EXCLUSIV De ce dietele funcționează la unele persoane, dar la altele nu. Alina Epure: Dieta se aplică doar la nivel individual, să știm exact ce nevoie are corpul
Contrar aparențelor pe care le prezintă diversele diete miraculoase de pe internet, acestea se dovedesc a nu fi valabile pentru toată lumea. ”Dieta nu are...
Ultimele două decenii au adus, odată cu dezvoltarea tehnologiei, și apariția și progresul domeniului nutriției. Ne aducem aminte de dietele miraculoase, care te scapă de kilogramele în plus în doar 2 săptămâni. Unele făceau minuni în doar 3 zile sau, cel puțin, așa pretindeau. În același mers evolutiv, oamenii au observat că acele diete nu erau relevante pentru toată lumea. Și nu sunt nici acum. Tocmai de aceea, un medic nutriționist te va îndruma înspre un plan alimentar personalizat, în acord cu nevoile corpului tău, nu înspre o dietă de pe internet, care se proclamă a fi general valabilă.
Am discutat cu Alina Epure, Doctor în Medicină, Consultant Nutriționist, Health Coach Practitioner, Membru ESPEN, Membru The Nutrition Society, despre puterea dietelor și de ce nu există o regulă universală care să funcționeze pentru toată lumea.
”Dieta nu are modă, are numai aplicabilitate la nivel individual”
Contrar opiniei populare, nu există o dietă-minune care să funcționeze pentru toată lumea. Motivele sunt nemărginite: poate că avem intoleranțe alimentare, poate că suntem restricționați de la consumul anumitor alimente din cauzele particularităților metabolice, poate că avem un anumit stil de viață (flexitarian, vegetarian, vegan, raw vegan) sau poate că avem, pur și simplu, anumite preferințe culinare. Alina Epure accentuează importanța cunoașterii propriului corp, căci ”avem nevoie să înțelegem ce ni se potrivește”, deoarece kilogramele noastre nu reprezintă punctul de referință a stării noastre de sănătate. Nu, nici de departe. Poate că este greu de atins echilibrul nutrițional adaptat pentru fiecare dintre noi, însă este posibil și este benefic.
”Dieta nu are modă, are numai aplicabilitate la nivel individual, în funcție de profilul genetic și epigenetic, intoleranțele alimentare, particularitățile metabolice. Astfel, putem avea acces la lumea noastră interioară, să știm exact ce ni se potrivește, ce nevoie are corpul până la nivel celular pentru a fi în cea mai bună formă a noastră.
O dietă care funcționează pentru o persoană nu trebuie să genereze același impact pentru altă persoană, deoarece structura noastră individuală este unică și greutatea nu este singurul nostru barometru al stării de sănătate, astfel încăt să ne uităm numai la cântar dimineața.
Avem nevoie să înțelegem de ce nu putem mânca anumite alimente, ce ni se potrivește, de câte ori putem introduce în meniul nostru anumite alimente, aceasta fiind singura opțiune de a fi în cea mai bună formă a noastră”, ne-a spus Alina Epure, în exclusivitate pentru DC Medical.
-
-
Aspirina scade riscul de cancer de colon cu până la 50%13.12.2025, 19:06
-
Șoriciul, aperitivul de sezon pe care nu trebuie să-l ratezi13.12.2025, 18:02
-
Deficiența de B12: Cum alegi forma potrivită pentru creier și metabolism13.12.2025, 16:56
-
Ce trebuie să știi dacă ai avut COVID13.12.2025, 15:27
Ceasul spune că ai făcut 10.000 de pași? Nu e chiar așa! 5 lucruri pe care NU le-ai știut despre smartwatch-ul tău
EXCLUSIV Principala cauză a anxietății și depresiei. Ramona A. Dumitru: Cei mai predispuși la această tulburare sunt bătrânii
Care sunt cauzele comune care provoacă anxietatea, respectiv depresia? Cum ne afectează anxietatea și depresia viața de zi cu zi?
De ce singurătatea ar trebui tratată ca o problemă socială. De ce terapia nu este soluția și telefonul nu e adevăratul vinovat
Ce trebuie să știi despre exsudatul faringian. Dr. Mihai Craiu, lămuriri
EXCLUSIV Cum poți să ajuți pe cineva cu probleme de sănătate mintală. Ecaterina Bănică: Renunțați la prejudecata că sunt nebun dacă merg la un psihoterapeut sau psihiatru!
EXCLUSIV Semnele stresului post-traumatic. Irina Bodnariu: Teama permanentă și așteptarea că ceva urmează să se întâmple sunt cele mai evidente semne
Te uiți la telefon înainte să dormi? Uite ce boală faci
Te uiți la telefon înainte de culcare? Uite ce anume îți prăjește creierul. Da, lumina de la telefon te bagă în boală. Uite cum!
Obezitatea, boala copiilor "bombardați" cu mâncare nesănătoasă. UNICEF, avertisment: A depășit subnutriția!
Cum poți scăpa de burta "mummy tummy". Exercițiul de 10 minute care te ajută să-ți refaci abdomenul
Exercițiul simplu care te ajută să scapi de burtă. Ce este ”mummy tummy”?
