Dr Mihaela Bilic, despre combinația cea mai periculoasă de la masă. Asta îngrașă rapid!
Medicul nutriționist Mihaela Bilic a explicat ce au în comun aproape toate dietele și care este combinația-bombă de pe mesele noastre, cea care îngrașă sigur și rapid.
Cunoscutul medic nutriționist Mihaela Bilic spune că pur și simplu nu o mai interesează ce dietă e la modă, pentru că omenirea (dar în mod special europenii), experimentează un paradox.
Oamenii, un fel de masochiști?
„Într-o lume în care avem o abundeță alimentară care nu are egal și nu are precedent în istoria omenirii, oamenii vor să mănânce după o dietă, să fie restricționați, să fe certați, să fie mâncarea cântărită, să fie mesele la ore exacte și eventual chiar și combinațiile să fie unele sofisticate, ca să nu spun aberante. Și nu știu de ce atunci se simt mai în siguranță, că parcă ar fi luați în grijă de cineva și ar avea binecuvântarea acelei mese, pentru că altfel se pare că noi de capul nostru parcă am avea un soi de amnezie generală, ni s-a șters memoria, ni s-au șters instinctele. Este ca și cum a mânca nu mai este o abilitate înnăscută, ci trebuie să te duci la școala de învățat să mănânci și să ai un „antrenor", dacă se poate permanent, care să îți facă aceste rețete miraculoase. Eu aș spune că e foarte mult marketing și da, la bază stă această neputință – că aici este capcana – această neputință a noastră, a oamenilor, de a ne abține și de a fi moderați în relația cu mâncarea", a explicat Mihaela Bilic, invitată la Mădălin ionescu Show.
Nutriționistul spune că nu am fost creați să mâncăm în fiecare zi, și că nu ne-ar strica să avem săptămânal o zi de post negru. Dar, asta nu înseamnă că o să scăpăm de poftă și n-o să ne mai fie foame.
„Natura ne-a creat toate această pulsiune și atracție către mâncare. Asta înseamnă – atenție – să fii normal, că de multe ori oamenii se consideră bolnavi și lipsiți de voință când spun „sunt mâncăcios și pofticios". Așa trebuie! Foamea este o senzație cu care natura ne-a înzestrat, o senzație care este neplăcută, e un disconfort, nu dispare, nu putem uita de ea. și la fiecare trei ore, indiferent cât am mâncat sau n-am mâncat, ea revine. (...) Foamea bate orice alt instinct", a subliniat nutriționistul.
Combinația bombă pentru siluetă
Marele pericol pentru siluetă a apărut acum circa 10.000, odată cu cerealele, arată Mihaela Bilic.
Declicul s-a produs, practic, „în momentul în care noi am dat de gustul amidonului, pentru că până atunci erau doar fructele singura noastră sursă de dulce din natură și să nu uităm că ele erau rare, puține și acrișoare. Nu vorbim de fructele pe care le avem azi. Am gustat ieri o boabă de strugure - ce caută strugurele în luna mai nu mai contează – era atât de dulce că aveam impresia că a fost pus pe el o peliculă de zahăr, grețos de dulce".
Nu e de mirare, așadar, că la aproape orice fel de dietă te-ai uita, dacă înveți să citești printre rânduri și să vezi care-i sunt principiile de bază, vei constata că ea va limita cerealele și produsele din cereale.
„Nu există dietă care să nu limiteze carbohidrații și făinoasele, pentru că din combinația de grăsime cu făinos ne îngrășăm foare ușor, adică din asta știe organismul nostru să facă foarte repede grăsimi. Știe să facă grăsime și din făinoase, carbohidrați, fără nicun strop de grăsime alimentară, prin mecanismul insulinic. Adică noi când mâncăm, fie că mâncăm făinoase, fie că mâncăm zahăr, ne crește nivelul glicemiei. (...) Dacă diabeticii își pierd picioarele, trebuie să înțelegem să zahărl ne face rău. Fac un apel către toată lumea: zahărul, în sânge, distruge toate organele! Atunci de ce credeți că el, consumat sub forma unei prăjituri, nu face același rău? (...) Nu caloriile sunt problema, ci această păcătoasă de moleculă care se numește fructoză, care - atenție! - se găsește și în fructele consumate în cantitate mare, este și în alcool. Pentru că fructoza când ajunge în organism, nicio celulă nu o poate consuma, se duce exclusiv în ficat, și ficatul, bietul, nu știe să facă din ea decât alcool. Și atunci de asta tot spun că un pahar de bere este egal cu un pahar de suc proaspăt, fresh".
Dar de ce nu se îngrașă italienii?
Dar sunt nații care prin definiție consumă cantități mari de paste făinoase. Spre exemplu: italienii! Ei, de ce nu se îngrașă?
„Italienii nu se îngrașă mâncând paste din mai multe motive. Unul, pentru că sunt paste din grâu dur (...) Și al doilea secret este sosul. Ei folosesc sos extrem de puțin și chiar dacă este pus ulei de măsline, sunt 1-2 linguri. Secretul stă în sos. Și mai e și cantitatea. Cu greu umpli două palme, aș spune undeva la 50-60 de grame, dintr-o porție de paste de-a lor. Pe când noi, românii, când facem paste, ne place să fie și multe și dacă se poate extrem de bogate în sos", a mai spus dr. Mihaela Bilic.
-
-
-
-
-
8 plante "minune" pentru tiroidă: ce spun studiile despre ele25.07.2026, 20:27
Autofagia: curățenia generală a corpului. Distruge celulele canceroase și întărește sistemul imunitar. Cât timp durează
Alimentele care încetinesc îmbătrânirea creierului cu peste doi ani
Adevărul șocant despre dietele antiinflamatorii. Ce funcționează cu adevărat
Ce se întâmplă dacă mănânci dulciuri pe stomacul gol
Ce nu ai știut despre uleiul de pește. Adevărul despre Omega-3. Citește asta înainte să mai iei suplimente
EXCLUSIV Dieta vegetariană și de post, impact asupra nutrienților. Dr. Lygia Alexandrescu oferă sfaturi importante
Varza, noul „superaliment” din bucătării. De ce o recomandă nutriționiștii
Alimentele care reduc inflamația în două săptămâni. Medicii le recomandă
Aceaste alimente reduc inflamația în două săptămâni, spun medicii.
Dieta care reduce riscul de Alzheimer, indiferent de vârstă
Cum să închei corect un post. Alimentele ideale pentru digestie după post
Ce trebuie să știi despre postul cu apă
Cum să slăbești fără dietă. Trucul simplu care funcționează mereu
Tot ce s-a spus până acum despre slăbit este greșit! De ce "mănâncă mai puțin și mișcă-te mai mult" nu ajută
Alimentul banal care reduce kilogramele, potrivit studiilor. Îți taie pofta de mâncare și costă doar câțiva lei
Nu mănânci carne? Un studiu spune că ai putea avea șanse mai mici să ajungi la 100 de ani
Dieta cu ouă fierte: slăbești rapid sau e doar un mit? De ce o adoră celebritățile
EXCLUSIV Postul Crăciunului: Cum să-l ții corect, cine trebuie să evite și cum te ajută să slăbești
Ce se întâmplă dacă mănânci semințe de dovleac când vrei să slăbești. Un detaliu te va surprinde
EXCLUSIV 6 greșeli frecvente din Postul Crăciunului. Dr. Lygia Alexandrescu vine cu sfaturi
Adevărul despre "te îngrași dacă mănânci seara târziu". Ce te îngrașă, de fapt
A mâncat un castravete întreg și internetul a explodat. Iată ce s-a întâmplat în corpul lui! Video VIRAL pe TikTok
Cum scap de pofta de dulce
Crezi că mănânci corect? Adevărul cutremurător despre dieta sănătoasă care îți poate distruge inima
Crezi că mănânci corect? Adevărul cutremurător despre dieta sănătoasă care îți poate distruge inima
