Ce să mănânci vara pentru a-ți menține silueta. Chef Salvo Lo Castro: Ajută foarte mult și la bronzat
Chef Salvo Lo Castro a vorbit despre ce trebuie să mănânci vara pentru a-ți menține silueta.
Dieta de vară este o adevărată bătaie de cap pentru toată lumea, dar în același timp și o preocupare foarte importantă, pentru că corpul trebuie pregătit din timp pentru plajă.
Totuși, aceasta nu ar trebui să mai fie o problemă, pentru că astăzi există extrem de multe variante de preparate sănătoase, care pot fi gata în doar câteva minute. În ajutorul nostru vine Chef Salvo Lo Castro, care, în exclusivitate pentru Spectacola, a propus câteva preparate de sezon, dar și câteva deserturi gustoase și dietetice, în același timp.
”Vara o mâncare extrem de sănătoasă este orezul negru. E un orez foarte curat, numește rizo venere, e un orez fără amidon, foarte sănătos. O altă mâncare pe care eu o propun mereu în meniul de vară este hummusul, unde punem doar la sfârșit un pic de ulei proaspăt”, a declarat chef Salvo Lo Castro, pentru Spectacola.
Creveții, mâncarea perfectă pentru un bronz cât mai pronunțat
Un alt preparat extrem de sănătos și gustos, în același timp, sunt creveții. Chef Salvo Lo Castro spune că aceștia nu ar trebui să lipsească din dieta de vară, pentru că ajută și la obținerea bronzului perfect, la care toată lumea visează.
”O altă recomandare sănătoasă de mâncare sunt creveții în sos de roșii. Pentru că avem o cantitate foarte scăzută de proteine și avem și omega, ajută foarte mult și la bronzat. Creveții sunt una dintre cele mai sănătoase mâncăruri. În plus, dacă mănânci foarte mulți creveți, te bronzezi. Creveții îi gătim în puțină ceapă roșie, roșii cherry, după care punem creveții, iar la sfârșit punem ulei și oregano. E foarte ușor de făcut și bun.”, ne-a mai dezvăluit acesta.
Cum preparăm salata de tuna
Dacă vrem să obținem o salată sănătoasă, dietetică, dar și gustoasă în același timp, celebrul bucătar spune că salata de tună este alegerea perfectă.
”Salata de tuna cu avocado este o altă recomandare foarte bună, care se mănâncă rece. Avem o pastă de avocado, avem roșii, condimentate cu ulei, sare, piper și oregano și o bucată de ton roșu tras prin tigaie puțin, după care îl tăiem cuburi și îl punem deasupra. E foarte bună rețeta, e o rețetă de vară.”, a mărturisit cheful.
Pastele reci, ideale pentru dieta de vară
Și, dacă multe persoane fug de paste, din cauza faptului că acestea îngrașă, există un preparat foarte ușor și răcoritor, de vară, care nu ne va pune silueta în pericol.
”O altă farfurie de vară, pe care eu o propun des în meniurile mele sunt pastele reci, nu spaghete, penne și farfale, împreună cu rucola și ciuperci. Se servesc reci, este ca un fel de salată de paste. Dressing-ul îl obținem din ulei, lămâie, sare și piper. Dacă pui un dresing prea gras, ai stricat toată dieta.”, a spus chef Salvo Lo Castro.
Vezi și: Diaree, cauze și simptome. 9 lucruri de ȘTIUT despre diaree. Cât durează și ce BOLI ascunde
Deserturi dietetice de vară, cu fructe de sezon
Mai mult, acesta ne-a propus și câteva idei de deserturi dietetice, numai bine de savurat vara, care pot fi gata în câteva minute.
”Vara se mai mănâncă foarte mult pepene verde și galben. Un desert pe bază de pepene foarte bun se obține așa: curățăm pepenele, îl tăiem cuburi, îl punem în blender, punem două linguri de zahăr pudră, punem 4 linguri de gheață fulgi, le blenduim bine și am făcut înghețată de pepene, simplu.”, a spus bucătarul chef.
Dacă pepenele nu este punctul vostru forte, atunci bucătarul chef propune o altă rețetă pe bază de piersici, extrem de delicioasă, spune el.
”O altă rețetă ușor de preparat vara sunt piersicile în vin alb. Noi curățăm piersicile, le băgăm în vin alb, le lăsăm la macerare în două linguri de vin alb, timp de 12 ore, iar apoi le mâncăm ca pe înghețată. E ceva de nemaipomenit.”, a spus chef Salvo Lo Castro.
Vezi și: Ordinul pentru distribuirea iodurii de potasiu, PUBLICAT. Când începe, UNDE și cine le primește
Desert pe bază de mascarpone, gata în câteva minute
”O altă idee de desert repede de preparat este cu mascarpone, ouă, zahăr, un pic de vanilie, esență de rom și amestecăm tot într-un bleder și am făcut o spumă de brânză, care nu are deloc calorii. E foarte, foarte ușor de făcut. E o spumă de brânză transformată într-un desert. Se face foarte ușor acasă, în 7 minute ai obținut un desert.”, a mai dezvăluit el.
”Neapărat trebuie să folosim fructe și legume din sezonul în care ne aflăm”
În încheiere, bucătarul chef ne-a dat câteva sfaturi de bază, pe care trebuie să le respectăm, dacă vrem să obținem farfuria perfectă.
”Secretul principal din bucătărie este să folosești suflet. Trebuie să vorbești cu mâncarea, să nu te faci de rușine în farfurie. Apoi este important să folosești produse de sezon, e foarte important, pentru că au un gust mai aromat, precis. Neapărat trebuie să folosim fructe și legume din sezonul în care ne aflăm, asta e cel mai mare secret.” , a conchis acesta.
-
-
Semnul de pe picioare care poate dezvălui că arterele sunt grav afectate10.08.2026, 22:29
-
A murit Prof. Dr. Ioana Micle, un reper al pediatriei timișorene10.08.2026, 21:51
-
-
Adevărul despre oțetul din murături. Elena Merișoreanu: Nu face bine la stomac. Adăugați asta în loc de oțet, ies delicioși
De ce să faci gargară cu sare și apă caldă. Remediul banal pe care nu l-ai știut până acum
De ce să faci gargară cu sare și apă caldă: un truc simplu pentru sănătatea gâtului.
Smoothie cald pentru imunitate. Rețeta simplă pe care o vei iubi
Băutura de 100 de ori mai bună decât cafeaua. Bea asta dimineața! Nu te agită
De ce cafeaua nu este întotdeauna cea mai bună alegere dimineața? Iată băutura de 100 de ori mai bună decât cafeaua.
Untul din 2 ingrediente pe care vei vrea să-l pui pe orice. Se face în mai puțin de 5 minute
Ce se întâmplă în organism dacă mănânci avocado cu ou în fiecare dimineață
Ingredientul pe care trebuie să-l ceri scos din băuturile de la cafenea sau restaurant
EXCLUSIV Greșeala pe care o faci când pui sare pe mâncare. Obiceiul transformă mâncarea în otravă: Nu e folosită așa cum trebuie
Chai Latte: ce este și de ce ar trebui să îl bei în fiecare dimineață, conform studiilor medicale
De ce să pui puțină lămâie peste cartofii prăjiți sau copți. Trucul pe care îl vei adora
De ce să pui puțină lămâie peste cartofii prăjiți sau copți. Lămâia face minuni. Te vei îndrăgosti de această combinație.
Ai pus murături anul acesta? Cât timp trebuie să aștepți până să le mănânci, de fapt. Cum știi că murăturile sunt gata
Băutura care curăță organele. E minune pentru ficat și digestie. Un pahar e sănătate pură
5 moduri surprinzătoare în care poți folosi coaja de pepene în bucătărie
De ce trăiesc mai mult călugării și pustnicii. Ce fac diferit față de noi. Adevărul te va surprinde
Cel mai bun tratament pentru constipație. Dr. Marius Sava: Trece repede prin intestin
Acesta este cel mai bun tratament pentru constipație. E atât de simplu și totuși mulți oameni nu îl știu sau nu țin cont de el.
Probiotice și prebiotice explicate simplu: de ce ai nevoie de ambele?
Cum faci jeleuri acasă. Rețeta simplă din 3 ingrediente
Murături fără conservanți: rețeta simplă de făcut acasă. Ai nevoie de 5 ingrediente banale
Folosești ulei de măsline? Ce se întâmplă în corpul tău după câteva zile
Cum să gătești cartofii corect pentru a nu crește colesterolul: greșeala pe care multă lume o face
Sarmale: rețeta lui chef Sorin Bontea. Greșeala pe care ai făcut-o cu frunzele de varză
Carnea roșie slabă curăță intestinul și inima. Cum o consumi corect
8 băuturi care înlocuiesc ciocolata caldă plină de zahăr. Rețeta de care te vei îndrăgosti
Ce ascunde ciocolata caldă pe care o bei? Zahăr, calorii și... mult mai mult decât crezi. Rețete simple, delicioase și sănătoase.
