Risc redus de diabet de tip 2, prin creșterea rezistenței musculare
Noi cercetări arată că creșterea rezistenței musculaturii poate fi o modalitate de reducere a riscului pentru diabetul de tip 2.
Studiul efectuat pe peste 4.500 de adulți a descoperit că o creștere moderată a rezistenței musculare a redus riscul de diabet de tip 2 cu 32%.
Beneficiile au fost independente de capacitatea cardiorespiratorie, iar nivelurile mai ridicate ale forței musculare nu au oferit protecție suplimentară. Constatările acestui studiu au fost publicate în revista Mayo Clinic Proceedings.
Întărirea musculaturii e cheia
Duck-chul (DC) Lee, profesor asociat de kinesiologie la Universitatea de Stat din Iowa și autorul corespondent al studiului, susține că rezultatele sunt încurajatoare deoarece chiar și cantități mici de exerciții de rezistență pot fi utile în prevenirea diabetului de tip 2 prin întărirea musculaturii. Cu toate acestea, este dificil să se recomande un nivel optim de exerciții fizice, deoarece nu există măsurători standardizate, a spus el.
„Desigur, oamenii vor dori să știe cât de des trebuie să ridice greutățile sau de cât de multă masă musculară au nevoie, dar nu este așa de simplu", a spus Lee. „În calitate de cercetători, avem mai multe modalități de a măsura rezistența musculară, cum ar fi forța de prindere sau de ridicare a greutăților din poziție orizontală (pe bancă, n.r.). Sunt necesare mai multe cercetări pentru a determina doza potrivită de exerciții de rezistență, care poate varia în funcție de ceea ce vrei să obții în materie de sănătate".
Studiul de față este unul dintre primele care analizează riscul de diabet zaharat de tip 2 și eficacitatea creșterii rezistenței musculare, separat de capacitatea cardiorespiratorie. Participanții au avut vârste cuprinse între 20 și 100 de ani. Toți au examinați medical înainte și de-a lungul studiului. Angelique Brellenthin, unui dintre autori, a declarat că rezistența moderată musculară a redus riscul de diabet zaharat de tip 2, indiferent de opțiunile din stilul de viață, cum ar fi fumatul și consumul de alcool, sau problemele de sănătate, cum ar fi obezitatea și hipertensiunea arterială.
Alte studii au arătat că formarea rezistenței musculare îmbunătățește nivelul de glucoză și reduce circumferința taliei - un indicator al excesului de grăsime asociat cu diabetul de tip 2 și alte probleme de sănătate, a completat ea.
„Efectele antrenamentului de creștere a rezistenței nu se va vedea neapărat pe cântarul din baie, dar există mai multe beneficii pentru sănătate", a spus Brellenthin. „Creșterea rezistenței poate ajuta la scăderea riscului de diabet zaharat de tip 2, chiar dacă nu pierdeți din greutatea corporală și știm că menținerea masei musculare ne ajută să rămânem funcționali și independenți pe tot parcursul vieții".
Începeți încet și mențineți lucrurile simple
Deși datele din studiu nu sunt suficiente pentru a oferi sugestii în ceea ce antrenamentul pentru creșterea rezistenței musculare, cercetătoarea spune că și exercițiile ușoare sunt mai bune decât deloc. Pentru exercițiile simple nu trebuie să te duci la sală sau să ai un echipament scump. De fapt, le puteți face acasă.
„Vrem să încurajăm exercițiile fizice pentru rezistență și nu trebuie ca ele să fie complicate", a spus Brellenthin. „Puteți face un antrenament bun de rezistență cu genuflexiuni, flotări și fandări. Apoi, pe măsură ce construiți puterea musculară, puteți lua în considerare adăugarea de greutăți sau aparate cu greutăți".
-
Banane sau kiwi: care are mai mult potasiu?12.11.2025, 22:42
-
-
8 alimente care conțin mai multe fibre decât o pară12.11.2025, 19:36
-
-
Superalimente pe care trebuie să le mănânci în fiecare zi. Mâncăruri esențiale pentru energie și vitalitate
Gătești cu acest ulei? Hrănește una dintre ele mai agresive forme de cancer
Adevărul despre micul dejun. Mitul care a rezistat zeci de ani, spulberat de știință
Omega-3, nutrientul minune pentru sănătate. E forță pentru creier și inimă
Dieta Paleo topește zeci de kilograme, reduce inflamația din corp, reglează hormonii. De ce o adoră multe femei
Detox cu supă de oase: dietă minune sau minciună virală?
Supa de oase promite detoxifiere, piele perfectă și articulații sănătoase, dar ce spune știința? Este un "elixir" sau doar o modă virală?
Când se strică mierea? Mituri și realități despre acest super-aliment
Deși este cunoscută pentru proprietățile sale nutritive și durabilitatea sa impresionantă, mierea nu este imună la deteriorare.
Legumele crucifere, arma secretă împotriva hipertensiunii
Acestă legumă scade hipertensiunea arterială și previne degradarea creierului.
Cât de mult vei trăi, de fapt? Nu genele decid, ci alegerile tale zilnice! Detaliul despre longevitate care te va surprinde
Ce băuturi trebuie să eviți pe caniculă. Uite cu ce le înlocuiești. Adevărul despre apă
Ce este dieta 5:2 și cum slăbești fără să te înfometezi. Beneficii pentru corp și minte
Patru alimente de evitat pentru a reduce tensiunea arterială
Aceste 4 alimente trebuie evitate dacă ai hipertensiune arterială.
5 alimente care îți reduc colesterolul fără medicamente
Slăbești de două ori mai mult cu alimente minim procesate
Autofagia: curățenia generală a corpului. Distruge celulele canceroase și întărește sistemul imunitar. Cât timp durează
Alimentele care nu trebuie să-ți lipsească iarna. Ce să mănânci pentru o imunitate de fier
Pierderea în greutate nu este întotdeauna sănătoasă. Studiul care arată riscurile pentru unii pacienți
Cine nu ar trebui să slăbească. Riscurile sunt uriașe. Se poate ajunge chiar la deces.
De ce să nu mai combini niciodată carne cu cartofi. Ce se întâmplă când ajung împreună în stomac
Ceaiul de măceșe: secretul unui sistem imunitar puternic. Efectele măceșelor asupra inimii și zahărului din sânge
Măceșele, alături de gustul lor dulce-acrișor, sunt bogate în vitamine și antioxidanți, având numeroase beneficii pentru sănătate.
Fibrele din ovăz, secretul natural care imită efectul medicamentelor de slăbit
Antioxidanții explicați în termeni simpli. De ce sunt esențiali în lupta împotriva radicalilor liberi
Adevărul despre slăbit. Ce funcționează, de fapt, și cum poți scăpa de grăsime. AICI e secretul!
Alimentele care reduc inflamația în două săptămâni. Medicii le recomandă
Aceaste alimente reduc inflamația în două săptămâni, spun medicii.
