Psiholog: să-ți urmezi pasiunea nu e așa simplu cum credeai. Sfaturi
Psihologii spun că deși auzim mai peste tot mesajul ”urmează-ți pasiunea!”, punerea lui în practică nu e așa simplu pe cât am crede.
Psiholog, pasiunea, sfaturi. Hipnoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, consideră că sunt trei motive pentru care este extrem de greu să ne urmăm pasiunile în viață. Le enumeră într-un comunicat: "pasiunea nu este ceva ce se găseşte, ci, mai degrabă, este ceva ce se dezvoltă în timp; este o provocare să-ți urmărești pasiunea, mai ales că asta necesită timp; pasiunea poate conduce și la rătăcire și, prin urmare, este important să ne cunoaștem limitele".
Acesta mai citează un sondaj recent dintr-o multinațională, făcut pe 3.000 de muncitori americani cu normă întreagă, pe toate nivelurile de muncă și industrie. Chestionarul arată că doar 20% spun că sunt cu adevărat pasionați de munca lor, iar studiile la nivel larg susțin că majoritatea oamenilor nu știu cum să-și urmeze pasiunea și nici nu reușesc să facă asta.
În acest context, specialistul a gândit trei sfaturi:
1. Nu aşteptați să vă găsiți pasiunea! - "Deseori, însă, nu luăm în considerare faptul că este nevoie de timp pentru a dezvolta pasiunea pentru un loc de muncă sau pentru alte activităţi, la fel cum e nevoie de timp pentru a dezvolta şi abilitățile, încrederea și relațiile care îi permit unui om să experimenteze pasiunea într-un domeniu. Asta înseamnă să iei frâiele în mână și să îți creezi destinul, în loc să aștepți să îți fie creat. Într-adevăr, cercetările au arătat că opiniile despre pasiuni sunt destul de fixe, ceea ce poate face oamenii să aibă șanse mai puține de a explora noi domenii – potențiale surse pentru descoperirea pasiunilor. De asemenea, aceste opinii rigide îi determină pe oameni să renunțe la acțiunile noi mult mai rapid atunci când ele par dificile. Pentru a-ți urmări mai bine pasiunile şi visul, acceptă faptul că pasiunea este ceva ce trebuie descoperit sau creat. Concentrează-te pe dezvoltarea activă a pasiunii. De exemplu, poţi descoperi care este meseria ideală pentru tine dacă petreci mai mult timp explorând sarcinile de care eşti mai pasionat (sau pur și simplu cele care îţi stârnesc curiozitatea) și lucrând cu cei care te inspiră. De asemenea, cunoaşte-ţi colegii, află ce îi pasionează pe ei și modul în care își văd munca", explică hipnoterapeutul Eugen Popa.
2. Concentrați-vă pe lucrurile de care îţi pasă, nu pe cele care vi se pare distractive! – "Unul dintre cele mai comune moduri prin care încercăm să ne urmărim pasiunea este practicarea acţiunilor care ne oferă cea mai mare bucurie sau care sunt cele mai distractive. Într-un studiu, mai mulți cercetători au analizat fiecare discurs de absolvire susținut în ultimii 10 ani la 100 de universități de top din SUA și au extras cazurile în care speakerii le-au oferit studenților sfaturi despre cum să își urmeze pasiunea.
O mare parte din sfaturile acestea au pus accentul pe „concentrarea pe ceea ce iubești" ca modalitate de a-ți urma pasiunea. Însă unii dintre ei au descris căutarea pasiunii ca „o concentrare asupra lucrurilor de care îţi pasă". Distincția este subtilă, dar semnificativă: concentrarea pe ceea ce iubeşti asociază pasiunea cu ceea ce îţi place și ceea ce te face fericit, în timp ce concentrarea pe lucrurile de care îţi pasă asociază pasiunea cu valorile tale și cu impactul pe care vrei să-l ai asupra celor din jur.
Într-un studiu ulterior efectuat pe câteva sute de angajați, s-a constatat că cei care credeau că să-ți urmezi pasiunea însemnă urmărirea a ceea ce aduce o bucurie aveau mai puține șanse să aibă succes în căutarea pasiunii și erau mai predispuși să renunțe la slujbă decât cei care credeau că urmărirea pasiunii se concentrează pe lucrurile de care le pasă. (...) Realitatea este că pasiunea se stinge de-a lungul timpului, așa că, dacă te concentrezi doar pe căutarea fericirii, s-ar putea să nu rămâi fidel domeniului respectiv cu adevărat. În schimb, dacă te-ai concentra pe modul în care pasiunile te ajută să obții lucrurile de care îți pasă cel mai mult, ai putea să îţi urmezi visul şi după ce intensitatea pasiunii scade. Când îți urmărești pasiunea, este important să reții că rezistența este esențială, deoarece urmărirea pasiunii este un proces continuu și plin de provocări", declară Eugen Popa.
3. Depășiți limitele pasiunii! - "De asemenea, este important să înțelegi când pasiunea nu te va ajuta. Într-un set de studii, cercetătorii au constatat că pasiunea este legată de performanțe mai bune doar atunci când: (a) alții sunt de acord cu ceea ce îi pasionează pe cei din jur și (b) când pasiunea este exprimată într-un context adecvat (deoarece oamenii tind să privească pasiunea mai adecvată în unele domenii, cum ar fi consultanța, decât în altele, cum ar fi contabilitatea). Imaginează-ţi că prezinţi un proiect la locul de muncă, un proiect despre un domeniu care te pasionează foarte mult. Află că exprimarea pasiunii tale te poate ajuta doar dacă publicul este deja de acord cu ceea ce prezinţi. Dacă publicul nu este de aceeaşi părere, este posibil ca pasiunea ta pentru subiectul respectiv să nu fie suficientă pentru a-i convinge. În mod similar, dacă eşti antreprenor, exprimarea pasiunii pentru ideea ta te poate ajuta să găseşti investitori, dar exprimarea pasiunii atunci când discuţi cu ei aspectele mai 'rigide' poate să nu aibă același efect dacă investitorii nu-ţi împărtăşesc viziunile", susține specialistul.
-
-
Personalitatea influențează durata vieții și riscul de deces16.12.2025, 15:14
-
Ce trebuie să știi despre vaccinul anti-COVID16.12.2025, 14:25
-
Aumseqa, noul medicament pentru cancerul pulmonar, aproape de aprobare16.12.2025, 13:35
-
Aproape 50% dintre cazurile de infarct nu sunt detectate de teste16.12.2025, 12:25
5 motive să NU mai stai cu laptopul pe picioare. Numărul 2 te va uimi
Mersul japonez topește kilogramele și scade tensiunea. Uite ce trebuie să faci
Ai probleme cu somnul și ești stresat? Cum te poate ajuta un covor. Cum să dormi mai bine prin "împământare"
Ai curaj să te speli pe dinți într-un picior? Poți urca scările cu un sac de cartofi? Uite de ce trebuie să încerci
Cum să faci o cafea mai intensă acasă. Sfaturile surprinzătoare ale experților
Ce pastile nu trebuie luate niciodată cu cafeaua de dimineață
În cât timp se vindecă o vânătaie și cum o tratezi corect
3 flori pe care să NU le oferi niciodată cadou
Ce nu trebuie să faci niciodată la un priveghi. Greșelile pe care mulți le fac fără să știe
Cum să folosești eficient aerul condiționat în zilele caniculare
5 greșeli comune în bucătărie care îți pot îmbolnăvi familia. Ai mare grijă la asta
Cele 5 greșeli comune pe care le faci în bucătărie și care îți pot îmbolnăvi toată familia.
Când trebuie adăugat pătrunjelul în mâncare. Greșeala pe care o faci când gătești
De ce ar trebui să pui oțet în rezervorul toaletei? Trucul pe care îl vei adora
De ce ar trebui să pui oțet în rezervorul toaletei? Trucul pe care nu ți l-a spus nimeni până acum și pe care trebuie să îl încerci.
De ce ar trebui să renunți la tocătoarele de tăiat din plastic
"Singurul meu regret în viață este că nu am băut destulă șampanie". Șampania poate reduce riscul de stop cardiac brusc
Dozatoarele de săpun lichid și dezinfectant: de ce NU ar trebui apăsate de sus?
Plimbările zilnice: beneficii pe care sigur nu le-ai știut. Cât trebuie să mergi pe jos dacă ai peste 50 de ani
6 plante mediteraneene care protejează împotriva bolilor cardiovasculare. Au un efect major
6 plante mediteraneene care protejează împotriva bolilor cardiovasculare. Au un efect major.
Cum scapi de nasul înfundat în 5 minute
Combinația ideală pentru a evita deshidratarea în timpul valurilor de căldură
Otrava din bucătărie. Duce la cancer și alte boli grave
Cinci lucruri pe care să le cumperi pentru a fi mai fericit. Lecția miliardarului Warren Buffett
Warren Buffett - lecțiile unui miliardar despre adevărata fericire. Cele 5 lucruri pe care trebuie să le cumperi ca să fii fericit.
Mâncatul la momentul potrivit, mai important decât somnul pentru sănătatea inimii
Mâncatul la momentul potrivit este mai important decât somnul pentru sănătatea inimii. Dar ce înseamnă, de fapt, momentul potrivit.
