Dieta mediteraneană și exercițiile fizice, risc redus de demență? Cercetătorii britanici vor să afle
Cercetătorii britanici vor să dovedească faptul că o dietă mediteraneană combinată cu exerciții fizice regulate aduc beneficii creierului și reduc riscul de demență. Ei caută voluntari care să...
Cercetătorii de la Universitatea din East Anglia (UEA) lansează un nou studiu pentru a vedea dacă mâncând alimente conform unei diete în stil mediteranean și fiind mai activ ar putea îmbunătăți funcționarea creierului și reduce riscul de demență, scrie medicalxpress.com.
O dietă mediteraneană este bogată în fructe, legume, nuci și leguminoase, cereale integrale, pește și ulei de măsline, cu un aport limitat de alimente lactate, carne roșie și produse de patiserie. Vinul roșu este băutura tipică alcoolică, consumată la mese.
Este primul studiu de acest fel din Marea Britanie și va încerca să schimbe obiceiurile de dietă și exerciții fizice ale persoanelor pe o perioada de 24 de săptămâni.
Ei au căutat mai mult de 60 de voluntari din regiune pentru a participa la sudiu, iar participanții au fost recrutați și în Newcastle și Birmingham.
Cercetătorul principal Prof. Anne-Marie Minihane de la Școala Medicală din Norwich a declarat: "În Marea Britanie există 850.000 de oameni care sufera de demență și se așteaptă un număr de peste 2 milioane până în 2050. Deși există unele medicamente pentru a ajuta la tratarea simptomelor de boli cum ar fi Alzheimer, cea mai comună cauză de demență, nu există tratamente care pot opri sau încetini răspândirea acestor boli în creier.
Prevenția, cea mai bună măsură de protecție
De aceea este atât de important să fim atenți la măsurile preventive, cum ar fi schimbările în dietă sau alți factori de stil de viață, pentru a menține vitalitatea creierului.”
În ultimii 10 ani, oamenii de știință au descoperit că o dietă mediteraneană și exercițiile regulate îmbunătățesc cunoașterea și sunt asociate incluiv cu un risc mai mic de demență. Totuși, este nevoie de mai multe dovezi, de studii făcute pe adulți.
Voluntarii trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 55 și 74 de ani și să nu fie diagnosticați cu demență, dar sunt cceptați dacă au observat o scădere a memoriei.
Profesorul Minihane a spus: "Căutăm oameni care sunt pregătiți să încerce să-și schimbe dieta și nivelurile de activitate fizică.”
Studiul va implica teste cognitive, o scanare a creierului IRM, furnizarea unui numar mic de probe de sânge, păstrarea unui registru de produse alimentare, purtarea unui monitor de activitate pe încheietura mâinii și participarea la sesiuni de grup.
-
-
-
De ce îți vine să plângi când ești foarte obosit09.10.2026, 18:00
-
-
De ce îți este poftă de dulce chiar și după ce ai mâncat09.10.2026, 14:52
Cea mai bună băutură pentru slăbit, dezvăluită de un dietetician
Slăbești fără să-ți dai seama: 5 trucuri psihologice care păcălesc creierul
10 alimente care scad glicemia în mod natural. Un fruct banal ține diabetul sub control
Zece diete sănătoase asociate cu încetinirea îmbătrânirii biologice
Ai trecut de 50 de ani? Așa te ajută alimentația să-ți protejezi mușchii
După 50, corpul tău are nevoie de altceva – află ce alimente te ajută să eviți durerile și accidentările! Cum îți poate proteja dieta mușchii și oasele!
Alcoolul după 40–50 de ani: ce se schimbă în organism și ce riscuri apar
Adevărul despre micul dejun. Mitul care a rezistat zeci de ani, spulberat de știință
Ora la care mănânci, impact asupra kilogramelor
Dieta care arde grăsimea rapid. La ce trebuie să renunți pentru a scăpa rapid de kilogramele nedorite
Alimentul banal care reduce kilogramele, potrivit studiilor. Îți taie pofta de mâncare și costă doar câțiva lei
Gătești cu acest ulei? Hrănește una dintre ele mai agresive forme de cancer
EXCLUSIV Dieta care reglează colesterolul. Dr. Lygia Alexandrescu: Curăță arterele
Alimentele „interzise” care ar putea proteja creierul: ce arată un studiu pe 25 de ani
Alimentele care reduc inflamația în două săptămâni. Medicii le recomandă
Aceaste alimente reduc inflamația în două săptămâni, spun medicii.
