este pericolul
Educatorul medical Cristina Gabriela Pan le-a împărtășit părinților informații asupra efectelor pe care le are televizorul sau telefonul asupra copiilor mici.
”Între 0 și 3 ani, creierul unui copil mic este încă în curs de dezvoltare, iar pentru aceasta el trebuie să interacționeze cu oameni și situații reale . Copilul tău își folosește cele cinci simțuri pentru a înțelege lumea din jurul lui: atingere, miros, gust, dar și văz și auz! Un bebeluș este extrem de sensibil la culori și sunete, așa că imaginează-ți prea multă stimulare pe care i-ar putea oferi un ecran iluminat”, spune Cristina Gabriela Pan, educator medical.
Consecințe asupra relaționării
Potrivit specialiștilor 95% dintre copiii cu întârzieri de limbă şi comunicare şi tulburări de relaționare sunt supraexpuși la ecranele televizoarelor. Unii chiar sunt de acord că copiii ar putea dezvolta semne asemănătoare cu autismul. Copiii prea expuși la ecrane sunt pasivi și în general mai puțin implicați.
Studiile arată că expunerea îndelungată la TV înainte de 18 luni poate duce la întârzieri de dezvoltare în ceea ce privește limbajul, concentrarea atenției, gândirea, memoria de scurtă durată. Timpul petrecut în fața ecranului limitează sau chiar înlocuiește activitățile benefice de care copiii mici au nevoie pentru a se dezvolta și anume interacțiunea cu părinții, manipularea obiectelor.
Vezi și: Babywearing, beneficii. Purtarea bebelușui în marsupiu, terapie emoțională și ortopedică
Expunerea la televizor poate fi obositoare
Expunerea la televizor poate fi suprastimulantă și obositoare pentru copiii mici. Suprastimularea se presupune că vine din expunerea la luminile intermitente, schimbările rapide de imagini și fragmentele auditive, mult prea multe și puternice pentru un creier în dezvoltare. Expunerea la dispozitivele electronice, printre care și televizorul, le poate afecta somnul. Lumina albastră emisă de dispozitivele electronice inhibă secreția de melatonină și întârzie intrarea în starea de somn.
Ce le oferim în schimb
Copiii au nevoie de interacțiune umană. Astfel, părinții trebuie să le ofere aternative stimulatoare și distractive.
Găsirea unor activități care să fie plăcute și potrivite vârstei celor mici, care să le mențină interesul și implicarea și să îi stimuleze cognitiv reprezintă alternativa la televizor recomandată de specialiștii în dezvoltarea copiilor.
-
-
-
De ce este bine să consumi o linguriță de chimen zilnic09.11.2026, 21:45
-
-
Difteria revine în Europa. Un copil de 10 ani a murit în Germania. Conf. dr. Mihai Craiu: Îngerul morții copiilor se întoarce! Nu este o glumă
5 sfaturi pentru a negocia cu copilul tău, de la un fost negociator FBI: Nu poți doar să latri ordine și să te aștepți să se conformeze. Feriți-vă de capcana NU!
Cum poți scăpa de burta "mummy tummy". Exercițiul de 10 minute care te ajută să-ți refaci abdomenul
Exercițiul simplu care te ajută să scapi de burtă. Ce este ”mummy tummy”?
EXCLUSIV Copiii, prioritate pentru transplantul hepatic. Dr. Laura Bălănescu: Așa este peste tot în lume
Aceștia sunt pacienții care au prioritate în ceea ce privește transplantul hepatic.
Diabetul gestațional poate cauza probleme grave. Riscurile ascunse la care sunt expuse mamele
Diabetul în timpul sarcinii poate cauza probleme grave mai târziu. Mamele au nevoie de un screening adecvat după naștere.
Până la ce vârstă poți avea o viață intimă activă? Ce trebuie să știi dacă ai intrat la menopauză
Alimentația sănătoasă în prevenirea obezității infantile. De ce este important să construim obiceiuri alimentare corecte de la o vârstă fragedă
Avertisment OMS: utilizarea prezervativelor a scăzut îngrijorător în rândul adolescenţilor din Europa. "Va fi și mai rău. Accesul la educație sexuală este vital"
Un bebeluş a fost tratat printr-o terapie genică personalizată. E o premieră medicală
Premieră medicală: Un bebeluş american a fost tratat printr-o terapie genică personalizată.
EXCLUSIV HMPV, ce trebuie să știi. Conf. dr. Mihai Craiu: Nu e nimic scăpat de sub control. Acesta e mesajul
EXCLUSIV Cauza care provoacă nașterea prematură. Dr. Cornelia Preda: Mi se pare interesant și e o chestie istorică. Normal că nu poți să duci la termen
Care sunt cauzele care provoacă nașterile premature și de ce au loc nașterile premature. Ce a dezvăluit un medic din Grecia.
Cinci mituri despre fertilizare in vitro demontate de un medic specialist. Ce se întâmplă, de fapt, după 35 de ani
Dieta asociată cu exerciţii fizice, cea mai eficientă metodă pentru combaterea grăsimii abdominale la copii
Un studiu arată că dieta asociată cu exerciţii fizice este cea mai eficientă metodă pentru combaterea grăsimii abdominale la copii.
România, pe locul 16 din 36 de țări în clasamentul privind bunăstarea copiilor. Ţările de Jos şi Danemarca, pe primele locuri
EXCLUSIV De ce te simți singur. Semnul pe care ți-l dă corpul. Cauza care provoacă sentimentul de singurătate. Radu Leca: Atunci intră în joc singurătatea
De ce apare sentimentul de singurătate și de ce mulți se consideră singuri atunci când trec prin anxietate sau depresie.
