Vacanța all-inclusive și provocările sale. La ce trebuie să fim atenți pentru a nu lua în greutate
Cum să facem față tentației all-inclusive, ce combinații alimentare să realizăm, dar și de ce este bine să ne ascultăm corpul, chiar și în vacanță.
Vacanțele all-inclusive vin cu o serie de provocări în ceea ce privește varietatea de alimente, de la grill la salate, de la fructe la prăjituri, care mai de care mai îmbietoare.
Dar cum să reușim să nu cădem în ghearele tentației, chiar dacă mentalul spune că am plătit pentru această idee de all-inclusive, a explicat dr. Anca Hâncu, medic nutriționist specializat în boli metabolice, la ”Neatza cu Răzvan și Dani” de la Antena 1.
”Corpul nostru ne spune singur și nu ne lasă să ne facem de cap, așa cum poate am fi tentați. Cantitatea de apă, de la 2,5-3 litri, depinde de corpul fiecăruia, depinde de felul în care transpiră fiecare, de activitatea fizică pe care o facem.
Să știți că noi ne hidratăm cu lichide, dar ne hidratăm și cu alimente, sunt toate fructele și vegetalele care ne hidratează”, a spus Anca Hâncu.
Pe de altă parte, medicul a ținut să sublinieze că există băuturi care ne deshidratează. ”Alcoolul și cafeina vor crește diureza și atunci trebuie să suplimentăm și să bem destulă apă”, a mai spus specialistul în nutriție.
Care sunt combinațiile alimentare la care trebuie să fim atenți în vacanță
”Pentru cei din all-inclusive este această provocare, pentru că alimentele sunt peste tot și sunt disponibile la toate orele. Așa că va fi important să ne respectăm cumva orarul de masă și porțiile cu care suntem noi obișnuiți, chiar dacă este această ofertă teribilă.
Nu trebuie să mâncăm, neapărat, din toate, ci putem să ne selectăm. În prima zi să ne orientăm spre o carne de porc, în altă zi spre pește, pentru că aici avem pește și fructe de mare, lăsăm pentru brânzeturi o altă zi. Nu concentrăm totul pe un platou, la o masă”, a explicat medicul nutriționist cu privire la combinațiile alimentare pe care le putem face în vacanțele all-inclusive.
Mai mult, Anca Hâncu susține că ”este în regulă să mâncăm atât cât are nevoie corpul nostru, pentru că deși suntem în vacanță, corpul nostru este același. Are aceleași nevoie, când este foarte cald chiar mai puțin, nu este nevoie să ne încărcăm. Digestia va fi puțin îngreunată de la căldură, pe de altă parte, poate că facem mai multă mișcare și atunci este bine să profităm de momentele de relaxare. Să luăm vacanța, concediul și ca o perioadă în care ne respectăm mai mult corpul, avem grijă de el și îi oferim o plimbare pe malul mării, care este foarte plăcută, dar și sănătoasă”, a mai spus Anca Hâncu.
Cât privește consumul de alcool din perioada vacanței, nutriționistul a subliniat că stilul de viață sănătos are regulile lui, indiferent de mare, de vacanță.
”O unitate de alcool pe zi, adică un pahar de alcool, pentru femei și două pahare pentru bărbați ar fi cam maximum. Acum, fiecare își stabilește singur regulile, prioritățile. Am spus că nu avem reguli în vacanță, dar totuși corpul nostru ne spune când să ne oprim”, a mai spus Anca Hâncu.
”Nu trebuie să renunțăm la desert, îl putem integra între mese, ca gustare, lângă o cafeluță, doar că depinde și de ce activitate fizică am făcut, depinde cât ne este de poftă, căci dacă chiar vedem prăjitura preferată în față putem să gustăm o felie, dar nu neapărat în fiecare zi pentru că vom veni cu kilograme în plus și nu cred că vrem acest lucru”, a concluzionat nutriționistul.
Cori Grămescu, sfaturi pentru începutul dietei: Nu există un moment ideal
Cori Grămescu, nutriționist și antrenor de fitness, a venit cu câteva sfaturi despre mâncarea echilibrată și aliniată dietei și vacanțele sau doar plecările în weekend.
Iar aceste idei au fost transmise pe contul său de socializare, unde multe persoane i-au mărturisit că vor să țină diverse diete, dar care amână momentul după concediu.
”E important să calibrăm puțin lucrurile și să vorbim despre cum aliniem deplasările, fie că vorbim de weekenduri la mare sau la munte, cu ideea de a mânca sănătos.
Trebuie să știți că dacă aveți kilograme în plus și vreți să slăbiți, cu cât amânați momentul începerii unei diete, cu atât vă va fi mai greu, pentru că se acumulează kilogramele.
Iar după un punct în colo, persoanele care încep să ia în greutate o vor face constant, iar asta înseamnă efortul depus, că dezechilibrele hormonale determinate de kilogramele în exces, toată partea aceasta de afectare a metabolismului tind să se agraveze și să se cronicizeze.
Nu așteptați neapărat să fie un moment, așa ideal, în care să vă imaginați că toate lucrurile se aliniază, ci începeți exact din momentul în care sunteți, începeți să fiți mai atenți la ceea ce mâncați, să aveți grijă de corpul vostru într-o manieră ceva mai relaxată”, a povestit Cori Grămescu pe Instagram. Citește mai mult AICI.
Vezi și: Cori Grămescu și ”moda” intermittent fasting: O soluție pentru aproape orice
-
-
-
-
-
Ce trebuie să știi despre vopsirea părului la menopauză11.07.2026, 17:16
Dieta cu banane de 3 zile: meniu complet și reguli simple
Studiu despre dieta ketogenică: efecte asupra ficatului și glicemiei
Ce se întâmplă dacă mănânci dulciuri pe stomacul gol
Adevărul despre slăbit. Ce funcționează, de fapt, și cum poți scăpa de grăsime. AICI e secretul!
Postul intermitent, fără efect asupra kilogramelor în plus
7 alimente care reduc stresul și anxietatea
Alimentele care încetinesc îmbătrânirea creierului cu peste doi ani
De ce să mănânci un măr verde pe zi. 6 beneficii dovedite științific
6 motive să mănânci un măr verde pe zi. Beneficiile te vor surprinde.
Substanța din corp care provoacă cheaguri de sânge. Uite singurul FRUCT care o ține sub control. NU-l mănânci prea des
Adevărul despre produsele "high protein". Cât de bune sunt proteinele, de fapt? Când "bogat în proteine" sună mai sănătos decât este
10 semne că te afli în stare de cetoză
Dieta pentru endometrioză care reduce durerea. 4 suplimente care chiar funcționează
Ce trebuie să știi despre postul cu apă
Pierderea în greutate nu este întotdeauna sănătoasă. Studiul care arată riscurile pentru unii pacienți
Cine nu ar trebui să slăbească. Riscurile sunt uriașe. Se poate ajunge chiar la deces.
Cel mai subestimat aliment pentru siluetă. Îl ai deja în bucătărie!
Ai încercat totul ca să slăbești și tot nu funcționează? Nutriționiștii spun că acest aliment banal din bucătărie e cheia!
Ai fost mințit! Acest aliment pe care îl consumi zilnic îți face mai mult rău decât zahărul
Băutura minune cu oțet și chia pe stomacul gol. Lygia Alexandrescu avertizează: Împreună produc variații de tensiune
Crezi că mănânci corect? Adevărul cutremurător despre dieta sănătoasă care îți poate distruge inima
Crezi că mănânci corect? Adevărul cutremurător despre dieta sănătoasă care îți poate distruge inima
Alimentele care reduc inflamația în două săptămâni. Medicii le recomandă
Aceaste alimente reduc inflamația în două săptămâni, spun medicii.
