Balonarea, simptom pentru alte boli. Printre acestea și mai multe forme de cancer
Balonarea este o afecțiune cu impact important asupra femeilor, mai bine de două treimi dintre românce fiind afectate. Ce boli se ascund în spatele balonării.
Balonarea, distensia abdominală, este o condiție în care abdomenul superior se simte plin și întărit și arată umflat. Balonarea apare atunci când există gaze în exces în stomac și intestin, ca urmare a unei alimentații care favorizează apariția gazelor, dar poate să fie și un simptom pentru o serie de afecțiuni, motiv pentru care nu trebuie doar eliminate alimentele ce provoacă acest disconfort, ci și făcute investigații pentru găsirea cauzei.
Legat de alimentație, balonarea apare după o masă copioasă ori după ce au fost consumate leguminoase (fasole, mazăre) sau crucifere (varză, conopidă, broccoli).
Balonarea, simptomul altor boli
Balonarea poate fi, în același tim, simptom pentru o serie de boli, unele legate de zona gastrointestinală, altele fără legătură în acest sens.
Astfel, din sfera afecțiunilor gastrointestinale se numără:
Sindromul de intestin iritabil este reprezentat de perturbarea cronică a funcției intestinale caracterizată de durere sau disconfort abdominal, asociate cu modificări ale tranzitului intestinal: constipație, diaree și alternanță diaree și constipație, precum și senzația de balonare. De asemenea, pot apărea și simptome de intestin iritabil pe fond nervos, stresul având un impact negativ și asupra sănătății intestinale.
Sindromul dispeptic, indigestia, apare atunci când golirea gastrică este încetinită, ca urmare a unei afecțiuni digestive. Cauzele frecvente ale dispepsiei sunt cele de natură organică, iar printre acestea se numără boala ulceroasă, refluxul gastroesofagian, unele medicamente, tumorile gastrice sau cele esofagiene.
Constipația este o afecțiune a tubului digestiv, prezentă la aproximativ 20-40% dintre persoanele adulte și se manifestă prin scăderea frecvenței de eliminare a materiilor fecale sau a eliminării cu efort. Aceasta este provocată de o alimentație necorespunzătoare, cu un consum excesiv de carne, alimente prăjite și condimente, în detrimentul cerealelor integrale, fructelor și legumelor, precum și o hidratarea precară.
Vezi și: Ce este dieta FODMAP și cui i se adresează. Poate fi benefică și în cazul endometriozei
Boala de reflux gastroesofagian este o afecțiune cauzată de modificări la nivelul stomacului și încetinirea golirii acestuia, de scăderea presiunii sfincterului esofagian, de creșterea presiunii la nivelul abdomenului, de hernia hiatală sau de orice altă cauză care declanșează refluxul.
Sindromul de suprapopulare bacteriană a intestinului subțire (SIBO). Această suprapopulare apare de regulă în urma unui dezechilibrul al microbiotei. De cele mai multe ori SIBO poate fi asociat și cu alte afecțiuni gastrointestinale, precum gastroenterita virală, boala Crohn, hipoclorhidria, gastropareza, sindromul de colon iritabil, aderențe abdominale. De asemenea, SIBO poate să apară în urma unor afecțiuni cronice, precum diabetul zaharat, sclerodermia sau HIV/SIDA.
Bulimia este o altă afecțiune pentru care balonarea este un simptom. Bulimia este o tulburare de alimentație cu o etiologie, încă, neclară, dar se consideră că este determinată de factori psihologici. Aceștia se caracterizează printr-o tendință spre depresie, anxietate, până la stări de panică puternice și o rezistență scăzută la stres, notează MayoClinic.
Anorexia este o tulburare de alimentație, care constă în scăderea voluntara a aportului alimentar putându-se ajunge în cazuri extreme, până la încetarea alimentării.
Persoanele care suferă de anxietate au o teamă patologică de kilogramele în plus, devin obsedate de imaginea corpului lor și încep să reducă din cantitatea de alimente pe care o consumă.
Sindrom premenstrual, sarcina, menopauza se află și ele pe lista ”afecțiunilor” pentru care balonarea este un simptom.
Următoarele afecțiuni mai grave se pot manifesta cu balonare, alături de alte simptome și semne:
- Ocluzia intestinală
- Boala celiacă (intoleranța la gluten)
- Insuficiența pancreatică și cancerul de pancreas
- Cancerul de stomac
- Cancerul hepatic
- Cancerul uterin
- Anxietatea și depresia.
Balonarea, când trebuie mers la medic
Deși rar balonarea reprezintă o afecțiune severă, există cazuri când trebuie să vă prezentați de urgență la medic. Semnele care trebuie să vă alarmeze sunt atunci când balonarea este însoțită de:
- scăderea involuntară în greutate
- pierderea poftei de mâncare
- durere severă de stomac, mai mare de două săptămâni
- arsura retrosternală care se agravează
- prezența sângelui în scaun sau scaun negru
- icter
- greață și/sau vărsături
- diaree
- febră.
Alimente care combat balonarea. Roșiile și avocado, pe listă
Balonarea sau meteorismul abdominal este o tulburare gastrointestinală ce afectează atât adulții, cât și copiii. Potrivit unui studiu realizat cu sprijinul Societății Române de Gastroenterologie și Hepatologie din România, 67% dintre femei se confruntă cu această afecțiune, iar la nivel mondial cifra este considerabil mai redusă, doar 30% din populație are această problemă.
Alimentele care combat balonarea
Natura însă vine în sprijinul persoanelor care trec prin astfel de episoade, iar o alimentație potrivită poate combate cu succes balonarea. Citește mai departe AICI.
-
-
Medicamentul comun care reduce riscul de infarct și AVC30.01.2026, 10:08
-
-
De ce vopseaua de păr nu acoperă firele albe complet29.01.2026, 21:52
-
Semnele pe care le ignori și care arată că ficatul tău cedează încet
Primul semn că ai Helicobacter pylori. Mulți îl ignoră, dar duce la ulcer și cancer
Cancerul colorectal, număr semnificativ de decese în rândul tinerilor
Virusul Epstein-Barr (EBV) provoacă boala Crohn. Persoanele infectate au de 3 ori mai multe șanse să facă această boală a intestinului
Combinația letală care îți distruge ficatul
Semne că ai o criză de fiere sau probleme cu fierea
Boala silențioasă care crește riscul de deces prin boli de inimă și cancer cu 50%
EXCLUSIV Mișcarea, esențială pentru prevenirea cancerului colorectal. Dr. Carmen Gabriela Lamatic: Efect benefic
Așa poți să previi unul din cele mai mortale tipuri de cancer.
Bacteriile intestinale pot provoca boli grave de ficat. Cercetătorii propun tratament inovator
Ai dureri de burtă? Poate ai pungi în colon sau diverticuloza. Află dacă suferi de boala asta
Vârsta la care este indicată colonoscopia. Dr. Eliza Gangone (SANADOR): Chiar dacă NU ai simptome
De ce unele gaze intestinale miros mai rău decât altele. Ce se întâmplă, de fapt, cu alimentele când ajung în stomac
De ce unele gaze intestinale miros mai rău decât altele. De ce este un semn bun când gazele intestinale au un miros puternic.
Infecția comună care duce la cancer. Milioane de oameni, în pericol
Cel mai simplu truc pentru a scăpa de balonare în 10 minute
Cel mai simplu truc pentru a scăpa de balonare în 10 minute. De ce trebuie să ții cont.
De ce nu ar trebui să reținem gazele intestinale
Superalimente pentru detoxifierea ficatului. Cum previi boala ficatului gras non-alcoolic
Acestea sunt cele mai bune alimente care îți curăță ficatul. Previn și boala ficatului gras non-alcoolic.
EXCLUSIV Cât de periculoși sunt polipii de pe colon. Dr. Gabriela Lamatic: Nu resimte durere
Legătura dintre bacteriile orale și riscul de cancer colorectal în funcție de localizare. Două bacterii cresc riscul de cancer colorectal
Aceste două bacterii localizate în cavitatea bucală cresc semnificativ riscul de cancer colorectal.
