Vara, benefică pentru a avea un stil de viață sănătos. Anca Hâncu: Fără să vrem facem alegeri alimentare mult mai corecte
Vara suntem mai deschiși la adoptarea unui stil alimentar sănătos. Cum ne putem obține echilibrul nutrițional și de ce trebuie să ne menținem orarul meselor.
Vara este sezonul în care ne putem bucura de toate fructele și legumele de sezon, mai mult, avem oportunitatea de a adopta un stil alimentar echilibrat și un stil de viață sănătos.
Zilele mai lungi, posibilitatea de a ne plimba sub lumina plăcută a apusului de soare, care stimulează secreția de melatonină - hormonul somnului, dar și consumul de lichide, care ne ajută să ne menținem un nivel bun de hidratare, toate sunt lucruri de care putem și trebuie să ne bucurăm din plin.
”Toate vegetalele, că sunt proaspete, că sunt făcute la grătar sau la cuptor, toate au un alt gust. Și atunci, ne ajută să facem acea farfurie sănătoasă cu multe legume”,a declarat dr. Anca Hâncu, medic generalist și doctor în nutriție, la Neatza cu Răzvan și Dani de la Antena 1.
Potrivit recomandărilor Institutului de Medicină a Academiilor Naționale, ”farfuria sănătoasă” este formată din următoarele intervalele acceptabile de distribuție a macronutrienților:
- 45-65% din calorii din carbohidrați
- 20-35% din calorii din grăsimi
- 10-35% din calorii din proteine, arată Healthline.
Vara, căldura taie din apetit
Der asemenea, mai spune specialistul în nutriție, vara mâncăm mai puțin, deoarece ne scade pofta de mâncare din cauza căldurii.
”Corpul are acest efort de a-și menține temperatura, transpiră foarte mult, avem nevoie de apă, în primul rând, avem nevoie să ne hidratăm și ne hidratăm atât cu apă, cu lichide, dar ne hidratăm și cu alimente.
Sunt alimente care ne hidratează, iar vegetalele sunt alimentele care ne hidratează.
Dar mai avem un alt element foarte bun: fructele. Sunt gustoase și sunt foarte dulci vara și atunci mâncăm un fruct, sigur, porția potrivită, și nu mai simțim nevoia de dulce. Porția potrivită este de 200-250 grame de pepene”, a mai spus nutriționistul.
În ceea ce privește echilibrarea aportului de nutrienți din timpul unei zile de vară, acesta se realizează prin celelalte mese, care au conținut de proteine.
”La prânz mâncăm totuși proteină, și seara mâncăm proteină, mâncăm și carne, mâncăm și brânză, faimoasa brânză cu roșii, românească, dar nu exagerăm nici acolo.
Mâncăm un pește, că mergem prin vacanță, mâncăm un pește bun, la grătar și iată că avem un stil de viață sănătos.
Și facem mișcare. Vara e și ziua mai lungă, ne putem trezi devreme, ieșim la plimbare, la alergat”, a mai spus medicul.
Vara, mențineți orarul meselor
În ceea ce privește orarul meselor, nutriționistul afirmă că acesta trebuie menținut la fel, chiar dacă este foarte cald, deoarece altfel există riscul să sărim peste masa de prânz și să mâncăm foarte mult seara, când este ceva mai răcoare.
”Mesele sunt mai ușoare, vrând-nevrând nu putem mânca atât de mult, nu ne cade bine o carne foarte grasă, o slănină. Și atunci, fără să vrem facem alegeri alimentare mult mai corecte”, a mai spus nutriționistul.
Un alt element care face parte dintr-un stil de viață sănătos este somnul. Medicul afirmă că alimentația și plimbările în aer liber ne ajută să dormim mai bine, chiar dacă vara poate ajunge și la ore mai târzii acasă, în comparație cu zilele de iarnă, când la ora 17 deja este întuneric și trecem pe ”modul de casă”.
Totodată, mai spune medicul, și în privința consumului de alcool, lucrurile par să evolueze mult mai bine, iar populația să urmeze recomandările specialiștii OMS.
”Vara este momentul în care respectăm mai bine ce spune mesajul OMS, care ne recomandă să fim foarte prudenți și să ne ducem cu spatele spre alcool și să mergem mai mult spre apă, spre hidratarea cu apă cu lămâie, cu mentă, cu portocală”, a mai spus Anca Hâncu, subliniind și care este cantitatea de alcool recomandată, adică o unitate de alcool pentru femei, respectiv 2 unități pentru bărbați.
”Un pahar de vin vara vom simți nevoia să îl diluăm și să facem acel șpriț, cu apă minerală. Și atunci este momentul, treptat, să reducem cantitatea de alcool din viața noastră până spre zero”, a concluzionat nutriționistul.
-
-
-
-
-
5 limite de care ai nevoie pentru a-ți proteja sănătatea mintală22.12.2025, 17:00
Sucurile verzi: detox real sau doar marketing?
Această combinație de alimente îți topește grăsimea de pe burtă
Alimentele pe bază de insecte, studiate. Cât de sănătoase sunt, de fapt
La ce oră ar trebui să luăm cina pe timpul iernii
Ce trebuie să știi despre postul cu apă
Legumele crucifere, arma secretă împotriva hipertensiunii
Acestă legumă scade hipertensiunea arterială și previne degradarea creierului.
Ce să mănânci pentru a-ți îmbunătăți sănătatea digestivă după 50 de ani. Alimentele care îți protejează stomacul și flora intestinală
Alimentele „interzise” care ar putea proteja creierul: ce arată un studiu pe 25 de ani
Alimentele care reduc inflamația în două săptămâni. Medicii le recomandă
Aceaste alimente reduc inflamația în două săptămâni, spun medicii.
Băutura care îți oferă mai multă energie decât un energizant: 4 beneficii uriașe
De ce să mănânci un măr verde pe zi. 6 beneficii dovedite științific
6 motive să mănânci un măr verde pe zi. Beneficiile te vor surprinde.
Alimente care funcționează ca injecțiile pentru slăbit. Ce recomandă un expert în nutriție
Alimente care îți curăță ficatul în 3 zile
EXCLUSIV 6 greșeli frecvente din Postul Crăciunului. Dr. Lygia Alexandrescu vine cu sfaturi
Studiu: sucurile dietetice pot afecta sănătatea creierului
Pierderea în greutate nu este întotdeauna sănătoasă. Studiul care arată riscurile pentru unii pacienți
Cine nu ar trebui să slăbească. Riscurile sunt uriașe. Se poate ajunge chiar la deces.
Patru alimente de evitat pentru a reduce tensiunea arterială
Aceste 4 alimente trebuie evitate dacă ai hipertensiune arterială.
Dieta care ajută la reglarea tensiunii arteriale. Cum să controlezi tensiunea arterială prin alegeri alimentare inteligente.
Legătura dintre alimentație și durere. Cum o dietă echilibrată luptă împotriva durerii cronice
Ai trecut de 50 de ani? Așa te ajută alimentația să-ți protejezi mușchii
După 50, corpul tău are nevoie de altceva – află ce alimente te ajută să eviți durerile și accidentările! Cum îți poate proteja dieta mușchii și oasele!
