Durerile cervicale, extinse și în rândul tinerilor. Kinetoterapeut: Aproape 90% dintre cazuri...
Durerile cervicale afectează în egală măsură persoanele în vârstă, dar și tinerii. Vertijul și lipsa de concentrare, efecte ale acestor dureri.
Durerea la nivel cervical este foarte răspândită în rândul oamenilor, fiind atribuită unei deficiențe posturale locale, dar mai ales unei deficiențe de suport muscular.
Statul la birou, timp îndelungat, dar mai ales incorect, utilizarea dispozitivelor electronice, precum și lipsa de activitate fizică sunt dintre cauzele care duc la aceste dureri.
Kinetoterapeutul Alexandru Ilie a explicat, în cadru emisiunii ”Neatza cu Răzvan și Dani” de la Antena 1, faptul că musculatura care ar trebui să țină capul într-o postură fiziologică este una slăbită, iar postura incorectă nu face alt lucru decât să pună presiune în coloana cervicală.
”În realitate sunt trei cauze care pot conduce la apariții dureroase resimțite la nivel cervical. Vorbim pe de o parte, la debut, de dureri musculare, apoi vor fi dureri care interesează aparatul discal și, în final, pot apărea din cauza anumitor degenerescențe la nivel articular.
Această triadă cauzală este cea care poate determina o manifestare foarte larg răspândită, nu doar la nivelul durerilor, pentru că este foarte important să știm că, de exemplu, starea de durere de cap, de amețeală, incapacitatea de a te concentra, zona aceasta de acuitate mentală care este afectată, poate fi pusă tot din cauza acestei deficiențe vasculare, de data aceasta, cât și senzația de amețeală, atenție.
Vertijul, perturbarea sistemului vestibular, este din păcate, de foarte multe ori atribuit deficiențelor coloanei cervicale”, a mai spus kinetoterapeutul.
Totul despre POZIȚIA corectă la BIROU. Când crește riscul de hernie de disc
Durerile cervicale afectează și tinerii
Acesta a subliniat că afecțiunile discogene pot fi considerate ”vedetele” durerilor cervicale. ”Tot ceea ce înseamnă hernia de disc, respectiv îngustările spațiilor foraminale”, afecțiuni de care suferă deopotrivă atât persoanele trecute de 60 de ani, cât și cei de 30 de ani.
”Sunt tineri, care în urma unui RMN constată că au această stenoză foraminală. Practic, organismul din cauza deficitului de forță musculară pe care l-a înregistrat începe să își găsească soluții de origine structurală, deci de depuneri de calciu, cu ajutorul cărora vrea să reducă fenomenul de colapsare discală, adică să se prăbușească discul intervertebral”, a mai spus specialistul.
De asemenea, kinetoterapeutul a precizat că ”aproape 90% dintre cazuri pot să nu ajungă în faza intervenției chirurgicale dacă încep să facă programe de gimnastică, adică kinetoterapie, care are ca obiectiv să normalizeze tensiunile musculare locale”, adăugând că ideal de ajuns la un kinetoterapeut este chiar de la primele manifestări dureroase, nu neapărat locală, ci inclusiv la primele semne de vertij sau la lipsa capacității de concentrare.
Primul ajutor în caz de VERTIJ. Cauze și tratament
Vertijul este senzația de învârtire chiar și atunci când stați pe loc, iar mediul pare să se miște vertical sau orizontal. Unele persoane simt ca și cum s-ar învârti. Efectul poate fi ușor sau abia sesizabil, sau poate fi atât de sever că pacientul poate cădea la pământ. Vertijul este mai sever decât amețeala, fiind descris ca o ușoară nesiguranță în ortostatism.
Amețelile pot face mișcarea dificilă, întrucât senzația de rotire afectează echilibrul. Vertijul este deseori confundat cu teama de înălțimi. Totuși, senzația de amețeală descrisă de persoanele care se uită în jos de la înălțime mare este diferită de vertij, care poate apare oricând și poate ține mai mulți ani.
Vertijul ușor este foarte des întâlnit, iar simptomele nu sunt serioase. Totuși, vertijul recurent și persistent poate avea la bază o altă afecțiune, motiv pentru care se recomandă consultul medical în vederea excluderii unor cauze serioase și prescrierea tratamentului.
Vertijul poate apare brusc și poate dura câteva minute, sau poate apare și dispare de-a lungul mai multor zile. Pentru unii pacienți cu vertij sever, simptomele pot fi constante pentru mai multe zile și poate face dificilă desfășurarea vieții de zi cu zi. Citește mai departe AICI.
Vezi și: Fizioterapia, soluția împotriva anxietății. Ilie: Te face să te simți bine
Durerile, asociate cu îmbătrânirea. La 45 de ani începem să experimentăm primele dureri
Aceasta este vârsta la care apar durerile articulare. Devin greu de suportat și tot mai pronunțate.
Durerea de genunchi ar putea fi tratată fără operație. Procedura a ajutat 80% dintre pacienți
Biroul reglabil: avantaje și dezavantaje pentru cei ce petrec mult timp la lucru
Un birou modern, ajustabil pentru poziția de lucru, poate transforma orele de muncă sedentară într-un stil de viață mai activ și sănătos.
EXCLUSIV În cât timp de la fractura de șold ajungem la medic. Dr. Răzvan Ionuț Dragomir: Sunt două momente
Tratamentul care repară țesuturile și poate inversa paralizia. Ce sunt moleculele dansatoare și cum vindecă leziunile măduvei spinării
EXCLUSIV Ce trebuie să faci dacă ai căzut și ți-ai sucit mâna sau piciorul. Dr. Vladimir Pușcașu: Încurajăm să facă asta
Ce trebuie să faci dacă ai căzut și ți-ai sucit mâna sau piciorul.
De ce pocnesc genunchii pe măsură ce îmbătrânim. Semnalul de alarmă care ar trebui să ne trimită la medic
Medicii explică dacă sunetele acelea care apar în zona genunchilor sunt un motiv de îngrijorare.
Osteoporoza: Cum să-ți protejezi oasele și să previi fracturile
EXCLUSIV Ruptura de menisc: când nu poate fi vindecată. Semnul dat de sângerare. Dr. Dragomir: Acolo sunt șanse de vindecare
Medicul Răzvan Ionuț Dragomir ne-a vorbit despre ruptura de menisc și care sunt șansele sale de vindecare.
Cum să îți salvezi sănătatea de la statul pe scaun. Efectele negative ale stilului de viață sedentar și ce poți face pentru a le preveni
Persoanele cu un stil de viață sedentar se confruntă cu riscuri crescute de boli, dar acestea pot fi reduse prin pauze regulate și activitate fizică zilnică.
Mersul pe jos zilnic previne durerile cronice de spate și protejează coloana
EXCLUSIV Rupturile de menisc la vârstnici, problemă frecvent ignorată. Dr. Răzvan Dragomir (SANADOR): Leziune importantă
EXCLUSIV Ce trebuie să știi când mergi la schi. Dr. Răzvan Dragomir (SANADOR): Necesită condiție fizică
Cum funcționează ajustările chiropractice. De ce auzim un sunet când ne trosnim degetele
Aproape un miliard de oameni ar putea suferi de aceeași boală până în 2050
Ții volanul cu o singură mână, sus? Gestul banal care îți poate afecta umărul
EXCLUSIV Cum să scapi de monturi. Dr. Codrin Huszar (SANADOR): Fiecare metodă are avantaje și dezavantaje
3 motive pentru care ai dureri de călcâi dimineața
Fractura: cea mai comună leziune. De câte tipuri poate fi o fractură și ce impact poate avea osteoporoza asupra sănătății osoase
Fracturile osoase sunt leziuni comune cauzate de traume, fie că sunt rezultatul unor căderi, accidente de mașină sau accidente sportive.
