Lipsa somnului și colesterolul. Care este legătura
Lipsa somnului ne afectează în multe feluri. Cercetătorii au stabilit chiar o legătură un risc crescut de creștere a colesterolului și ateroscleroză.
Prea puțin somn poate avea efecte nedorite asupra vaselor de sânge, potrivit unui studiu din numărul din ianuarie al Jurnalului Colegiului American de Cardiologie.
Pentru acest studiu, 3.974 de oameni sănătoși, de vârstă mijlocie, au purtat niște dispozitive numite actigraphs, timp de o săptămână, pentru a urmări cât timp au dormit și cât de des s-au trezit și s-au mișcat în timpul nopții.
Participanților li s-au făcut, de asemenea, ecografii tridimensionale la arterele de la gât și partea superioară a picioarelor și scanari speciale, pentru verificarea artereleor inimii.
Minim șapte ore de somn, necesare
Persoanele care au dormit mai puțin de șase ore pe noapte au avut cu 27% mai multe șanse de a avea semne precoce de placă încărcată cu colesterol (ateroscleroză) în arterele gâtului și piciorului, decât cei care au dormit șapte, până la opt ore de somn pe noapte.
De asmenea, 20% dintre persoanele cu cel mai prost somn (multe treziri și mișcări în timpul nopții) aveau cu 34% mai multe șanse de a avea ateroscleroză, în comparație cu cei care au avut un somn mai liniștit.
Deși acest studiu observațional nu dovedește că somnul prost cauzează înfundarea arterelor, concluziile adaugă dovezi tot mai mari că cel puțin șapte ore de somn pe zi sunt importante pentru sănătatea ta.
-
-
Argentina şi-a oficializat retragerea din OMS17.03.2026, 20:56
-
Încă o țară începe administrarea lenacapavir pentru a opri HIV17.03.2026, 20:48
-
Un pansament inteligent poate monitoriza şi trata rănile17.03.2026, 20:34
-
Nivelul ridicat de colesterol "bun", mai riscant decât se credea
EXCLUSIV De ce tinerii ajung să aibă dislipidemie și cât de gravă poate fi. Dr. Monica Trofin Bănescu explică
Ce trebuie să știi dacă ești cardiac și bei cafea
EXCLUSIV Testul simplu care pune diagnosticul de boală varicoasă
De ce să nu mai stai picior peste picior
Virusul respirator sincițial (VRS) poate crește riscul cardiac
EXCLUSIV Cum afectează hormonii sănătatea inimii. Boala cardiacă carcinoidă: complicația silențioasă care atacă valvele inimii
Proteina care distruge inima după infarct
Tensiunea arterială la copii: de ce trebuie verificată încă din școala primară
Fluctuațiile tensiunii, impact grav asupra creierului
Fluctuațiile de temperatură dimineața cresc riscul de infarct și AVC
Tratamentele naturiste, desființate de medici: Inima nu e tigaie murdară. Arterele nu sunt țevi de bucătărie
Semnul banal care îți arată că ai o boală cardiacă mortală
EXCLUSIV Tratamentul care scade colesterolul cu 50%. Dr. Monica Trofin Bănescu: Se administrează o dată pe lună
Înălțimea poate influența mortalitatea. Ce risc de boli de inimă au persoanele scunde și înalte
Picioarele "grele", un semnal ignorat prea des
Testul rapid și banal care îți arată dacă ai probleme cardiace. Diagnostic precis în câteva minute
Ghiduri noi pentru colesterol și prevenția bolilor cardiovasculare
Tratamentul cardiacilor, modificat. Factorul surpriză care scade tensiunea și reduce internările
Simptome care arată o problemă de inimă
Dieta care îți ucide inima în tăcere. Alimentele care transformă arterele în bombe gata să explodeze
Dieta care îți ucide inima în tăcere. Alimentele care transformă arterele în bombe gata să explodeze.
