Sarcină, ce pot face gravidele ca să-și protejeze copii pe termen lung
Mișcarea moderată, în timpul sarcinii, crește un compus din laptele matern care protejează sugarul de anumite boli, pe tot parcursul vieții, arată un studiu.
Un nou studiu, condus de cercetătorii de la Universitatea de Stat din Ohio, Centrul Medical Wexner și Colegiul de Medicină constată că exercițiile fizice moderate, chiar în timpul sarcinii, cresc un compus din laptele matern, care reduce sugarului de a dezvolta probleme grave de sănătate, precum diabetul, obezitatea și bolile de inimă.
Studiul a fost publicat în jurnalul medical Nature Metabolism.
Și studiile anterioare au arătat că activitatea fizică a mamei, din timpul sarcinii, îmbunătățește sănătatea descendenților. Noul studiu arată însă cum se întâmplă acest lucru.
Pentru a face acest lucru, cercetătorii au studiat șoarecii născuți din mame sedentare, pe care i-au hrănit cu lapte de la mame care au fost active pe toată durata sarcinii. Ei au descoperit că beneficiile pentru sănătate erau transferate de la mamă la pui prin laptele matern și nu genetic.
Cercetătorii au urmărit, de asemenea, aproximativ 150 de femei însărcinate și în postpartum care foloseau aplicații pentru urmărirea activității fizice și au descoperit că cele care aveau mai mulți pași pe zi, aveau o cantitate crescută a compusului cunoscut sub numele de 3SL în laptele matern.
Studiul integral, aici.
Gătești cu acest ulei? Hrănește una dintre ele mai agresive forme de cancer
Alimentele care reduc inflamația în două săptămâni. Medicii le recomandă
Aceaste alimente reduc inflamația în două săptămâni, spun medicii.
Microplastice în mâncare: cinci surse neașteptate din alimentația zilnică
Ce se întâmplă în corpul tău dacă nu mai mănânci zahăr timp de 7 zile
Alimentele „interzise” care ar putea proteja creierul: ce arată un studiu pe 25 de ani
Cel mai subestimat aliment pentru siluetă. Îl ai deja în bucătărie!
Ai încercat totul ca să slăbești și tot nu funcționează? Nutriționiștii spun că acest aliment banal din bucătărie e cheia!
Crezi că mănânci corect? Adevărul cutremurător despre dieta sănătoasă care îți poate distruge inima
Crezi că mănânci corect? Adevărul cutremurător despre dieta sănătoasă care îți poate distruge inima
Cum scap de pofta de dulce
Ce se întâmplă în corp dacă nu mănânci timp de 24 de ore
Ce se întâmplă dacă mănânci dulciuri pe stomacul gol
Ce băuturi trebuie să eviți pe caniculă. Uite cu ce le înlocuiești. Adevărul despre apă
A mâncat un castravete întreg și internetul a explodat. Iată ce s-a întâmplat în corpul lui! Video VIRAL pe TikTok
Patru alimente de evitat pentru a reduce tensiunea arterială
Aceste 4 alimente trebuie evitate dacă ai hipertensiune arterială.
De ce mâncăm junk food după o noapte nedormită? Legătura directă dintre somn, foame și metabolism
Fibrele din ovăz, secretul natural care imită efectul medicamentelor de slăbit
Alimentul banal care reduce kilogramele, potrivit studiilor. Îți taie pofta de mâncare și costă doar câțiva lei
Cât de mult vei trăi, de fapt? Nu genele decid, ci alegerile tale zilnice! Detaliul despre longevitate care te va surprinde
Detoxul cu ceai verde: este bun sau rău pentru "curățare"? Ce beneficii promite și ce riscuri are
Studiu: sucurile dietetice pot afecta sănătatea creierului
Dieta cu ouă fierte: slăbești rapid sau e doar un mit? De ce o adoră celebritățile
Adevărul despre produsele "high protein". Cât de bune sunt proteinele, de fapt? Când "bogat în proteine" sună mai sănătos decât este
Adevărul despre zahăr: de ce corpul tău chiar NU poate trăi fără el!
De ce are nevoie corpul nostru de zahăr: mai mult decât un gust dulce. Cum să consumi zahăr în mod sănătos.
