Cercetătorii au descoperit că timpul de care are nevoie o persoană pentru a iniția un pas, mai ales atunci când este pusă să gândească în același timp, poate fi un semnal important despre sănătatea creierului și chiar despre șansele de supraviețuire.
Cât de repede ridici piciorul pentru a face un pas ar putea deveni un nou indicator medical al îmbătrânirii sănătoase. Cercetătorii de la Universitatea Ben-Gurion din Negev (BGU) au identificat o legătură surprinzătoare între viteza inițierii unui pas și riscul de mortalitate la persoanele vârstnice.
Studiul, publicat în revista științifică Gerontology, arată că nu doar mersul în sine contează, ci mai ales capacitatea organismului de a reacționa rapid atunci când trebuie să combine mișcarea cu o solicitare mentală.
Cercetarea a fost coordonată de prof. Itshak Melzer, de la Departamentul de Fizioterapie al BGU, împreună cu Ofri Gans-Or, Anat Reiner-Benaim și Iuly Treger de la BGU și Centrul Medical Universitar Soroka, în colaborare cu Lars I.E. Oddsson de la Universitatea din Minnesota și RxFunction Inc, conform Medical Xpress.
Cercetătorii au urmărit 120 de persoane în vârstă care locuiau independent în comunitate. Participanții au fost evaluați inițial prin teste de echilibru și reacție, apoi monitorizați timp de 10 până la 17 ani.
Rezultatul a fost neașteptat: fiecare întârziere de doar 0,100 secunde (100 de milisecunde) în inițierea unui pas, atunci când persoana trebuia să gândească simultan, a fost asociată cu o creștere de aproximativ 28% a riscului de mortalitate.
Practic, o fracțiune de secundă ar putea reflecta cât de eficient reușește creierul să coordoneze corpul într-o situație complexă.
În viața de zi cu zi, oamenii nu merg într-un „vid”. Vorbesc, se uită în jur, iau decizii, evită obstacole sau fac mai multe lucruri simultan.
Pentru a testa această capacitate, cercetătorii au folosit două situații:
Exemplu: cuvântul „roșu” putea fi scris cu cerneală albastră, iar persoana trebuia să spună culoarea, nu să citească textul.
Această provocare testează cât de bine poate creierul să împartă atenția între mișcare și procesarea informațiilor.
Potrivit cercetătorilor, atunci când o persoană sănătoasă face un pas în timp ce este distrasă, creierul coordonează rapid informația senzorială, decizia și mișcarea.
În schimb, la persoanele cu o rezervă funcțională mai redusă, această coordonare poate deveni mai lentă.
Întârzierea nu vine neapărat din mușchi sau din viteza nervilor periferici, ci poate reflecta dificultăți ale procesării centrale, modul în care creierul gestionează simultan mai multe cerințe.
Cu alte cuvinte, un pas întârziat în timpul unei sarcini mentale poate fi un semn că „sistemul de comandă” al organismului funcționează mai greu.
Cercetătorii au analizat și echilibrul static, capacitatea unei persoane de a sta nemișcată, inclusiv cu ochii închiși.
Aceste măsurători au avut și ele valoare predictivă pentru mortalitate, însă testele dinamice, bazate pe inițierea unui pas, au oferit informații mai precise.
Motivul: viața reală presupune mișcare. Căderile, mersul, schimbarea direcției și reacția la pericole depind de capacitatea organismului de a răspunde rapid.
Un avantaj important al acestei descoperiri este simplitatea. Evaluarea vitezei unui pas voluntar nu necesită aparatură complexă și ar putea fi introdusă relativ ușor în evaluările clinice ale persoanelor în vârstă.
Un astfel de test ar putea ajuta medicii să identifice mai devreme persoanele care ar beneficia de programe de recuperare, exerciții pentru echilibru și antrenamente pentru coordonarea cognitiv-motorie.
Autorii studiului susțin că includerea testelor cu „sarcină dublă” în evaluările medicale obișnuite ar putea îmbunătăți predicția supraviețuirii și ar putea orienta intervenții personalizate.
Un aspect important este că viteza de reacție și mobilitatea nu sunt caracteristici complet fixe. Cercetări anterioare arată că exercițiile de echilibru, activitatea fizică adaptată vârstei și programele de reabilitare pot îmbunătăți funcția motorie.
Astfel, un pas mai lent nu ar trebui privit doar ca un indicator al riscului, ci și ca un semnal care poate indica momentul potrivit pentru intervenție.
Uneori, câteva zecimi de secundă pot spune povestea complexă a felului în care creierul, nervii și mușchii colaborează pentru a menține corpul activ și independent.
