Gabriela Firea despre operația la colon făcută ieri: Eu am avut noroc!
Primarul general al Bucureștiului, Gabriela Firea, scrie pe Facebook că a trecut cu bine de ultima intervenție chirurgicală la colon și că n-au apărut complicații.
Primarul general al Bucureștiului, Gabriela Firea, scrie pe Facebook că a trecut cu bine de ultima intervenție chirurgicală la colon și că n-au apărut complicații.
Un spital din State are două mașinuțe de jucărie pe care cei mai mici pacienți le pot conduce din camera unde sunt internați până în sala de operație.
Tratamentele tradiționale pentru cancer ar duce la o creștere a unor celule tumorale, susține un studiu recent.
Ruptură cvasicompletă de aortă este diagnosticul pus unui bărbat adus în stare critică la Spitalul Județean Constanța. Operația a reușit.
Un transplant de os a fost realizat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Sibiu. Este o operație realizată pentru prima dată după zece ani.
O operație de chirurgie toracică într-un caz medical extrem de rar s-a desfășurat, în primele zile ale lunii aprilie, la Spitalul Militrar din București.
Cancerul de prostată, în stadiu preoce, nu ar necesita intervenție chirurgicală, susține un studiu.
Tumora de mari dimensiuni a fost operată la Spitalul Județean din Baia Mare. Dimensiunea tumorii i-a surprins chiar și pe medicii care au efectuat intervenția.
Guvernul a aprobat proiectul de finanțare acordat Spitalului Universitar de Urgență din București (SUUB) pentru dotarea blocului operator central.
Ficatul este singurul organ care se poate regenera. Dar unii pacienți care suferă o rezecție hepatică ajung să aibă nevoie de transplant deoarece organul nu se reface.
Cataracta este una din cele mai comune afecțiuni la bătrânețe. Are simptome ușor de recunoscut, iar medicul oftalmolog poate remedia vederea.