La ce risc se supun adolescenții care acordă atenție fețelor triste
Adolescenții care acordă mai multă atenție fețelor triste sunt mai predispuși să dezvolte depresie, mai ales dacă sunt stresați, susține un studiu.
În studiul lor, cercetătorii de la Universitatea Binghamton au plecat de la premisa că atenția părtinitoare asupra fețelor triste este asociată cu depresia la adulți, iar stresul își joacă rolul său. ”Studiul actual este primul care examinează dacă aceste prejudecăți ale atenției au impact asupra reacțiilor adolescenților”, explică, într-un comunicat al universității, cercetătorii.
Autorii au analizat impactul atenției susținute a adolescenților asupra expresiilor faciale ale emoției asupra diferențelor individuale, atât asupra unui stres real, cât și a unuia creat în laborator. ”Dacă un adolescent are tendința de a acorda mai multă atenție stimulilor negativi, atunci când experimentează ceva stresant, este probabil să aibă un răspuns mai puțin adaptativ la acest stres și să prezinte creșteri mai mari ale simptomelor depresive”, consideră cercetătorii.
Aceștia cred că mecanismul biologic din spatele acestei descoperiri constă în capacitatea creierului de a controla reactivitatea emoțională.
Studiul, AICI.
-
-
-
-
Cum se taie corect ceapa cubulețe03.03.2026, 19:16
-
10 semne că te afli în stare de cetoză03.03.2026, 17:21
Când trebuie adăugat pătrunjelul în mâncare. Greșeala pe care o faci când gătești
Trucul cu ulei pentru cartofi prăjiți: ies crocanți de fiecare dată
Cum scapi de mirosul de umezeală din hainele groase
Oțetul, aliatul tău pentru picioare fine, hidratate și fără miros neplăcut
Toaleta, cel mai periculos loc din casă? De ce să nu iei niciodată telefonul cu tine. Surprizele mortale din baie
Adevărul șocant despre riscurile mortale din baie și de ce nu ar trebui niciodată să iei telefonul cu tine!
Soluția asta te scapă de calcar. Ai nevoie de 2 ingrediente banale
Cum scapi de nasul înfundat în 5 minute
Ce să nu mai bagi niciodată în mașina de spălat vase
De ce să fierbi apa înainte de a face cuburi de gheață
5 alimente pe care să NU le mai pui niciodată pe ușa frigiderului
Șterge oglinda cu hârtie de ziar și oțet. De ce să nu mai folosești lavete
Care este diferența dintre laptele degresat și laptele light?
Crezi că știi ce bei? Adevărul despre laptele "light" vs. laptele "degresat" te va face să citești etichetele de acum.
