Rutina alimentară de după concediu. Psihonutriționist: Important este să nu punem presiune pe noi

Cum putem să revenim la rutina alimentară sănătoasă după întoarcerea din vacanță.
Revenirea din vacanță înseamnă pentru cei mai mulți dintre noi câteva kilograme în plus, în ciuda dorinței cu care am plecat de acasă, de a ne menține rutina alimentară, dar și greutatea, așa cum a fost recomandată de specialiștii în nutriție.
Ce trebuie însă reținut, potrivit psihonutriționistului Andreea Coțofană, este faptul că odată cu încheierea concediului nu trebuie să ne pară rău nici pentru experiențele culinare, dar nici pentru ”amintirile” ponderale, iar revenirea la rutina alimentară să se facă progresiv, primul lucru fiind chiar ”alimentarea” frigiderului cu produse sănătoase.
”Important este să conștientizăm lucrul acesta și să o luăm de la început. Întoarcerea din vacanță este un nou început, nu trebuie să ne fie frică de cântar, mai ales că oamenii evită să se cântărească la întoarcere, important este să ne dăm un fresh start și să beneficiem de faptul că frigiderul este gol, să mergem la cumpărături cu o listă pe care avem alimente sănătoase și nu când ne este foame. Iar din acest moment putem să ne facem planuri alimentare. Să ne întoarcem la cele 2-3 mese regulate pe zi, gustări din fructe, batoane proteice, cu alimente curate, iaurturi, chestii mai light”, a explicat Andreea Coțofană, psihonutriționist, la Neatza de Weekend de la Antena 1.
Cât privește strategia pe care trebuie să o abordăm, mai spune psihonitriționistul, aceasta este una care a dat rezultate de fiecare dată. ”Important este să nu punem presiune pe noi și să nu ne pară rău de ceea ce am experimentat în vacanță și de suvenirul acela de kilograme în plus. E important să vedem ce putem face din acest moment și să ne întoarcem la niște strategii pe care le-am probat și funcționează. Adică cele trei mese, mișcare regulată, să începem să ne reluăm somnul, hidratarea de 2 litri de apă pe zi”, a subliniat Andreea Coțofană.
Astfel, din lista de produse pe care trebuie să le avem în atenție, pentru revenirea la o greutate dorită, nu trebuie să lipsească cele hipocalorice, alimente care pe lângă acest beneficiu au un plus de nutrienți, minerale și vitamine.
11 superalimente hipocalorice. Ajută la scăderea în greutate, dar și la diversificarea meniului
Dacă te afli în rândul persoanelor care țin cură de slăbire sau care doresc să își mențină greutatea, cu siguranță ți-ai pregătit liste: cu alimentele pe care poți să le consumi fără probleme, pe care le poți consuma, dar nu în exces sau combinații nepotrivite, ori chiar o listă ”interzisă”.
Lista cu alimentele hipocalorice poate să își vină de ajutor atât pentru introducerea cu ușurință a acestora în meniu, dar mai ales pentru o cât mai bună alternanță a lor, astfel încât să nu se ajungă la faza în care te plictisești de același fel de mâncare sau gustare. Nutriționiștii au realizat o listă cu 11 astfel de alimente, notează EatThis.
Vezi și: Roșiile cu brânză, combinație periculoasă pentru curele de slăbire
Cele 11 alimente hipocalorice
Lista cu cele mai hipocalorice alimente este formată din:
Afinele. O gustare din aceste fructe de pădure este binevenită, oricât de des își dorești. ”Cu un conținut de aproximativ 80 de calorii pe cană, afinele proaspete nu sunt doar scăzute în calorii, ci și bogate în antioxidanți care stimulează sănătatea creierului", spune nutriționistul Lisa Moskovitz.
Studiile au arătat că afinele sunt benefice în lupta împotriva împotriva pierderii memoriei la persoanele în vârstă, având efect și asupra digestiei, prin conținutul de vitamina C, vitamina K și fibre.
Kale. ”Folosită inițial ca garnitură, kale a devenit între timp unul dintre cele mai importante superalimente. Această legumă verde cu frunze închise este o sursă excelentă de nutrienți, cum ar fi vitamina K, magneziu, calciu, fier, vitamina C și fibre. Și toate acestea cu numai 10 calorii la o porție”, mai spune Moskovitz.
Merele. Un măr de mărime medie are doar 95 de calorii, mai puțin decât un pachet de biscuiți dietetici. Însă mărul este mult mai bun pentru sănătate, eventual mâncat cu tot cu coajă, căci acolo se află cei mai mulți nutrienți, dar și fibrele necesare unei digestii bune.
Merele conțin o varietate de substanțe fitochimice, inclusiv quercitină, catehină, cloridzin și acid clorogenic, care sunt antioxidanți foarte puternici, cu rol de prevenire a deteriorării ADN-ului care duce la apariția cancerului, arată studiile.
Rodia și sucul său. Rodiile sunt pline de polifenoli, compuși despre care se crede că protejează organismul împotriva stresului oxidativ și reduc riscul de inflamații, boli de inimă și cancere. Citește mai departe AICI.
-
Somnul de frumusețe nu e un mit! Explicația uimitoare a unui neurolog13.09.2025, 17:50
-
-
-
-
Pierderea în greutate nu este întotdeauna sănătoasă. Studiul care arată riscurile pentru unii pacienți
Cine nu ar trebui să slăbească. Riscurile sunt uriașe. Se poate ajunge chiar la deces.
Dieta Paleo topește zeci de kilograme, reduce inflamația din corp, reglează hormonii. De ce o adoră multe femei
Vegan, vegetarian sau omnivor: care dietă îți protejează microbiomul. O alegere care îți poate schimba sănătatea
Patru alimente de evitat pentru a reduce tensiunea arterială
Aceste 4 alimente trebuie evitate dacă ai hipertensiune arterială.
Când se strică mierea? Mituri și realități despre acest super-aliment
Deși este cunoscută pentru proprietățile sale nutritive și durabilitatea sa impresionantă, mierea nu este imună la deteriorare.
Dieta vegetariană: risc mai scăzut de diabet și cancer. Ce trebuie să știi înainte să renunți la carne
Greșeala care distruge nutrienții din broccoli. Cum să gătești broccoli pentru beneficii maxime
Gătești cu acest ulei? Hrănește una dintre ele mai agresive forme de cancer
Ce alimente ultraprocesate pot fi bune pentru sănătate
Alimentul pe care Nadia Comăneci nu-l mănâncă niciodată: Nu mănânc asta, dar beau o bere, două în fiecare seară
Cum se bea ceaiul corect. Reguli de aur pentru o ceașcă perfectă de fiecare dată
Mișcarea somatică: cheia relaxării corpului. Secretul eliberării tensiunii musculare
Obezitatea infantilă: cauze și soluții pentru părinți. Prevenție și educație pentru generațiile viitoare
Cum să închei corect un post. Alimentele ideale pentru digestie după post
Cum scap de pofta de dulce
Alimente care funcționează ca injecțiile pentru slăbit. Ce recomandă un expert în nutriție
Cum să slăbești cu ciorbă. Mihaela Bilic dezvăluie trucul: Nimic nu satură mai bine! E ieftină, umple stomacul
Detox cu supă de oase: dietă minune sau minciună virală?
Supa de oase promite detoxifiere, piele perfectă și articulații sănătoase, dar ce spune știința? Este un "elixir" sau doar o modă virală?
Dieta pentru endometrioză care reduce durerea. 4 suplimente care chiar funcționează
Mâncatul la momentul potrivit, mai important decât somnul pentru sănătatea inimii
Mâncatul la momentul potrivit este mai important decât somnul pentru sănătatea inimii. Dar ce înseamnă, de fapt, momentul potrivit.