Fructele și legumele de sezon dau hidratarea reală. Nutriționist: Cireșele, doza de energie
Fructele și legumele de sezon trebuie consumate chiar atunci pentru beneficiile pe care le aduc sănătății.
Alimentația este esențială în viața noastră, pentru aportul de nutrienți, vitamine și minerale, dar mai ales pentru energia pe care ne-o oferă. Însă sunt situații în care o combinație alimentară nepotrivită poate să ne golească ”bateriile”.
”Există o ciclicitate în natură. În momentul în care noi ieșim din iarnă avem nevoie de o revigorare și nu întâmplător apar toate trufandalele. Primăvara încep să apară verdețurile, acum avem cireșele și căpșunile, și, de fapt, adevărata energie este chiar în ele.
Și apropos, hidratarea noastră reală este în legume și în fructe. Este fluidul vital, apa este o formă de hidratare, dar cea reală este în fructe și legume”, a explicat Iuliana Dabija, specialist în nutriție și psihonutriție, în ”Neatza de Weekend” de la Antena 1.
Mai mult, specialistul în nutriție a precizat că este foarte important ca fructele de sezon să fie consumate chiar în sezon, atunci fiind vârful lor maxim în privința conținutului de vitamina C.
Și cum acesta este sezonul cireșelor, mai spune Iuliana Dabija, ele trebuie consumate în întreaga lună iunie, chiar și în iulie. ”Sunt niște susținătoare excelente pentru glandele suprarenale. Dau vitalitate, noi avem energie aici, zahărul în forma lui pură.
La capitolul legume, din ardeiul roșu ne putem lua doza zilnică recomandată de vitamina C. Tot ce înseamnă verde are tot ce trebuie, inclusiv acidul folic”, a mai spus Iuliana Dabija.
De asemenea, specialistul a amintit de faptul că mulți încearcă să aibă un consum mare de fructe și legume, și în vederea slăbirii, însă rămân fără energie, căci aceasta vine din carbohidrați.
”Mulți nu se simt sătui doar cu fructe și legume și de aceea, de multe ori, într-o salată, mai trebuie să pună și altceva decât legume. Însă totul ține de educarea corpului, să îi dai ceea ce are nevoie”, mai spune specialistul în psihonutriție.
7 alimente care de scapă de oboseală. Nu conțin COFEINĂ și aduc mai multe beneficii pentru sănătate
Pe lângă calitatea somnului, frecvența exercițiilor fizice și nivelul de stres, există mai mulți factori care pot afecta nivelul de energie. Alimentația poate juca un rol important în nivelul de energie al unei persoane. Există alimente care „ne obosesc”, cât și alimente care ne energizează.
Ari Whitten, specialist în energie și autor al cărții Eat for Energy, a dezvăluit, în cadrul podcastului mindbodygreen, care sunt alimentele care sporesc energia și înlătură orice urmă de oboseală.
1. Spirulina
"Spirulina este nr. 1 pe listă", spune Whitten. Această plantă este bogată în nutrienți, cum ar fi proteine, vitamine și fier - o singură lingură conține 11% din doza alimentară recomandată (RDA) de vitamina B1 (tiamină), 15% din RDA de vitamina B2 (riboflavină), 21% din RDA de cupru și 11% din RDA de fier.
În plus: "Există cercetări incredibile despre spirulină", adaugă Whitten, în special "privind performanța, în ceea ce privește activitatea fizică și nivelul de energie”.
2. Ficat
"Este ca un fel de multivitamină a naturii", spune Whitten. "Adică, este pur și simplu plin de vitamine de care corpul tău are nevoie, precum și de unele minerale importante".
Organele - și în special ficatul - sunt o sursă puternică de vitamine B; vitaminele A, D, E și K; fier; zinc; colină; magneziu și seleniu. Un bonus în plus este conținutul lor de proteine, care furnizează elementele de bază pentru neurotransmițătorii peptidici, cum ar fi serotonina (alias, unul dintre "hormonii fericirii").
3. Stridii
Urmează stridiile, care furnizează acizi grași omega-3 DHA și EPA, vitamina B12, seleniu și fier. De asemenea, se întâmplă să fie una dintre cele mai mari surse alimentare de zinc, 3 uncii de stridii gătite sau pane și prăjite conținând 673% din valoarea zilnică recomandată de zinc.
Interesant este că Whitten consideră stridiile un adaos benefic la o dietă bazată pe plante: "Bazându-se pe faptul că nu au un sistem nervos și nu răspund la niciun fel de input dureros, mulți vegani spun că este de fapt în regulă să mănânci stridii... Eu aș susține că stridiile ar fi un adaos excelent pentru majoritatea oamenilor care urmează o dietă bazată pe plante". Citește mai departe AICI.
-
-
De ce unele dureri de spate revin mereu? Nu medicamentele fac diferența01.07.2026, 15:35
-
Cât costă cu adevarat un implant dentar în București01.07.2026, 14:33
-
-
Ce băuturi trebuie să eviți pe caniculă. Uite cu ce le înlocuiești. Adevărul despre apă
Cât de mult vei trăi, de fapt? Nu genele decid, ci alegerile tale zilnice! Detaliul despre longevitate care te va surprinde
Impactul curelor cu sucuri asupra bacteriilor și inflamației
Adevărul despre produsele "high protein". Cât de bune sunt proteinele, de fapt? Când "bogat în proteine" sună mai sănătos decât este
Ce se întâmplă dacă mănânci semințe de dovleac când vrei să slăbești. Un detaliu te va surprinde
Cum scap de pofta de dulce
Cum să slăbești fără dietă. Trucul simplu care funcționează mereu
Ce se întâmplă în corp dacă nu mănânci timp de 24 de ore
Ce se întâmplă în corpul tău dacă nu mai mănânci zahăr timp de 7 zile
Dieta cu ouă fierte: slăbești rapid sau e doar un mit? De ce o adoră celebritățile
Mâncatul la momentul potrivit, mai important decât somnul pentru sănătatea inimii
Mâncatul la momentul potrivit este mai important decât somnul pentru sănătatea inimii. Dar ce înseamnă, de fapt, momentul potrivit.
Această combinație de alimente îți topește grăsimea de pe burtă
Alimentele care reduc inflamația în două săptămâni. Medicii le recomandă
Aceaste alimente reduc inflamația în două săptămâni, spun medicii.
Adevărul șocant despre dietele antiinflamatorii. Ce funcționează cu adevărat
Microplastice în mâncare: cinci surse neașteptate din alimentația zilnică
Slăbești de două ori mai mult cu alimente minim procesate
Dieta care arde grăsimea rapid. La ce trebuie să renunți pentru a scăpa rapid de kilogramele nedorite
11 fructe bune dacă vrei să slăbești. Unele țin de foame mai bine decât ai crede
Cea mai bună băutură pentru slăbit, dezvăluită de un dietetician
Ce se întâmplă dacă NU mănânci fast food 7 zile. Efectele sunt bruște și reale
Autofagia: curățenia generală a corpului. Distruge celulele canceroase și întărește sistemul imunitar. Cât timp durează
Fructele de vară care țin glicemia sub control
Acestea sunt cele mai indicate fructe de vară pentru diabetici.
